ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / Naționala de fotbal a României, în căutarea gloriei pierdute

Naționala de fotbal a României, în căutarea gloriei pierdute

Echipa națională de fotbal a României a debutat în primăvara acestui an în preliminariile Campionatului European ce va avea loc în 2024 în Germania. Startul calificărilor nu i-au găsit pe tricolori în cea mai bună stare de spirit, în condițiile în care, anul trecut, echipa a terminat pe ultimul loc grupa din Liga Națiunilor și a retrogradat în Liga C. Totuși, grupa de calificare în care au fost repartizați românii este una, la prima vedere, extrem de accesibilă. Reprezentativa noastră are ca adversare Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra, iar la turneul final acced primele două clasate la finalul preliminariilor. După calculele hârtiei, Elveția este marea favorită a preliminariilor, în timp ce pentru poziția secundă se vor lupta România, Israel și Kosovo.

Victorii neconcludente Și programul meciurilor a fost făcut, parcă, pe „gustul” tricolorilor. În „campania de primăvară”, România a debutat pe terenul Andorrei, urmând ca apoi să întâlnească, la București, Belarus. Practic, echipele considerate a fi cele mai slabe din grupă. În Andorra, deși jocul nu a strălucit, echipa noastră și-a îndeplinit „fișa postului” și a câștigat, scor 2-0 (goluri Man și Alibec). A urmat, la câteva zile distanță, meciul de pe „Arena Națională” din București cu Belarus.

O echipă aflată într-o criză profundă, care nu mai câștigase un meci oficial din martie 2021; care, înaintea jocului cu noi, aștepta cu sufletul la gură decizia UEFA, de a-i mai permite sau nu să dispute meciuri internaționale, consecință a sprijinului necondiționat pe care șeful acestui stat, Aleksandr Lukashenko, îl acordă omologului său rus Vladimir Putin în agresiunea din Ucraina (între timp, forul european a decis să mențină echipa Belarusului în competiție) și, nu în ultimul rând, o formație care, în primul meci din calificările pentru Euro 2024, fusese zdrobită acasă (asta însemnând în Serbia, la Novi Sad, unde bielorușii sunt obligați să-și dispute jocurile de pe teren propriu, tot ca urmare a acțiunilor lui Lukashenko) de Elveția cu scorul de 5-0. Părea că meciul cu Belarus va fi o simplă formalitate pentru România.

Stanciu și Burcă au marcat încă din prima repriză și toată lumea se aștepta la un scorfluviu. Din păcate, jocul tricolorilor a scăzut mult în intensitate și le-a permis bielorușilor să marcheze în partea secundă și să preseze în final de meci, unde doar arbitrajul video (VAR) ne-a salvat de o lovitură de pedeapsă pe care au cerut-o oaspeții în final de meci. Meciul România – Belarus s-a terminat cu scorul de 2-1 în favoarea alor noștri și singura satisfacție rămâne faptul că, după două jocuri, suntem la egalitate de puncte, 6, cu favorita Elveția. În vară, urmează însă o „dublă” de foc, cu Kosovo (16 iunie) și Elveția (19 iunie), ambele jocuri fiind programate în deplasare.

În continuare, România va mai juca cu Israel (9 septembrie, acasă), Kosovo (12 septembrie, acasă), Belarus (12 octombrie, în deplasare), Andorra (15 octombrie, acasă), Israel (18 noiembrie, în deplasare) și Elveția (21 noiembrie, acasă). Prestația avută de naționala României în jocurile cu Andorra și Belarus a nemulțumit multă lume. Atât suporteri, cât și foști mari fotbaliști ai primei reprezentative. „Am avut o primă repriză cu multe ocazii de poartă. Repriza a doua a fost cu totul și cu totul diferită față de prima. Aceste două reprize diametral opuse sunt de neînțeles pentru mine.

Rămânem cu punctele, suntem în grafic, dar mă așteptam să marcăm mai multe goluri”, a comentat fostul mare internațional Gică Popescu la postul Prima TV. „Nu am înțeles de ce în repriza a doua nu am mai putut să înscriem și chiar să jucăm mai bine. Sunt bucuros pentru victorie, dar nu știu dacă Iordănescu poate avea încredere în apărare”, a completat și fostul atacant al tricolorilor din perioada de aur, Florin Răducioiu, la același post de televiziune. Selecționerul Edward Iordănescu cere susținere Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Edward Iordănescu, recunoaște că jocul prestat de elevii săi în meciurile cu Andorra și Belarus nu a fost, poate, cel așteptat de public, dar cere mai multă susținere pentru tricolori. „Trebuie să învățăm să avem sânge rece, să omorâm jocul.

Echipa își dorește foarte mult, iar asta naște presiune, mai vine și presiune din exterior, dar asta e, noi avem drumul nostru, mergem înainte. Uitați că Andorra a făcut 1-1 cu Kosovo, dacă făceam noi egal cu Andorra, eram linșați! Hai să venim mai aproape de echipa națională și de acești jucători tineri! Dacă vrem să mergem la Euro, trebuie să strângem rândurile. Foștii mari fotbaliști ar trebui să ne ajute mai mult, să-i sprijine pe băieți. Nu ne-a fost ușor să primim atâtea critici după victoria din Andorra. Eu sunt obișnuit, dar pentru jucători nu e ușor.

După un an și trei luni la națională, m-am obișnuit cu criticile, cred că după ce termin mandatul, dacă stă cineva lângă mine și mă înjură, nu mai am nicio reacție”, a spus Edi Iordănescu. După două etape disputate în grupa de calificare la Euro 2024, clasamentul se prezintă în felul următor: 1. Elveția – 6 puncte (golaveraj 8-0), 2. România – 6 p (golaveraj 4-1), 3. Kosovo – 2 p (golaveraj 2-2), 4. Andorra – 1 p (golaveraj 1-3), 5. Israel – 1 p (golaveraj 1-4), 6. Belarus – 0p (golaveraj 1-7).

Mugur Băileșteanu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

FCSB, campioană după nouă ani de așteptare

După nouă ani de așteptare, în care părea că se abonase la locul doi în …

Povestea lui Gheorghe Dungu, cel mai longeviv portar al Rapidului

Probabil că sunt destui iubitori ai fotbalului care nu știu cine este Gheorghe Dungu, deși …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: