ACASĂ / ARTICOLE / TEATRU - FILM-MUZICA / Paul Călinescu – Un pionier al cinematografiei românești

Paul Călinescu – Un pionier al cinematografiei românești

Paul Călinescu s-a născut la 23 august 1902 în Galați, într-o familie intelectuală, de viță nobilă. Din 1914 urmează cursurile liceului militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu, iar în 1924 absolvă Școala Militară de Geniu. În continuare, studiază la Academia Comercială din București, pe care o termină în 1930. Este angajat ca funcționar la Ministerul Finanțelor. Pasionat de fotografie și film, Paul Călinescu și-a început activitatea cinematografică ca membru al unui club (asociație) care realiza filme documentare, militând pentru necesitatea și utilitatea unor astfel de filme. În anii următori (1935-1940), Paul Călinescu realizează mai multe filme documentare pe diverse teme de actualitate participând și la festivaluri internaționale cu creațiile sale.

La expoziția de la Paris din 1937 participă cu filmul turistic Colțuri din România și, premiat fiind, a convins autoritățile că se impune înființarea unui serviciu cinematografic românesc. Astfel, în cadrul Ministerului Turismului a fost înființat Oficiul Național Cinematografic iar Paul Călinescu a fost numit coordonatorul acestuia. Și-a format o echipă cu care a colindat țara în căutare de subiecte interesante, despre oameni și obiceiuri pe care să le transpună în jurnale de actualități. În perioada interbelică a realizat numeroase filme documentare care l-au consacrat drept pionier al cinematografiei românești (alături de regizorii Jean Georgescu și Jean Mihail).

De menționat că, cineastul nu s-a mulțumit doar cu calitatea de coordonator al O.N.C, ci s-a implicat activ ca regizor, operator, monteur și documentarist. Eforturile sale au fost răsplătite cu aprecieri și onoruri naționale și internaționale, fiind premiat la Festivalul de Artă Cinematografică de la Veneția pentru documentarul istoric România în lupta contra bolșevismului. De asemenea, una din producțiile sale, pe teme turistice, România, a fost difuzată la televiziunea din Londra (o premieră pentru cinematografia românească).

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial (1945) a fost numit director tehnic al O.N.C. continuând a realiza filme documentare, de această dată însă pe teme convenabile noului regim politic instalat la 6 martie 1945. În perioada comunistă, Paul Călinescu a regizat și câteva filme artistice care s-au bucurat de mare succes și anume: Răsună Valea (primul film artistic al perioadei comuniste în 1949), Desfășurarea (în 1954, după un scenariu de Marin Preda), Pe răspunderea mea (1956) și în 1964-1965, capodopera Titanic vals, ecranizarea piesei de teatru cu același nume a lui Tudor Mușatescu.

De asemenea, Paul Călinescu a realizat și primul documentare color, Toamna în Deltă în 1951. Tot el are și câteva invenții tehnice, brevetând o serie de aparate și dispozitive profesioniste, performante pentru acea vreme. De-a lungul carierei sale, Paul Călinescu a fost premiat în mai multe rânduri, în 1992 de Uniunea Cineaștilor pentru întreaga carieră cinematografică iar în 1996 a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului București. Paul Călinescu a încetat din viață la 25 martie 2000 la vârsta de 98 de ani și, la dorința sa, a fost incinerat. Filmele sale artistice și documentare, de mare valoare rămân în istoria cinematografiei românești, iar el un precursor al ei.

Horațiu Măndășescu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Maria Ventura – O mare tragediană româno-franceză

Maria Ventura s-a născut la 14 iulie 1888 (unele surse dau drept an al nașterii …

Nicușor Predescu – O personalitate a muzicii românești

Nicușor Predescu s-a născut la data de 2 iulie 1919 în Drobeta Turnu-Severin, într-o familie …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: