OMUL, CREAȚIE DIVINĂ

OMUL, CREAȚIE DIVINĂ

Ziua a şasea. „Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!». Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” (Facerea; Întâia carte a lui Moise; Cap. 1, Facerea lumii; versetele 26 şi 27). De aici înţelegem că omul are creierul identic cu cel al Creatorului său. Cu toate acestea, nicio fiinţă omenească nu poate dezlega toate tainele Universului. Nici toate tainele Pământului. Şi, de fapt, pentru ce atâta trudă, întrucât, încă din ziua în care a fost creat, omul a primit în dar tainele dezlegate gata! Dumnezeu i-a dat în stăpânire Pământul cu tot ce-i aparţine, pe care a sădit o grădină în Eden, anume spre a-i fi bine omului! Iar toate acestea, doar din iubire!
Dumnezeu este veşnic.
Omul nu este veşnic în totalitate. El a fost creat din două părţi distincte: trupul – partea materială şi sufletul – partea spirituală, îmbinate miraculos, după ştiinţa şi dorinţa Creatorului Suprem: „Luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul viu” (Cap. 2, Aşezarea omului în rai. Prima familie, versetul 7). Trupul nu este veşnic. El are un ciclu bine stabilit: naştere şi moarte. După moarte este înhumat, unde putrezeşte transformându-se în materia din care a fost făcut.
Sufletul este nemuritor.
După ce se desparte de trup, sufletul se întoarce de unde a venit, adică în veşnicie.
Infinită este ştiinţa Lui Dumnezeu, precum şi puterea Lui de a o folosi. Oamenii nu au fost învredniciţi să-şi folosească toată capacitatea creierului.
Fiind supuşi păcatului, tentaţi de avuţie, de măreţie, cad repede în ispită. Dacă un singur om ar avea ştiinţă cât are Dumnezeu, s-ar autodistruge prin nesăbuinţă şi ar distruge totul în jurul lui. Este de ajuns să folosească doar un segment dintr-un creier infinit. Astfel, toate segmentele adunate la un loc alcătuiesc un întreg.
– Dumnezeu există în tot şi în toate:
– Cerul Lui Dumnezeu;
– Universul Lui Dumnezeu;
– Pământul Lui Dumnezeu;
– Lumea Lui Dumnezeu.
– Dumnezeu – Unul este un întreg;
– Lumea este un întreg alcătuit din toţi locuitorii Pământului.
Fiecare om reprezintă un întreg şi este unic datorită unei particularităţi anume, mister al creaţiei divine.
Dumnezeu deţine puterea de a-şi folosi tot creierul, care este infinit.
Omul îşi poate folosi doar o parte mai mică sau mai mare din creierul asemănător cu cel al Lui Dumnezeu. Adică o parte dintr-un întreg. Pe Pământ, în afară de om mai există şi alte fiinţe, nenumărate, care trăiesc oriunde, iar la rândul lor, prin creaţie divină, fiecare deţine câte o taină, eventual o particularitate anume. Deşi reprezintă o foarte mică parte dintr-un întreg denumit Lume, deşi îşi poate folosi doar un segment dintr-un creier infinit, omul are binecuvântarea de a ţine în permanenţă legătura cu Dumnezeu, de a fi conectat direct la cea mai mare Energie Spirituală, Creatorul Suprem.
Dorinţa de cunoaştere l-a preocupat pe om încă de la facerea lumii. În primul rând chiar Dumnezeu l-a pus la încercare, „l-a dus în ispită” (Cap. 3, Căderea strămoşilor în păcat. Pedeapsa. Făgăduinţa lui Mesia), să vadă cum se va comporta. Şi mare i-a fost întristarea, fiindcă a constatat că omul este preocupat mai mult de trup, de partea materială, lăsând pe planul doi partea spirituală, credinţa şi iubirea faţă de Creatorul său. Cu toate acestea, nu i-a fost îngrădită libertatea de a-şi hotărî singur modul de viaţă, chiar dacă, la momentul zămislirii, i-a fost rostuită / destinată calea de urmat, de către Rădăcina Vieţii. Se întâmplă uneori ca omul să-şi pună întrebări la care nu i-ar putea răspunde niciun semen de-al său. Însă, nimic nu este întâmplător. Dorinţa de a cunoaşte devine deodată cea mai importantă preocupare a lui. Aceasta înseamnă că pentru acel om a sosit momentul să-şi îndeplinească misiunea cu care a venit pe Pământ. Şi tot ca din senin, constată că ştie câte ceva, puţin la început, apoi din ce în ce mai mult. Conştient sau nu de ceea ce i se întâmplă, omul acela a beneficiat de deschiderea unei noi portiţe în creier, cheia fiind la Dumnezeu. Momentul, perioada preocupării şi apariţia rezultatelor au fost stabilite chiar din momentul venirii lui pe Pământ. Uneori, prin diverse întâmplări, la îndemnul gândului, omul este îndrumat să ajungă la un nivel superior de cunoaştere, studiind semne rămase în timp şi spaţiu, sub diferite forme. Ceea ce înseamnă că în decursul timpului, data fiind greu de stabilit cu exactitate, cineva a mai avut această idee sau, măcar, una asemănătoare. Fiindu-i necunoscută omului perioada de viaţă, se înţelege de la sine că anumite lucruri începute nu ajung la rezultat şi necesită continuare. Când şi cum, rămâne o taină a cărei dezlegare vine la vremea ei.

