ACASĂ / ARTICOLE / SEMNAL EDITORIAL / Octav Lica – TAXIUL AMINTIRILOR

Octav Lica – TAXIUL AMINTIRILOR

Poemele în proză ale scriitorului Octav Lica, vin ca o întregire a imaginii sale literare, dar ca și un cântec sfânt compus pentru viața sa, pe care îl numește “spectacol grandios’’ în cea de-a doua parte a volumului intitulată “Crâmpeie de timp’’. În “Grădinarul sufletelor’’, numește iubirea târzie “ultima floare a sufletului’’, chiar dacă personajul ales – grădinarul – are ghioceii înfloriți la tâmple. Nașa Tina aduce nostalgia amintirii crâmpeiului de fericire care l-a cuprins când a atins o motocicletă pentru întâia oară, în viață, și care avea să-i aducă marea schimbare a copilăriei. Scena aducerii aminte are greutate în aur a simțirilor.

Întâmplări, dorințe și visuri îndeplinite ori nu, gustul cănii de vin fiert la sărbătorirea cumpărării unui Delon (haina-cojoc) atunci la modă, năzuința tatălui său de a-l vedea violonist, serialul urmărit cu mare atenție “Aventurile Căpitanului Val Vârtej’’, bucuria devenirii posesor al unei motociclete pe vremea studenției, decolteul Doamnei Cati, toate îl năpădesc ca un vifor de plăcere și vizionează totul ca pe imaginile unui film, cu bucuria gândurilor. Intitulate sugestiv: Tărâmul inocenței, Lecția de vioară, Parașutistul, Inima timpului, Naufragiul, Calul de oțel, Îngeri fără aripi, Pantoful, bucățile de proză scurtă din volum, sunt sfintele simțiri purtate în suflet de autor, cu întâmplările de neuitat și care “se tânguie la gura clepsidrei vremurilor trecute” (minunată exprimare care îi aparține).

Naratorul, personificat de vocea lăuntrică, cu mare talent descrie locuri și fapte, cu un grad de implicare matur și complex, câmpul de exprimare aducând spre ascultare o simfonie amplă, cu tonuri in registre percepute de toate sensibilitățile inimii… Gestionată perfect, bucuria scrierii rămâne – mac roșu – (așa văd eu), floarea de referință a scriitorului Octav Lica.

Doina Bârcă

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Paradisul decăderii de Ion Dulugeac

Scrierea domnului Dulugeac cuprinde subiecte tratate realist, fiecare volum reprezentând lumi aparte, unele în arealul …

Tangoul iubirii eterne de Grigore Curcanu

Dacă bucuria dăruirii iubirii în versuri este Prințesă, acest lucru a reușit să îl exprime …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: