NEECOLOGIZAREA HALDELOR DE STERIL

România este țara cu cel mai mare procent de deșeuri rezultate din industria extractivă, peste 85% din total, media pe Europa fiind de circa 25%, care provin din mineritul istoric.

Activitatea minieră este una din principalele surse de poluare a mediului în România, prin extragerea minereului și prelucrarea acestuia. Gestionarea deșeurilor generate în cadrul exploatării ridică probleme de mediu. Sterilul rezultat în urma extragerii și prelucrării primare a cărbunelui este depozitat în halde de steril. Este important în amplasarea unei halde de steril ca suprafața de teren să fie cât mai mică și cu o importanță economică redusă.

Haldele de steril prezintă instabilități, au impact asupra peisajului (fiind vizibile de la distanțe mari), morfologiei și hidrologiei; ridicarea corpurilor de haldă a permis formarea de lacuri prin bararea unor cursuri de apă sau prin acumularea apei din precipitații. Sterilul modifică starea ecosistemelor, apărând în zona de depozitare a acestuia ecosisteme noi, slab dezvoltate.

Sterilul este partea nefolositoare a unui zăcământ de minereu sau a unui produs minier, fără valoare industrială, parte îndepărtată la finalul procesului de prelucrare.

Standardele internaționale prevăd depozitarea deșeurilor în gropi special amenajate.

Haldele de steril constituie un exemplu al impactului antropic asupra zonei în care acestea sunt amplasate, creează modificări de peisaj, prezența lor ducând mai ales la reducerea biodiversității şi simplificarea structurală a ecosistemului. În asociațiile vegetale devin dominante speciile ruderale specifice zonelor poluate, structura populațiilor animale se modifică prin dispariția unor specii. Urmele de minereu din steril prezintă un caracter aravant.

În zone depresionare ale haldelor, ori între halde, se pot diferenția ecosisteme acvatice. Acestea apar în porțiuni tasate ale suprafețelor de haldare, se pot forma prin acumularea apei meteorice (direct sau ca urmare a şiroirii pe versanții haldei), prin ridicarea apei din izvoare holocrene acoperite de steril, sau prin bararea unor ape curgătoare de suprafață. Datorită faptului ca în general sunt formațiuni efemere şi doar unele primesc caracter permanent, au fost puțin studiate (Forray, 2002), cercetările fiind focalizate pe impactul apelor de şiroire asupra ecosistemelor acvatice din proximitate (Forray, Hallbauer, 2000, Stanton 2000, Raforth, Johnson, Norman, 2000).

Acumulările acvatice dintre halde se integrează în zona fagului, Păduri sud-est carpatice cu fag (Fagus sylvatica, cu Festuca drymeia), larg răspândită în regiunea de munte şi dealurile înalte, în etajul nemoral, aria circumscrisă lacurilor, Comunități danubiene cu Bolboschoenus maritimus şi Schoenoplectus tabernaemontani, caracteristică luncilor, iar în bazinele acvatice, habitatul se încadrează în Comunități danubiene cu Potamogeton perfoliatus, P. gramineus, P. lucens, Elodea canadensis şi Najas marina dezvoltate în lacuri, bălți, canale de drenaj, cu ape stagnante sau lin curgătoare, bogate în substanțe nutritive.

Haldele de steril din țară creează de ani la rând probleme deoarece nu au fost introduse într-un program de ecologizare. Problemele și pericolele asociate haldelor de roci sterile, generate de exploatările miniere, includ următoarele:
– instabilitatea taluzurilor;
– generarea de ape acide și descărcarea de substanțe toxice, conducând la contaminarea apelor de suprafață și subterane din aval;
– poluarea cu praf și eroziune;
– degradarea terenurilor. Iazurile de decantare, haldele de steril minier, haldele de zgură şi cenuşă afectează mediul înconjurător sub diferite aspecte:
– scoaterea unor mari suprafeţe de teren din activitatea sectorului agro-silvic;
– distrugerea solului vegetal, a florei şi faunei de pe suprafeţele ocupate;
– pericol posibil de alunecare şi pierderea stabilităţii haldelor, pericol de a provoca alunecări de teren;
– distrugerea suprafeţelor scufundate, inclusiv a construcţiilor şi lucrărilor de artă;
– pulberile şi praful acoperă şi înăbuşă vegetaţia, având urmări nefavorabile datorate compoziţiei lor chimice sau reacţiilor la care dau naştere în contact cu umezeala şi atmosfera; degradează aspectul natural al regiunii şi murdăresc clădirile, influenţează negativ posibilităţile de recreere şi turismul.

Datorită grosimii mari a haldelor şi a depozitelor din iazuri, nu mai este posibilă o regenerare naturală, terenurile ocupate de aceste materiale sunt şi rămân pustiuri artificiale.

Reziduurile minerale şi substanţele toxice din acestea, depuse pe sol, sunt foarte greu şi foarte puţin degradabile de microorganisme sau prin dizolvare, deci solul, spre deosebire de ape şi atmosferă, nu are putere de dispersare, iar degradarea lui se produce imediat şi ireversibil.

Exfiltraţiile de la iazurile de decantare distrug sau modifică nefavorabil flora bacteriană şi fauna solului. Sterilul rezultat în urma prelucrării minereurilor în uzinele de preparare este transportat prin intermediul sistemelor de hidrotransport şi depozitat în iazuri de decantare, care realizează o epurare mecanică şi, în unele cazuri, în amestec cu apele de mină, şi o epurare chimică.

În perspectiva acestor pericole legate de mediu și a lipsei măsurile de ecologizare a haldelor de steril , apar probleme asociate, care reduc sever posibilitatea de reabilitare a zonelor :

• reducerea stabilităţii haldelor,
• lipsa stabilităţii împotriva eroziunii,
• maximizarea gradului de infiltraţie,
• creșterea efectelor generate de apele de mină acide şi creșterea debitului de exfiltrate.

Impactul activității miniere de exploatare în subteran a cărbunelui este de o complexitate deosebită şi are o acţiune directă cu efecte negative asupra tuturor factorilor de mediu, vegetaţie, faună, sol, subsol, ape de auprafaţă şi subterane, dar şi asupra comunităţii locale. Desfăşurându-se pe suprafeţe mari şi în intervale de timp de ordinul zecilor de ani, impactul produs asupra mediului, la rândul lui, are o complexitate mare, cu efecte locale sau zonale, pe termen scurt dar mai ales pe termen lung, cumulate pe parcursul întregii perioade de exploatare, dar şi după încheierea acesteia.

Factorul de mediu care are cel mai mult de suferit ca urmare a exploatării miniere este solul, apoi apa şi odată cu acestea întregul ecosistem din zonă. Efectele distructive cele mai însemnate asupra solului și subsolului sunt produse de operațiile de preparare a cărbunelui, de transport, de clădiri și infrastructuri, cât şi prin depozitele de steril aferente.

Din punct de vedere al închiderii şi reabilitării minelor, este de o importanţă deosebită gestionarea corespunzătoare a deşeurilor şi minimizarea efectelor negative pe termen lung asupra mediului. În urma activităţilor miniere pot rezulta roci sulfuroase care ar putea avea un potenţial de formare a apelor acide. Rocile sterile vor fi separate în funcţie de capacitatea de generare a apelor acide.

Lucrăile miniere abandonate sau insuficient ecologizate, prezintă un risc foarte ridicat la dezastre, din mai multe motive:

– după zeci de ani de la oprirea lucrărilor, zonele sunt tot mai greu accesibile şi aproape imposibil de identificat;
– geografia şi topografia lucrărilor subterane sunt aproape imposibil de găsit; specialiştii care au lucrat în subteran, nu mai sunt în zonele afectate;
– la lucrările supraterane nu s-a ţinut seama de lucrările din subteran;
– apele freatice subterane circulă necontrolat, dizolvând minereu precum şi pilonii naturali de susţinere a galeriilor, oxidează lucrările metalice de susţinere a galeriilor şi în final poluează cele mai neaşteptate zone.

La toate aceste probleme sunt însumate şi fenomenele de drenaje miniere, care sunt caracteristice spălării haldelor cu minereu util sau haldele de depozit al
sterilului, apele din galeriile de mină care se scurg direct sau prin fisurile formaţiunilor geologice (ajungând în cele mai neaşteptate locuri), interferenţa apelor freatice prin intermediul forajelor de cercetare (carotaje) care nu au mai fost obturate în subteran sau chiar prin intermediul galeriilor care străbat diferitele straturi de apă freatică.

În aceeaşi situatie cu zonelor miniere sunt şi construcţiile industriale care au deservit staţiile de preparare, flotaţiile şi uzinele de preparare, staţiile de îmbogăţire a minereului şi instalaţiile cu decantoarele aferente. Aceste instalaţii influienţează nu numai stabilitatea terenurilor dar şi biodiversitatea zonelor. În cadrul proceselor tehnologice s-au utilizat multe tipuri de substanţe chimice care nu numai că au modificat pHul apelor de suprafaţă sau subterane dar, prin conţinutul toxic şi coroziv, influienţează pe termen lung atât flora cât şi fauna, pe areale mult mai întinse decât exploatările propriu-zise. Impregnarea terenului este consistentă şi nu sunt perspective de decontaminare decât pe termen de zeci, poate sute de ani.

Recultivarea biologică a haldelor de steril pot, pe de o parte, accelera procesul de recuperare a suprafeţelor degradate, pe de altă parte, pot duce la obținerea unui echilibru natural cât mai stabil, în timp relativ scurt şi cu costuri reduse și câștiguri economice de amortizare parțială în timp a costurilor.

Există două concepte generale de remediere privind materialul din haldele de steril:
remedierea în situ și relocarea completă.

În lipsa măsurilor de reabilitare ecologică, capacitatea haldelor de steril de a se reintegra în circuitul natural este avantajată uneori de locația acestora într-o zonă deluroasă, înconjurată de păduri bine dezvoltate dar si de caracteristicile fizico-chimice si biologice de care acesta dispune.

În perspectivă, România dorește realizarea unor investigații legate de calitatea solului și detalierea componentelor de mediu din zona haldelor de steril. Este nevoie să se pună accentul pe reabilitarea depozitelor de steril închise, si, dacă este posibil, pe transformarea amplasamentelor în arii reacreaționale pentru comunitatea locală.

Prof. MARIA PETRESCU – sociolog