NOŢIUNI DE ECOLOGIE LINGVISTICĂ – INFLUENŢE MASS-MEDIA

NOŢIUNI DE ECOLOGIE LINGVISTICĂ
– INFLUENŢE MASS-MEDIA –

Motto: „Fiecare cuvânt este o pagină de istorie“ (Ovid Densuşianu)

Limba este un element ce defineşte identitatea naţională, este forma principală de realizare şi conservare a valorilor naţionale culturale şi cel mai important instrument de comunicare. Limba este un produs social al facultăţii limbajului, un ansamblu de convenţii necesare, adoptate de societate pentru a realiza exercitarea acestei facultăţi de către oameni. De studierea acestui complex de fenomene se ocupă o ştiinţă lingvistică modernă – sociolingvistica, sau ecologia limbii, cum a mai fost această ştiinţă denumită. În opinia lingvistului Theodor Hristea, ecologia lingvistică studiază limba într-un anumit mediu şi realizează ecologizarea acesteia faţă de factorii poluatori. Luând aminte la ceea ce nota Aronson în prefaţa volumului său Animalul Social (The Social Animal, 2004): „prezentarea detaliată a tuturor ideilor dintr-o disciplină este folositoare mai ales colegilor de breaslă, dar se întâmplă să nu stârnească interes celor vizaţi”, am ales doar câteva aspecte din tema propusă, cu promisiunea de a reveni asupra acestui subiect pe cât de actual, pe atât de ignorat.
Sunt îngrijorări majore, se vorbeşte tot mai insistent de degradarea limbii române; este tot mai vizibilă, mai ales în spaţiul public, neglijenţa verbală, greşelile de exprimare au devenit tot mai frecvente; cum s-ar putea stopa acest fenomen? Prin educaţie lingvistică, realizabilă în şcoală, prin campanii publice de reînvăţare a limbii? Cum putem realiza curăţirea limbii noastre, ecologizarea ei? Legătura dintre istoria unei limbi şi istoria unei societăţi este atât de strânsă încât orice vocabular exprimă o civilizaţie. Afirmaţia aparţine unui important lingvist francez, Antoine Meillet. El defineşte lexicologia ca pe o „disciplină sociologică”, vocabularul fiind expresia societăţii, reflectând gradul acesteia de dezvoltare, iar progresul vocabularului este determinat mai cu seamă de factori extralingvistici. Aşadar, diversele schimbări care au loc în societate se reflectă, în mod firesc, şi în cuvinte.
Este interesant, mai întâi, să aflăm cauzele greşelilor de care se fac vinovaţi mulţi oameni, unii chiar instruiţi.
Desigur, o oarecare cultură lingvistică presupune noţiuni de etimologie, de istorie a limbii române, de stilistică funcţională, cunoaşterea normelor ortografice, ortoepice, gramaticale şi lexicale, precum şi a normelor sociolingvistice.
De cele mai multe ori, însă, graba, superficialitatea, neatenţia, diferite deprinderi de pronunţare dialectală (din copilarie), absenţa autocontrolului, teribilismul juvenil (naşpa, nasol, mişto), snobismul, preţiozitatea lingvistică (dorinţa de a epata) sunt cele care amprentează negativ discursul, fie el public sau nu.
Pleonasmele, numeroase şi supărătoare, au la bază neologisme greşit asimilate; ele se găsesc frecvent şi în limbajul mass mediei: averse de ploaie, alegeri electorale, zbor aerian, drum rutier, principal prioritate, durere nevralgică, ziar cotidian, urări de bine, tristeţe nostalgică, muncă laborioasă… Dar ce sunt neologismele şi de ce ne pun atâtea probleme? Ele sunt cuvinte nou apărute, împrumutate din alte limbi, împrumuturi lexicale, cum le defineşte lexicologul Alain Rey. În limba română contemporană există circa 50.000 de neologisme (T. Hristea, Conceptul de neologism). Sextil Puşcariu sublinia că „neologismele au schimbat aspectul limbii nostre, încadrând-o în spiritualitatea romanică şi îndepărtând-o de cea balcanică”. Neologismele se întâlnesc în special în vorbirea oamenilor instruiţi şi cultivaţi. Și totuşi… greşim.
Utilizarea greşită a sufixelor. Având în vedere că limba română este o limbă de tip derivativ, cu aproximativ 600 de sufixe, circa 90 de prefixe – moştenirea noastră latină, o corectă folosire a acestor derivate presupune cunoaşterea lor. Mă voi rezuma doar la o foarte succintă clasificare a sufixelor, încredinţată fiind de utilitatea prezentării, sau pentru unii cititori – amintirii acestei clasificări. Aşadar, ca să nu greşim, trebuie să ştim că cele 600 de sufixe se clasifică după mai multe criterii: etimologic (provenienţa), semantic (capacitatea de a forma derivate), morfologic, al productivităţii (unele sufixe sunt mai productive, altele sunt rar folosite pentru a forma unităţi lexicale) şi să le folosim corespunzător.