Cercetătorii, filozofii, oamenii de ştiinţă sunt vizionari care beneficiază de o anumită intensitate a Luminii pe cărările creierului. Prin rostul cu care au venit pe Pământ, conştienţi sau nu de miracolul pe care-l trăiesc, ei când gândesc vorbesc cu Dumnezeu. Prin înţelepciunea lor ştiu să întrebe, dar şi înţeleg răspunsurile primite sub diferite forme: „Dacă omul ar avea credinţă cât un grăunte de muştar, ar putea muta munţii din loc”! Dedicaţia cu care lucrează, studiază, caută răspunsuri, porneşte uneori de la semnele lăsate în timp de către înaintaşi. Misteriosul interes îl vor desluşi doar atunci când va sosi momentul dat.
Probabil alţi oameni vor fi trimişi pe Pământ să preia ce au început strămoşii cu multă vreme în urmă, poate mii sau miliarde de ani. Fiind supus păcatului, omul devine doritor de a şti cât mai mult, de a deţine putere mai mare, de a stăpâni totul, chiar şi pe Creatorul său. Ataşarea lui fără limite de partea materială şi îndepărtarea de Sfânta Credinţă este una dintre cauzele pentru care i-a fost limitată folosirea creierului la toată capacitatea. Între mai mulţi oameni care au preocupări asemănătoare se naşte concurenţa, invidia. Situaţia poate duce la eliminare prin diverse metode, una dintre ele fiind crima, ceea ce înseamnă distrugerea doar a părţii materiale, a trupului adică, implicit a creierului, unde se află toată ştiinţa.
Totuşi, ce se întâmplă cu infinitele informaţii din creier, care nu sunt materie, după ce moare trupul, după ce îl părăseşte sufletul? Este posibil, oare, să fie preluate de către suflet şi transferate unei fiinţe omeneşti, în momentul zămislirii acesteia? Sunt multe cazuri, când un om se naşte ştiind deja foarte multe lucruri. Se spune: „ştiu din ancestral”. Sau „ştiu dintr-o altă viaţă”.
Dumnezeu este Stăpânul a tot şi a toate, bineînţeles, şi al Lumii şi e nemuritor. El poate menţine echilibrul în situaţii de orice formă ar fi ele, iar aceasta doar din iubire, îndemnând către credinţă, către gânduri şi comportamente benefice. Cu toate acestea, dintotdeauna oamenii au preferat să aibă conducători aleşi dintre semeni, pe care să-i vadă, cu care să stea de vorbă faţă-n faţă, cu care să se compare, să concureze, eventual să-i înlăture în diferite situaţii. Criteriile după care se aleg conducătorii sunt multe şi diverse, uneori defectele fiind văzute drept calităţi.
În Sfânta Scriptură sunt exemplificate cazurile de trufie ale unor conducători care şi-au asuprit poporul. Ca să-i aducă pe calea cea bună pe cei ce o luaseră razna crezându-se Dumnezei sau chiar mai mari, El a trimis semne pe Pământ ca avertismente, spre luare-aminte: cutremure, inundaţii, secetă, boli, insecte etc. Fiind aşezat în trupul omului, creierul este materie. Mintea, gândurile emanate de creier sunt abstacte.
Ce se întâmplă cu gândurile omului când trupul, respectiv creierul moare? Se întâmplă uneori să auzi pe cineva spunând cu minunare: „mi s-a izbândit visul”!. Aceasta datorită faptului că prin întâmplarea trăită în prezent, în realitate, mai trecuse cu câtva timp în urmă, în somn, în timpul unui vis. Dovada că informaţii despre întâmplări care vor avea loc se află deja în subconştient, cu mult timp înainte. Miracol? Viitorul ştie şi previne!
Modul de a afla cum se petrec toate acestea depinde doar de Dumnezeu. Omul trebuie doar să primească şi să se bucure de atenţia care i se oferă. Mare e puterea Lui Dumnezeu şi multe sunt tainele Sale!

IOANA STUPARU