Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
– OINA –
Sportul nostru naţional
Din cele mai vechi timpuri, dorinţa de mişcare a contribuit efectiv la desăvârşirea lui „homo sapiens”, fiind inspirat în acest sens din preocupările pentru muncă, vânătoare, păstorit ceea ce presupunea mers, alergare, aruncare, săritură.
Se spune că „sportul nu este altceva decât o generalizare a jocurilor omenirii puse în reguli unice şi organizate în mod dirijat pe plan naţional şi internaţional”.
Epoca olimpiadelor a influenţat dezvoltarea educaţiei fizice şi sportului, omul trebuind să posede nu numai un corp frumos, dar şi o minte pătrunzătoare.
În România sunt menţionate preocupările sportive încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, Strabon, marele istoric şi geograf grec arată că Burebista „i-a înălţat pe daci prin exerciţii”, iar poetul Ovidiu menţionează despre priceperea geto-dacilor în mânuirea armelor (Scrisori din exil).
Prin 1271, între voinicii de pe Motru şi Jii se practica „halcada”, un exerciţiu cavaleresc cuprinzând întreceri de cai, lupte, tragerea cu arcul şi aruncarea suliţei.
„Hoina” (Oina) s-a jucat pentru prima oară în Ţara Românească în secolul al XIV-lea (1364) sub domnia lui Vlaicu Vodă plecând de la sat şi pătrunzând peste tot în viaţa oamenilor.
După cum se menţionează în cronici şi hrisoave oina are o vechime de cel puţin şase secole, bucurându-se de popularitate printre copii şi tineri, oşteni şi voievozi.
În Banat oina era cunoscută sub denumirea de „lopta mică” sau „pila”; în Transilvania se numea
„lopta lungă” sau „de-a lunga” (Avram Iancu se relaxa jucând acest joc); în Muntenia şi în Moldova „hoina” sau „oina”; în Maramureş „ojerul” sau „oirul” etc. În anul 1899 oina devine sport oficial, ministrul învăţământului, Spiru Haret, a de terminat pătrunderea în şcoli a jocului oina organizând anual concursuri şcolare.
Prin modul de desfăşurare oina se aseamănă cu alte jocuri sportive cum ar fi: „basse-ball” (America); „paume” (Franţa); „pesäpallo” (Finlanda); „schlagball (Germania) şi „Cluiche Corr” (Irlanda).
Oina se poate practica de la vârsta de 7-8 ani, echipele fiind alcătuite din câte 11 jucători.
Jocul este condus de un arbitru principal şi doi arbitri de linie. Jocul de oină presupune însuşirea prinderii mingiei şi aruncării ei cu precizie la distanţe diferite.
Un bun jucător trebuie să exerseze bătaia mingiei cu bastonul lovind-o în forţă şi cât mai departe în terenul de joc. Trebuie să fie un bun alergător. O partidă se desfăşoară în două reprize cu o pauză de cinci minute. Prin tragere la sorţi o echipă începe jocul „la bătaie”, cealaltă la „prindere”.
Mingea de oină are diametrul de opt centimetri, greutatea de 180 gr. Şi este confecţionată din piele umplută cu păr de cal, bou sau porc.
Bastonu (bâta) este lung de cca 1m cu un diametru de 3-5-6 cm şi este confecţionat din lemn de esenţă tare.
Echipamentul jucătorilor se compune din pantofi de sport, chiloţi şi tricou de sport.
Jocul de oină este o componentă a culturii noastre populare ce a fost transformat în sport naţional.
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro