„(OARE) PENTRU CINE (NE) BAT CLOPOTELE?”

De departe evenimentul numărul unu a lunii care taman își lăsă perdelele, peste întreg zumzăitul cotidian, a fost vizita Președintelui nostru, în SUA! Vizită care a generat un lung șir de comentarii… ”pro, dar și contra”, și care i-a făcut atât pe unii, dar și pe ceilalți, din oricare tabără ar fi fost… a se gândi tot mai serios la titlul filmului lui Pintilie… „Pentru cine bat clopotele, Mitică?!”

Vrem, sau nu vrem, vizita în sine a constituit încă o „garoafă albă” la reverul hainei de „Prim Cetățean” al Republicii. Asta, chiar dacă, după vizita domnului Președinte va urma și o vizită a unui alt „catindat”, Dan Barna, la doar o săptămână. Întrebarea pe care mulți analiști politici, militari, dar și simplul cetățean și-a formulat-o… a fost: „A meritat, sau nu, acest efort diplomatic”? Pentru aceasta, vă invit a vedea cum stăteau lucrurile, de fapt, înainte de vizită!

Vizita de lucru a lui Klaus Iohannis, cea de-a doua vizită de stat, din timpul mandatului său, în SUA… a marcat și 20 de ani, de la lansarea „Parteneriatului Strategic dintre România și SUA”. Pe de altă parte, pentru o cât mai bună judecată a evenimentului în sine, nu cred că este mai puțin important de știut și faptul că, în total, au fost 10 vizite de stat ale președinților români: una a președintelui în exercițiu, trei ale lui Traian Băsescu, două Ion Iliescu, una Emil Constantinescu, fără a mai pune la socoteală și pe cele trei ale lui Nicolae Ceaușescu!

Așteptată cu mare interes, vizita în sine a produs o mare emulație, în rândul politicienilor, dar mai ales a votantului de rând. Iar asta, pentru că temele de discuție se arătau mai mult decât promițătoare: energia, vizele și apărarea! Și, așa cum se întâmplă de obicei în politica dâmbovițeană, hazardul a jucat și el, acum, un rol important. Din surse, „demne de încredere”, am înțeles că dincolo de șăpcuța cu mesajul subliminal: „Make Romania Great again”, adică de continuare a liniei politice actuale, multe lucruri, să le numim palpabile, nu prea s-au obținut!

O explicație ar sta în faptul că, „mister” Trump, ca un „real businessman”, a preferat a nu avansa prea mult la capitolul „Proiecte reale”! Ceea ce am înțeles de la aceste surse, care au participat la întâlnirea oficială a fost că, la capitolul probleme încă nerezolvate au stat: amânarea numirii viitorului ambasador SUA în România …din motive „umane și tehnice”, dar și faptul că unele companii americane au ratat contracte economice „babane”, în domeniul apărării! Dar, acest aspect poate face oricând subiectul unui alt material!

NEÎNȚELEGERI TRANSATLANTICE

Dacă la toate cele mai sus menționate mai adăugăm și faptul că Germania, ţara europeană cu cel mai mare număr de trupe americane, nu mai este în „grațiile” … „unchiului Sam”, dar și faptul că, în paralel, la Paris… Macron se întălnea cu „țarul” Putin sunt sigur că vom înțelege cât de importantă a devenit vizita domnului Iohannis, în SUA!

În Germania bunăoară, în prezent, 35.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi, dimpreună cu 17.000 de civili angajaţi de armata SUA. Locurile de muncă ale altor 12.000 de civili germani au legătură cu misiunea militară americană. La care dacă „plusăm” și cu faptul că Germania intenționează să cheltuie 1,36% din PIB pentru apărare anul acesta, o sumă mult mai mare faţă de 2018, dar sub nivelul de 2% solicitat de Washington tuturor aliaţilor.

În iunie, Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a anunţat că va transfera mii de militari americani din Germania în Polonia, în condiţiile în care Administraţia de la Varşovia a cerut măsuri pentru descurajarea Rusiei. Preşedintele Trump chiar a criticat dur Germania pentru că nu îndeplineşte acest obiectiv NATO. Berlinul a semnalat că nu este de acord cu obiectivul bugetar NATO, sugerând că bugetul apărării poate fi alocat atât pentru responsabilităţile în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, cât şi pentru proiectele de apărare ale Uniunii Europene. Dar, atenție mare SUA a ripostat și a lăsat a se înțelege și faptul că Germania nu a agreat ideea intervenției militare în Iran, alături de aceștia. De aici, reiese clar un singur lucru: relațiile transatlantice nu mai sunt ceea ce au fost… cândva!

CE ATUURI AR AVEA ROMÂNIA?

Din capul locului, România s-a dovedit a fi pentru SUA acel partener strategic, de prim rang, pentru această parte, de graniță, a NATO!

Un alt argument ar sta, în mutarea de „ultim moment”, în mozaicul ierarhic al OTAN, a lui Mircea Geoană, care a devenit omul numărul doi, al acestei organizații transatlantice. Un alt argument, cred eu la fel de clar ar sta și în poziționarea euro-atlantică a României, la cap de Dunăre și Marea Neagră. O știre care a trecut „en passant”, dar care nu trebuie câtuși de puțin neglijată atinge și acest fapt obiectiv: în aceste zile, cam toti agenții de influență americani din România, fie că sunt direct membri ai stației CIA, la București, sau doar ofițeri acoperiți care asigură „liantul” informativ cu oamenii de legătură ai structurilor românești au fost rechemați peste Ocean, pentru a fi prelucrați.

Iar prima „țintă” aleasă, la Washington, pentru implementarea noii strategii diplomatice, una de pe care, dacă își joacă bine cartea, România poate avea cu adevărat avantaje nesperat de mari este… Portul Constanța. La care, dacă mai adăugăm și constantele negative, venite dinspre Bulgaria și Turcia vom avea o imagine de ansamblu a „jocului” pornit de la Casa Albă!

În replică, doamna Premier Dăncilă a dat o fugă până la Bruxelles, pentru a se vedea cu președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, unde conform postării domniei sale pe facebook am înțeles că: „ …am abordat si aspecte legate de viitorul comisar european din partea României, inclusiv în ceea ce privește conturarea portofoliului alocat țării noastre în cadrul Comisiei Europene”. Puse cap la cap, toate acestea, nu pot să nu te facă a te întreba: „(Oare) pentru cine (ne) bat clopotele?”

ARICIUC CORVIN BOGDAN