ACASĂ / ARTICOLE / EVENIMENTE / Onoare și drag de patrie la comemorarea lui Avram Iancu

Onoare și drag de patrie la comemorarea lui Avram Iancu

Onoare și drag de patrie
la comemorarea lui Avram Iancu

Pe data de 10 septembrie anul curent toți cei cu suflet românesc, asociații, fundații oameni de stat ori oameni de rând și-au dat întâlnire la Țebea, la mormântul Crăișorului Avram Iancu.
Un eveniment demn de mare admirație pe care profesorul doctor Ioan Condor, președintele Asociației „Avram Iancu” filiala București și directorul revistei „Dacia nemuritoare”, Cristi Vasile Cristescu, împreună cu invitații lor, l-au înălțat la rang de crez patriotic, acum în anul centenar al Marii Uniri, când s-au comemorat 146 de ani de la moartea eroului național.
Am participat ca invitat din partea Fundației Literar – Istorice „Stoika” și mărturisesc cu sinceritate că emoția m-a copleșit când am oferit revista „Independeța Română – Independența prin cultură”. Am recitat o poezie patriotică din poemele mele. Adunarea a însumat circa 5.000 de oameni; imnul țării a fost intonat de ostași, cor militar, preoți, elevi, oameni de rând, politicieni. Totul ne-a făcut să credem că patriotismul este viu în toate inimile românilor.
Invitații, îmbrăcați în portul nostru popular tradițional, au depus coroane la mormânul Crăișorului. Mare încărcătură de românism și istorie. În această zi s-a făcut cunoscut apelul membrilor inițiativei Asociațiilor Naționale pentru Centenarul Unirii de către profesor doctor Ioan Condor prin Proclamația de la Țebea.
Au mai luat parte grupuri de copii, reprezentanți ai școlilor din împrejurimi, președinți de asociații și fundații. Dintre invitații Asociației „Avram Iancu” amintim pe Nicolae Iuga, Camelia Jurcul, Șurb Marcel, Irina Motoc, familia Morariu.
Evenimentele de acest gen ne onorează și ne motivează să păstrăm vie istoria curată a neamului nostru spre a o transmite astfel generațiilor care vin.



DOINA BÂRCĂ

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Un eveniment complex, literatură, muzică, actorie, desen

Am asistat, sâmbătă 30 septembrie 2023, în eleganta sală a Bibliotecii Metropolitane București la o …

Un secol de culoare – 2-15 octombrie 2023

Cercul Militar Național a găzduit în perioada 2 – 15 octombrie 2023 expoziția colectiva de …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: