NICOLAE CIACHIR-Un basarabean profesor universitar în România

Cunoaşterea istoriei cu toate ramurile ei, nu poate fi realizată fără truda specialistului, înarmat cu instrumente şi metode adecvate cercetării acestei științe interdisciplinare. Prin efortul său, istoricul transfigurează şi personalizează spaţiul geografic, trecutul şi prezentul acestuia prezentându-l contemporaneităţii, în faţa studenţilor prin cărţile de specialitate scrise, în spiritul ştiinţei, adevărului istoric. În ştiinţa istorică românească, şi nu numai, din a doua jumătate a secolului XX, profesorul Nicolae Ciachir ocupă un loc aparte.

Devotamentul şi pasiunea cu care profesorul şi istoricul Nicolae Ciachir a slujit istoria l-au impus în atenţia opiniei publice, cercetătorilor în domeniu, studenţilor şi elevilor, cititorilor, iubitori de istorie. Bogata şi valoroasa activitate culturală şi ştiinţifică, pedagogică, la catedră, poate fi înţeleasă şi explicată cu adevărat doar prin personalitatea omului, creator de școală, prin miile de specialişti în domeniul istoriei pe care i-a format în calitatea sa de cadru didactic. Activitatea didactică, de cercetare, la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, Universitatea Valahia din Târgoviște, situează – magistrul – în galeria iluştrilor istorici români.

Profesorul a contribuit la cunoaşterea istoriei naționale și universale, la dezvoltarea patriotismului, a spiritului de responsabilitate faţă de trecutul istoric, adevărul istoric în inima generaţiilor de studenţi şi doctoranzi, viitori specialişti în domeniu şi cadre didactice. L-am cunoscut din anii studenției la Universitatea din București, Facultatea de Istorie, unde l-am avut profesor, dar am și colaborat cu domnia sa la Universitatea din Târgoviște, unde am fost profesor asociat.

Mai mult am făcut naveta cu ilustrul profesor la această universitate. Cu acest prilej am cunoscut multe aspecte din activitatea domniei sale, peripețiile vieții, familiei, venită din Basarabia. După Revoluţia din decembrie 1989, când România, ca de altfel şi celelalte ţări aflate sub influenţa Uniunii Sovietice, au intrat pe făgaşul regimurilor democratice, prestigiul de dascăl şi valoarea profesională, i-au permis profesorului Nicolae Ciachir să contribuie la înfiinţarea Facultății de Istorie-Geografie a Universității Valahia din Târgoviște, unde am avut prilejul de a lucra sub îndrumarea domniei sale.

De asemenea a contribuit la formarea și dezvoltarea catedrei de Istorie Universală de la Universitatea Hyperion din București. Opera ştiinţifică, rezultatul activităţii didactice şi de cercetare abordează domenii diferite, istoria națională și universală și îndeosebi istoria popoarelor sud-est europene. Cursurile și cărțile despre epoca modernă și îndeosebi referitoare la popoarele balcanice se individualizează prin caracterul ştiinţific și didactic recunoscut de specialiştii în domeniu. Viziunea asupra istoriei este aceea pe care cercetătorii în domeniu o află prin mijlocirea documentelor, a cercetărilor în arhive, a statisticilor, comparaţiilor, izvorul fundamental în prezentarea adevărului istoric. Aceste menţiuni sunt doar câteva din consideraţiile care se pot face pe marginea activităţii didactice şi de cercetare asupra unui istoric român.

Sunt gânduri scrise cu respectul ce-l datorează generaţia mai tânără unei generaţii de istorici creatori de şcoală românească, specialişti în acest domeniu, patrioţi, care şi-au pus amprenta asupra învăţământului românesc. Devotat profesiei, un om al datoriei totale faţă de ţară şi cercetarea ştiinţifică, prin activitatea desfăşurată în mediul academic evidenţiată de istoriografia românească și străină, profesorul universitar doctor Nicolae Ciachir face parte din galeria marilor personalităţi care au contribuit la dezvoltarea cercetării istorice românești, ştiinţei şi culturii universale, la promovarea unui învăţământ superior de calitate, pentru pregătirea tinerilor absolvenți în domeniu. Noi, contemporanii ctitorului de Şcoală Nouă, istoricului, cercetătorului, care am avut şansa să-l cunoaştem şi să desfăşurăm activitatea sub îndrumarea sa, avem obligația de a-l omagia și prezenta generației mai tinere.

Citind cărțile, articolele publicate de profesorul Nicolae Ciachir prin rigoarea și documentația acestora, sunt model de urmat și evidenţiat. Cărțile profesorului Chiachir sunt actuale, cu un impact semnificativ pentru cultura istorică românească și europeană. După Wikipedia, Nicolae Ciachir s-a născut în data de 1 ianuarie 1928 la Vaisal, Ucraina într-o familie de găgăuzi. În discuțiile cu profesorul Chiachir din timpul activității mele la Universitatea Valahia, profesorul a povestit viața sa, dar niciun moment nu a menționat că se trage dintr-o familie de găgăuzi.

Istoricul român care a parcurs toate treptele gradelor universitare, 12 ani lector (1955- 1967), conferențiar 24 de ani (1967-1993), profesor după această dată, a fost pensionat de la Facultatea de Istorie după ce în sedința din 27 decembrie 1989 fusese prezentată în ședința pe Facultatea de Istorie, o listă a studenților de la anul I și II pentru îndepărtarea a douăsprezece cadre didactice. Informația am cunoscut-o de la profesor, dar și din volumul „În amintirea unui istoric român”, la care am participat cu un Laudatio și un articol despre neoliberalismul românesc. Revenind la familia Chiachir, aceasta are obârșii într-o familie de preoți basarabeni, bunicul său, Mihail Ciachir (1861-1938) fiind menționat în Figuri proeminente de preoți basarabeni.

Familia se trăgea, scrie Nicoleta Ciachir, profesor la Universitatea Hyperion din București, din Șabla, Bulgaria, prigonită de turci, s-a stabilit în 1790 în zona Ploieștiului, sprijinită de boierul Balș s-a așezat la răsărit de Prut, în comuna Gura Galbenă, Tighina. Bunicul, poliglot, a fost un slujitor al Bisericii Ortodoxe, deputat din partea Basarabiei în Duma Rusă, decorat cu ordinul Sf. Ana, de Alexandru al II-lea, împăratul Rusiei. Mihail Ciachir a tradus Noul Testament în limba turcă (găgăuză). A scris la sugestia lui Nicolae Iorga în revista Viața Basarbiei articole despre istoria găgăuzilor din Basarabia. În 1938, a editat la Chișinău un dicționar găgăuz – român, unde în prefață, găgăuzii, îl consideră pe părintele Mihail Mihailovici Ciachir „farul poporului găgăuz”, care până la această carte „noi găgăuzii nu am avut o carte scrisă în limba noastră”.

O schiță genealogică a familiei de preoți Ciachir este menționată în Istoria bisericii din Basarabia în veacul al XIX sub ruși, publicată în 1931, alături de alte familii de preoți basarabeni. Nu este niciun document care să afirme originea găgăuză a lui Mihai Ciachir. Găgăuzii i-au ridicat bunicului profesorului Ciachir un monument în Ciadâr – Lunga, „iar bașcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal a declarat anul 2011, anul Mihai Ciachir”. „Deși doctor în istorie din 1961, scria ziarul Cuvântul românesc din Canada din 1998, laureat al premiului Nicolae Iorga al Academiei Române pentru contribuțiile sale la volumul Men of Achievement, Cambridge, 1988, cu 33 de cărți, 300 de studii științifice” nu a fost promovat profesor „a fost ținut 30 de ani pe post de conferențiar la Universitatea din București”.

Între anii 1990 și 1991, a ținut ore la Universitatea din Toronto în limba rusă, bulgară, slavă și ucraineană, iar între anii 1996-1997 a participat la festivitățile de la Câmpul Românesc. Istoric al popoarelor balcanice, al Războiului de Independență, a Istoriei slavilor, a istoriei Europei de la Napoleon la Stalin, a fost un balcanolog, cu numeroase contribuții privind probleme din sfera politică a Peninsulei Balcanice în secolul al XIX-lea.

