În ziua de luni – 22.07.2024, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel își aniversează ziua sa de naștere, când împlinește frumoasa vârstă, septuagenară ori patriarhală, de 73 de ani!
Acum, la sorocul acestei binecuvântate aniversari, ce-i doresc eu, în continuare, Părintelui nostru Patriarh Daniel?
Multă sănătate, lungime de zile, răbdare, înțelepciune, îngăduință, înțelegere, cunoaștere, aprofundare și pricepere!
Rezistență, articulare, conectare, clarviziune și adaptare!
De ce?
Fiindcă vremurile sunt amestecate și extrem de tulburi iar timpurile, actuale, sunt foarte potrivnice!
Cui?
Bisericii!
Însă, noi, toți, știm că, Biserica este a Lui Hristos, iar noi, fiii și membrii Ei, suntem în mâna și la mila lui Dumnezeu!
Mai mult decât atât: „Biserica este cetatea pe care nici porțile iadului nu o vor birui!”
Da, chiar așa, în aceste vremuri delicate și dificile este nevoie de multă, de foarte multă rugăciune, chiar insistență, stăruință ori statornicie în rugăciune, pentru noi, pentru noi toți și pentru toți semenii noștri, de la vlădică până la opincă!
De asemenea, este nevoie de mult discernământ, de multă cumpătare și de multă dreaptă socoteală, de extrem de multă chibzuință, stăruință și dreaptă socotință!
Calități sau virtuți pe care Înaitestătătorul și Părintele nostru le are și, eu, unul, mă rog ca Dumnezeu să i le înmulțească și să i le sporească, pe mai departe!
În altă ordine de idei, vă mărturisesc faptul că, îmi exprim toate aceste gânduri, trăiri și sentimente, nu în mod formal sau ipocrit ci, în unul cât se poate de sincer și de onest!
Chiar nu aștept și nu urmăresc nimic în schimb!
Nu am nici ce, nici de ce, nici pentru ce!
Totodată, vreau doar să (mai) mărturisesc faptul că, așa ne învață Biserica, pe noi, fiii și membrii ei, prin Sfinții ei Părinți:
Să-i cinstim pe mai marii noștri, îndeosebi (pe) cei spirituali sau duhovnicești, să ne amintim, să-i evocăm și să-i pomenim ori să ne rugăm pentru ei!
Că, eu personal, sunt convins că, nu este ușor să fii acolo, sus, în vârf, în văzul și (în) bătaia tuturor, mai cu seamă, în aceste vremuri, atât de amestecate, de contestate, de răsturnate, de răzvrătite și de tulburi!
De aceea, datoria noastră spirituală, obligația noastră morală chiar, este să ne rugăm unii pentru alții, să ne ajutăm unii pe alții, să ne iertăm unii pe alții, să ne ascultăm, să ne ajutăm reciproc și, mai ales, să ne respectăm unii pe alții!
Căci, nu degeaba, ne-a așezat Domnul, potrivit (și) citatului paulin „pe unii preoți, pe alții învățători sau conducători, pe unii supuși, pe alții fii” și, așa mai departe!
Prin urmare, acum, la acest binecuvântat ceas ori moment aniversar, eu, unul, îi doresc Părintelui nostru Patriarh, mult spor în ogor, multă liniște, multă putere de muncă, multă sănătate, multă mângâiere!
La mulți, buni, frumoși, sănătoși și binecuvântați ani, Preafericite Părinte Patriarh!
Dumnezeu să vă poarte de grijă și să vă ajute, în continuare, în tot lucrul cel bun și binecuvântat! Amin!
București – 22.07.2024
@Stelian Gomboș
steliangombos.wordpress.com
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro