NICUȘOR CONSTANTINESCU
Profesor de psihologie (născut la 24 aprilie 1928), așezat confortabil în fotoliul vârstei a treia, a împlinit în luna lui florar 90 de ani. Domnia Sa este un mare amator de poante bune, cum se vor convinge și cititorii apreciatei reviste „Independența Română – Independența prin cultură”.
Poet sensibil, ilustrând îndeosebi domeniul literaturii pentru copii și tineret, Nicușor Constantinescu este autorul volumelor „Copiii Soarelui” și „Vacanța în Parcul Herăstrău”, apărute la Editura Ion Creangă. Zona de vârf a creației sale este cea din domeniul epigramei, pe care o ilustrăm prin grupajul care urmează.
GEO CĂLUGĂRU
„Acesta-s eu, la chip și nume,
De baftă ocolit, de dame
Și ca să fac ceva pe lume,
M-am apucat de epigrame”.
MOTIVAȚIE
La noi reforma a stagnat
C-avem mulți secretari de stat,
Deși-ar fi necesari, în grabă,
Și secretari de… făcut treabă.
RESEMNARE
Reforma când o tranzitez
Și simt din plin, la toate lipsa,
Ca bun creștin mă resemnez
Și-aștept să vină – Apocalipsa.
DISCRIMINARE
Corupții mai mărunți și mai sărmani
Stau la închisoare uneori mulți ani,
Cei barosani emit pretenția
Că nu pot suporta detenția.
UNUI PARLAMENTAR CURAT-MURDAR
Despre mata se spune, iată,
Că n-ai fi chiar basma curată,
Că ai terenuri, vile, case
Mașini și-n bănci ai conturi grase.
SE POATE ȘI AȘA
De vrei să faci o facultate
Și nu ai timp, nici chef de carte,
Dai gologani cu sarsanaua
Și gata – ai patalamaua.
CONSTATARE
Femeia-i bucuria vieții –
Și asta din motive varii,
În versuri o slăvesc poeții
De regulă – celibatarii?
DEPLINA EGALITATE ÎN DREPTURI
Femeia, azi, bat-o păcatul,
Este egală cu bărbatul,
Fumează, bea-n Guvern se vrea
Și calcă și pe-alăturea!
EMANCIPAREA FEMEII
În primării și în Guvern se vrea,
Ba chiar țintește „Camera”, Senatul
Deci, dragi bărbați – atenție, păzea–
Căci se apropie Matriarhatul!
FII PE FAZĂ!
Atunci când bate șeaua-șeful
Și apropouri-ți avansează,
Să nu cumva să-i strici cheful
Că te disponibilizează!
PREFERINȚĂ
Deși soț de ispravă are,
Bogat, frumos, fermecător,
Ea-n fiecare an, la mare,
Se duce cu un verișor.
ESTIMARE
Dacă în mod cu totu-ntâmplător,
Corupții ar avea partidul lor,
Eu nu am dubii că acești samsari
Ar fi și-n Parlament majoritari!
Se spune azi despre hoție
Că e un fel de meserie
Care, în orice conjunctură,
Nu se învață ci se fură.
CORUPȚIE FĂRĂ CORUPȚI
Corupția, ca-n țara lui Pazvante,
La noi atinge cote alarmante,
Dar n-ai cum împotriva ei să lupți
Atâta timp cât nu avem corupți.
DEFINIȚIA CORUPȚIEI
Corupția este o boală grea,
Ca râia, de la om la om, se ia,
Și se tratează ca o maladie –
Cu amendă, tribunal și pușcărie.
MARELUI NOSTRU CARAGIALE
Mata ai tot pocnit din bici
La moftangii şi la bibici,
Azi e mai greu, nu prea se poate
Căci au mai toţi – imunitate!
SOLUŢIE
Noi, de corupţi, putem scăpa
Şi-aşa ceva ar vrea tot omu`,
Numai atunci când îi vom da
Pe mâna doctorului Ciomu.
CREDULITATE
Când ai şi soacră, şi soţie,
Un fel de miniparlament,
Eu cred că-i gafă, sau prostie,
Să spui că eşti independent.
SINCERITATE
De mă-ntrebi ce-i mâţa,
Îţi răspund făţiş,
Este pisicuţa
După măritiş!
SFATUL MEDICULUI
Să nu fumezi şi nici să bei,
Să nu… cafea, să nu… femei,
Să nu te-nfrupţi din ce pofteşti
Şi-atunci de ce să mai trăieşti?
COPII DIN FLORI
Deşi aud că, uneori,
Unii copii se nasc din fl ori,
Nu mi-a fost dat, măcar odată,
Să văd o fl oare-nsărcinată!
DISFUNCŢIONALITĂŢI
Poliţia când i-arestează
Pe cei cu legile certaţi,
Justiţia-i eliberează–
Din ce motive? Nu-ntrebaţi!
EXPLICAŢIE
De ce domnii avocaţi,
De rechini nu-s atacaţi?
Vă spun eu şi am dreptate:
Din colegialitate!
FIDELITATEA EVEI
Pot să vă spun de ce anume,
Pe-alături Eva n-a călcat;
Deoarece pe-atunci, în lume,
A existat doar un bărbat!
LONGEVITATE
Fumează zdravăn soacră-mea
Şi zilnic cinci cafele bea,
Bea ţuică, vin de Drăgăşani
Şi are nouăzeci de ani!
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro