Pe urmele strămoșilor „CARTEA GEŢILOR”

Pe urmele strămoșilor
„CARTEA GEŢILOR”

August… Gustar în vechea denumire populară sau Agust; Agustru, Aust; cap de post; Gustea, Măsălari, Măselar Ogust, Macavei, Secerar.
Dacii, strămoşii noştri, numeau această lună: Castor, Gastor, Înţeoarea, Tăierea, Custura, Secerişul, Zdrobirea, Usturimea, Zăduful, Culmea, Castrul, Tumul sau GATES – Încercarea, Gustul, Costul, Preţul, Valoarea, Cinstea, Castitatea, Păzirea, Ocrotirea, Ghizdul, Găzduirea. „Munţii Bucegi sunt munţii sfinţi ai geţilor, munţi care s-au născut cu puţin înaintea apariţiei neamului getic pe Pământ, neam a cărui existenţă cuprinde mai multe civilizaţii succesive, neam ce a existat de la începutul vieţii pe Terra. Sunt munţii zeilor şi ai religiei monoteiste Zamolxiene.
Numele vine de la Buch – Geţi=Bucegi; buch=carte sau Buche – Geţi care înseamnă tot carte (în sanscrită) Vuh – Geţi; vuh=carte în limba maya.
Termenul carte apare şi în aceste limbi sub forma buk, book, buche (Costel Eugen Popescu – „Munţii Bucegi”).
Marija Gimbutas susţine că civilizaţia începe din Carpaţi. Tot ea afirma că istoria noastră este scrisă în aur şi în piatră (Piatra Bucegilor – Cartea geţilor; aur – tăbliţele de aur de la Sinaia, Cloşca cu puii de aur; brăţările dacice de aur – TOATE unice în lume).
A păşi pe drumurile forestiere sau asfaltate ce duc spre Peştera Ialomicioarei, înconjurând lacul Bolboci, păşeşti într-o altă lume, în care te întâmpină un soare dulce, un cer – cupolă albastră pe care plutesc nori pufoşi ce încunună crestele munţilor Bătrâna, Obârşia, Piciorul Babelor. Ape limpezi susură adâncind zvonuri din înalturi şi din trecut, căci acolo se află Templul Dacilor, în muntele lor sfânt Kogaion. Cirezi de vaci, de măgari, turme de oi pasc iarba măruntă, care altfel ar fi acoperit uriaşele blocuri prăvălite din zidurile cetăţilor sau templului. Mai departe, spre OMUL, alte culmi, alte ziduri de cetăţi; ruine ale localităţilor străbunilor stăpâni ai acestor meleaguri, unde a trăit şi măritul zeu civilizator – Zamolxe şi marele Decebal, care a preferat moartea în locul umilinţei de a fi „trofeu” al romanilor. Le-a dat aurul şi argintul, dar a ocultat spiritualitatea păstrată aici fie în templu, fie în coloana de cuarţ, fie în peşterile din munţii noştri.
Sute de turişti din Europa… toţi încântaţi de măreţia Bucegilor. Sfinxul… Babele… Omul…
Bucegi, obârșia râului sfânt Ialomița, Naparis cum se numea în vremurile de demult, locul în care am mers în ziua de vineri 5 august 2016.
Şi toţi cu aceeaşi întrebare pe buze: „Cum au reuşit geţii şi dacii să construiască aceste cetăţi la înălţimile pe care chiar cerul se sprijină?”.
Peste tot vetre pe care cunoscătorii şi iubitorii civilizaţiei străbune aprind focuri sacre; preoţi şi preotese rostesc incantaţii şi rugăciuni pentru salvarea locuitorilor Pământului Sfânt al getodacilor ai căror urmaşi sunt trataţi ca robi, umiliţi, sărăciţi, batjocoriţi; vitejii noştri străbuni n-au transformat NICIODATĂ, în multimilenara lor istorie, NICI UN OM în sclav. Acum suntem ameninţaţi cu dispariţia! Ştim că, de acolo, din Templu, Decebal, Burebista, Dromichete veghează acest Pământ civilizat de Zamolxe şi atât de iubit de Dumnezeu, Iisus Christos şi Fecioara Maria.

FLOAREA NECŞOIU