Este fondatorul Asociației de Balcanistică și Slavistică din România (A.B.S.R.). Cărțile profesorului Chiachir pot fi împărțite în câteva tematici referitoare la istoria României, istoria europeană și a popoarelor balcanice, istoria turcilor, relațiile internaționale, istoria Basarabiei: Referitor la Războiul de Independență amintim: Acțiuni militare ruso-românobulgare în războiul din 1877-1878, Ion Focșenanu, Nicolae Ciachir, Editura milit. a Min. forțelor armate ale R.P.R., 1957; Pagini din lupta poporului român pentru independența națională, 1877-1878, Editura politică, 1967; Războiul pentru Independența României în contextul european: (1875-1878), Editura ̧Științifică ̧si Enciclopedicâ, 1977.

Unirea principatelor și personalitățile care au contribuit la această unire sunt reflectate în lucrări cum sunt: Mihail Kogălniceanu, Nicolae Ciachir, Constantin Bușe, Editura Meridiane Publishing House, 1967. Istoria Turciei și relațiile româno-turce pe bază de documente și lucrări științifice în domeniu sunt prezentae cu lux de amănunte în:Contributii la istoricul relațiilor româno-turce: 1878-1914, Editura Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale, 1970; Soliman Magnificul: Sultanul și epoca sa, Editura Enciclopedică, 1972.

Basarabia și Bucovina sunt prezentate din punct de vedere istoric lucrări după cum urmează: Basarabia voievodală românească până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Basarabia sub stăpânire țaristă: (1812 – 1917), Editura Didactică și Pedagogică, 1992; Din istoria Bucovinei: 1775-1944, Nicolae Ciachir, Editura Oscar Print, 1999. Popoarele balcanice au fost o preocupare permanentă, din perspectiva relațiilor românilor cu acestea sau a istoriei zbucimate, sub stăpânire străină: Poporul român și lupta de eliberare a popoarelor din Balcani, Editura Direcția generală a arhivelor statului, 1986; Istoria popoarelor din sud-estul Europei în epoca modernă: 1789-1923, Editura Științifică și Enciclopedică, 1987.

Istoria modernă universală, cursul de la facultățile de profil (Universitatea București, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea Hyperion din București), a fost prezentată studenților, iubitorilor de istorie, profesorilor din învățământul preuniversitar în lucrări de referință, cum sunt: Istoria politică a Europei de la Napoleon la Stalin, Editura Oscar Print, 1997; Istoria modernă a Poloniei Universitatea din București, Facultatea de Istorie-Filozofie, București, 1987; Istoria universală modernă: 1642-1789, Vol. 1, 1998; Istoria relațiilor internaționale de la Pacea Westfalica (1648), până în contemporaneitate (1947), Editura Oscar Print, 1998. Profesorul Nicolae Ciachir a conferențiat în numeroase universități străine: Toronto, Moscova, Poznan, Bratislava, Istanbul, Sofia, Tirana, Skopje, Atena, Belgrad.

Volumele de evocări din 2001 și 2003, intitulate Un istoric român ancorat în lumea contemporană, prezintă aspecte, fapte și acțiuni în domeniul istoriei, întreprinse în activitatea de profesor universitar, sesiunile de comunicări științifice din țară și străinătate sau la activitățile asociațiilor din care a făcut parte. În primul volum din 2001, prezintă foștii săi studenți care sunt nume în domeniu: Răzvan Teodorescu, I. Antonescu, Panait. I. Panait, Ion Talpeș, Radu Florescu, Alexandru Vulpe, Victor Ionescu, Ion Chiper, Gheorghe Ioniță, Iulian Cârțână, Gheorge Iscru, Cornel Lungu, Ion Bitoleanu, Gheorghe Dumitrașcu, Ștefan Stanciu, Nicolae Petrescu, Ion Calafeteanu, Constantin Bușe, Ioan Scurtu, Lucian Boia, Maria Totu, pentru a aminti din lunga listă prezentată de profesor, pe cei pe care i-am cunoscut sau care au fost și profesori în anii studenției mele la Universitatea din București.

În volumul de evocări publicat în 2003, a prezentat istoria albanezilor din România cu personalitățile cele mai fidele neamului românesc: Vasile Lupu, Dora d’Istria, Victor Eftimiu, Gelu Maksutovici. Este unul din oamenii, profesorii care au deschis calea pe care am urmat-o în învățământul universitar acceptându-mă ca profesor asociat la Universitatea Valahia din Târgoviște.

Prof. univ. dr. Ștefan Păun