De exemplu, cuvântul amărăştean este corect folosit pentru sensul de locuitor al comunei Amărăşti, dar este incorect pentru sensul de om amărât. De asemenea, este incorectă expresia tartinabilă deoarece nu există verbul a tartina. Concretudine este incorect, concretitudine este corect. Algebrician – incorect, algebrist – corect (nu există sufixul ician).
Confuziile paronimice. Este frecventă folosirea incorectă a verbului a infesta cu sensul paronimului său a infecta ca şi cum ar fi sinonime. Nu sunt. Confuzia verbului neologic apropria (a face ca un lucru să fie potrivit unui anume scop) cu mult mai popularul apropia; confuzie în utilizare între reflua şi refula. Tendinţa de substituire a vocalei „e” prin „i” la finalul substantivelor feminine. Câteva exemple lămuritoare: căpşuni este greşit, căpşune este forma corectă; căşi este greşit, case este corect; ţărănci este greşit, ţărance este corect; pălmi este greşit, palme este corect. Totuşi, există şi excepţii, o serie de substantive au primit desinenţa (terminaţia) „i” care prezintă avantajul că provoacă modificări în rădăcina cuvântului iar pluralul devine diferit în raport cu singularul. Astfel, stradă va avea pluralul străzi (nu strade), roată va avea pluralul roţi (nu roate).
Unităţi frazeologice utilizate greşit. Dar să ne amintim ce sunt unităţile frazeologice: combinaţii lexical stabile (grupuri de două sau mai multe cuvinte) cu o mare frecvenţă în limbă, cu sens unitar, consacrate de uzul general, înregistrate şi definite în dicţionare. Ele mai pot fi echivalente reale sau potenţiale ale cuvintelor care denumesc noţiuni. Pentru o mai bună înţelegere, iată câteva exemple de unităţi frazeologice corecte: apă plată, apă de colonie, artist emerit, apă de ploaie (îmbinare de cuvinte întrebuinţată în sens figurat, a dobândit statut de unitate frazeologică), coadă de topor, las-o jos că măcăne (cu sensul de a renunţa). Incorectă este sintagma limbă de stat utilizată frecvent în locul sintagmei corecte, limbă oficială. Expresia limbă de stat nu este atestată în niciun dicţionar, în niciun studiu de sociolingvistică din limbile europene. Limba oficială poate fi definită în raport cu dezvoltarea fixă a funcţiilor administrative şi statale; ea este limba folosită pe plan intern pentru redactarea textelor oficiale ale statului, pentru comunicarea în administraţie, în justiţie, în massmedia, ca limbă de predare în învăţământul de stat, oficializată printr-un act administrativ, de obicei prin Constituţie. Tot incorectă este sintagma potop deluvian, diluvian semnifică potop, aşadar corect este diluvian. Tot aşa, casa de editură este greşit corect fiind casa de editare. Vom spune produse de import şi nu produse din import, vom merge cu o sută de kilometri pe oră şi nu cu o sută de kilometri la oră, cărţile au coperţi, nu coperte, clădirile au niveluri şi nu nivele. Vom spune rău platnici, nu răi platnici. Şirul greşelilor poate continua, există statistici ale greşelilor lingvistice, ale frecvenţei acestor abateri, statistici deloc măgulitoare, despre care vom vorbi cu altă ocazie.
Abateri admise. Ar fi de menţionat o cauză structurală prin care se încearcă ajustarea unor deficienţe ale sistemului lingvistic. De exemplu, verbul a continua: în loc de eu continuu şi eu să continuu, se obişnuieşte eu continui, eu să continui. Aceste abateri nu sunt considerate greşeli, inovaţii negative, deoarece ele simplifică şi sistematizează sistemul morfologic, dovedind evoluţia limbii, caracterul ei viu. Limba trebuie lăsată să evolueze, nu cu ajutorul şi pe seama inculturii, trebuie să se îmbogăţească fără a se degrada.
Influenţe mass-media. Societatea contemporană aduce o dezvoltare fără precedent a mijloacelor de comunicare şi ne găseşte prea puţin pregătiţi pentru a-i înţelege pe deplin mesajele şi a nu ne lăsa antrenaţi de intenţiile sale uneori manipulatoare. Ne este greu să recunoaştem că în memoria noastră zburdă melodii, expresii şi frânturi de versuri ale unor formaţii intens mediatizate, că vorbim şi vrem să arătăm ca vedeta preferată (mai ales atunci când suntem de aceeaşi vârstă cu aceasta). Trebuie să fim însă conştienţi că mass-media deschide, zi de zi, cutia Pandorei.
Promovarea sistematică a unor valori (sau nonvalori) poate duce în timp la crearea unor atitudini. Radioul, televiziunea, reţelele sociale sunt folosite pentru a sugera păreri, modele de vorbire, gândire, comportament, înfăţişare. Ce trebuie să avem, să ştim, să spunem pentru a fi în rândul lumii, ce orientare politică trebuie să avem. Şcoala, ştiinţa, cultura sunt fleacuri, filmele sexi sunt bune, viaţa vedetelor de carton e palpitantă, fotbalul, cheful, beţia la sfârşit de săptămână sunt bune.

Indiferent de voinţa noastră, de sentimentul de autocontrol şi firească împotrivire cu care ne autoamăgim deseori, suntem supuşi constant agresiunilor mediatice de toate felurile, de la agresiuni de limbaj până la distorsionări grosolane ale unor fapte. Trist este că în rândul celor tineri şi foarte tineri toate aceste canale de comunicare exercită o enormă seducţie, transpusă în plan comportamental printr-o irezistibilă dorinţă de a imita. Imitarea comportamentului poartă numele de efectul cameleon (Chartrand & Bargh, 1999). Cei doi autori observă, în urma unor studii, că imitaţia este larg răspândită, având rol important în adaptarea individului; interacţiunea socială este mai favorabilă în situaţia comportamentelor sincronizate, subiecţii fiind mai uşor acceptaţi de ceilalţi. Influenţa negativă a acestui efect este doar un prim pas spre comportamente nepotrivite, acestea incluzând excesele, violenţa limbajului, etc.
Impunerea la nivel social a unor false agende, distorsionarea atenţiei publice de la problemele de fond către scandaluri periferice, promovarea falselor modele şi valori cu care este alimentat orizontul tinerilor, familiarizarea periculoasă a acestora cu violenţa, cu vizualizarea ei, limbajul suburban, avem, iată, doar câteva dintre efectele perverse ale lipsei de responsabilitate, de cultură ale unora dintre cei ce conduc mijloacele mass-media.
Desigur, incultura, sub toate formele ei, inclusiv cea lingvistică, nu trebuie să ne lase indiferenţi. În acest sens media, ca mijloc important de comunicare, de educare şi informare, ar trebui să ofere modele, în primul rând modele de exprimare corectă. Am constatat cu părere de rău că nu o face, câştigul material imediat, oferit de reclame, cele mai multe de proastă calitate, câştigul, spuneam, mătură orice speranţă de mai bine. Prin urmare determinant va fi efortul conjugat al şcolii, al profesorilor, lingviştilor, scriitorilor, personalităţilor prestigioase ale domeniului în explicarea şi impunerea cel puţin a normelor de exprimare corectă.
Într-un editorial din „Cotidianul”, regretatul scriitor, jurnalist şi om politic Octavian Paler afirma: „Mă mărginesc să semnalez, după ce am comparat îndelung programele radio-tv româneşti cu cele franţuzesti şi italiene, că România se află sub un asediu continuu al prostului-gust şi al vulgarităţii”.

EVELYNE MARIA CROITORU
Specialist în Comunicare şi Relaţii Publice