PIETRELE VII – TROVANȚII DIN ROMÂNIA

PIETRELE VII
– TROVANȚII DIN ROMÂNIA –

Sunt pietre bizare, au forme sferice, elipsoidale sau au aspectul cifrei opt. Au mărimi diferite, de la câţiva centimetri până la câţiva metri. „Se nasc” într-un deal nisipos, se desprind într-o râpă şi cad într-o vale. Sunt pietrele din comuna vâlceană Costeşti, denumite ştiinţific trovanţi. Acest fenomen neobișnuit ne dovedeşte încă o dată că natura este un organism viu, în care pietrele cresc şi se mişcă, în adevăratul sens al cuvântului. Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor, din Costeşti, judeţul Vâlcea, este un loc creat peste cea mai mare mulţime de astfel de „fiinţe de piatră”.
Localnicii au început să le acorde atenţie trovanţilor după ce au observat că pietrele rotunjite cresc puţin câte puțin, în special în zilele ploioase. Mărimile trovanţilor variază de la câteva grame la câteva tone. Cel mai mare trovant măsoară aproape 10 metri înălţime.
Muzeul Trovanţilor se găseşte la o distanţă de aproximativ 45 de minute de Râmnicu Vâlcea (parcursă cu mașina). Un alt aspect interesant este că pietrele mai mici par a avea o rată de creştere mai mare decât cele mari. Procesul de creștere a trovanţilor poate fi comparat cu procesul formării perlelor în jurul unui grăunte de nisip intrat în cochilia scoicii.
Pe colinele cu trovanţi, pe bolovani se pot distinge zone concentrice care seamănă cu inelele unui trunchi de copac. Caracteristica specială pe care toţi trovanţii o au în comun sunt formele sinuoase, curbate. Însă trovanţii cresc neuniform, iar din acest motiv se dezvoltă în forme dintre cele mai bizare. Totuşi, pietrele nu cresc ca ciupercile. Unii trovanţi, la fel ca faimoasele pietre mişcătoare din Valea Morţii, California, SUA, îşi schimbă locul uneori.

TROVANŢII SE ÎNMULŢESC

Dar geologii nu se mulţumesc cu explicaţia din popor că trovanţii sunt „fiinţe vii”. Specialiştii pun fenomenul de creștere a trovanţilor pe seama conţinutului de săruri minerale din piatră. Atunci când suprafaţa este udă, materialul din care este formată piatra începe să se dilate şi produce presiune din interior asupra stratului nisipos de Ia suprafaţă, ceea ce dă impresia de creştere a pietrelor.
Astfel, se formează bulgări pe suprafaţa trovanților, noi formaţiuni de piatră care cresc apoi până ajung la dimensiuni foarte mari. Pe măsură ce dimensiunile bulgărilor cresc tot mai mult, aceştia se desprind de pietrele pe care s-au format, sub presiunea gravitaţiei, şi devin trovanţi individuali.
Din acest motiv, fiecare trovant nou, separat, are deja dezvoltat pe suprafaţă cel puţin un miez acoperit cu un strat subțire de nisip – adică nu diferă cu nimic de ceilalţi trovanţi din jurul său. Şi chiar dacă geologii au reuşit să explice fenomenul răspândirii pietrelor, diviziunea nucleelor de trovanţi nu este încă pe deplin înţeleasă.
Procesul reproducerii trovanţilor poate fi comparat cu altoirea plantelor. Recapitulând, avem următoarele: aceste pietre cresc; pietrele mici cresc mai repede decât cele mari; pietrele se multiplică; se mişcă. Cu toate aceste date puse cap la cap, trovanţii par o formă de viaţă anorganică.
Astăzi, Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor este o importantă atracţie turistică. Pietrele sunt o curiozitate pentru multă lume. Pietre asemănătoare trovanţilor de la Vâlcea mai pot fi găsite în Buzău sau Suceava, dar şi în Rusia, în Andreevka, din regiunea Oryol.

CĂLCÂIUL DE LA AIUD

În 1973 (după alte surse, 1974), pe malul Mureşului, într-o carieră de pietriş, situată la 2 km est de Aiud, au fost descoperite trei obiecte învelite în pietriş întărit: două erau oase fosilizate de mamuți, iar al treilea, un obiect de cca 20 cm, din aluminiu, avea două găuri de mărimi diferite.
Aluminiul a fost descoperit pentru prima dată în 1825. Stratul de oxid pe care aluminiul l-a făcut în contact cu oxigenul era destul de gros, sugerând o vechime a obiectului respectiv de 20.000 de ani. Experţii chemaţi atunci la faţa la fața locului au afirmat că două dintre corpuri erau fosile de oseminte provenite de la mastodonţi vechi, de aproximativ 1.000.000 de ani, în timp ce al treilea părea a fi arma pe care oamenii primitivi ar fi folosit-o pentru a ucide animalele.
După analizele de laborator de la Institutul de Fizică Atomică din Măgurele, cercetătorii au afirmat că aliajul era compus din 90% aluminiu, staniu şi alte 11 materiale.
Aceleași specificaţii au fost descoperite de către inginerii din Baia Mare și de experţii de la „Alro” Slatina.
Învelit într-un strat gros de 10 cm de pietriş solidificat, obiectul a fost datat iniţial ca fiind de acum 100.000 de ani. Oficial, aluminiul a fost obţinut în laborator în 1825 de către fizicianul şi chimistul Hens Christian Orsted, iar producerea sa pe cale industrială Ia scară largă a început în 1883. Un alt factor ce adânceşte misterul aliajului este stratul de oxid de aluminiu depus pe suprafaţa acestuia.
În general, obiectele de aluminiu oxidează în profunzime după un timp îndelungat, iar grosimea stratului protector descoperit pe aliaj era de aproximativ jumătate de centimetru, aşadar vechimea era cu mult mai mare de 100 de ani.
O bucată din „Călcâiul de la Aiud” a fost trimisă peste ani la Lausanne, în Elveţia, pentru a fi datată cu carbon 14. Cercetătorii de la Lausanne au afirmat că obiectul ar avea o vechime de 250.000 de ani.
„Acesta are o lungime de 20 de centimetri şi o grosime 7 centimetri, iar pe părţile laterale, obiectul prezenta urme ale unor lovituri repetate, fapt ce sugerează că a făcut parte dintr-un sistem funcţional”, a precizat George Cohal, director executiv în cadrul Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate (ASFAN).
În decursul anilor, au existat nenumărate ipoteze despre sursa de provenienţă a „Călcâiului de la Aiud”: unii cercetători consideră că ovalitatea aliajului şi golul cilindric din partea din spate ar putea dovedi că obiectul face parte dintr-o navă spaţială extraterestră. Misterul obiectului este conferit de faptul că este un aliaj de provenienţă manufacturată, şi nu naturală, proces inexistent pe Pământ acum 250.000 de ani. Directorul executiv al ASFAN, George Cohal, a mai spus că „există mai multe ipoteze privind sursa de provenienţă a obietului, nu se poate confirma sau infirma posibilitatea sursei de proveniență extraterestră”.

„PIETRELE VII” DIN MUNŢII BUZĂULUI

Se află lângă satul Ulmeni, comuna Bozioru, au origine necunoscută şi unii specialişti cred că aceste pietre cresc cu 4-5 cm la 1.000 de ani, de unde vine şi atributul lor de „vii”; mai sunt numite şi Babe sau trovanţi. Persoanele biosensibile care le-au văzut spun că pietrele sunt încărcate cu energie, fiind orientate către nord, către zona rupestră a satului, unde s-a descoperit un vast ansamblu de locuinţe ale uriaşilor.
Legendele locului spun că aici, în Munţii Buzăului, şi-au dus viaţa uriaşii (tartarii), prezentaţi chiar de Herodot, istoricul antic grec, în poemul său, Odiseea. Una din pietre, în formă de coloană, prevăzută cu zone de sudură care par a demonstra că îmbinările dintre bucăţile componente s-au făcut la cald, este botezată Coloana Galactică, fiind asemănătoare unui turn de control.
Aceeaşi civilizaţie de uriaşi a săpat în stâncă şi Scaunul lui Dumnezeu, o piatră care a servit, se pare, tot unui uriaş, a cărei legendă mai este întâlnită şi la alte popoare, indieni – în extremitatea estică a planetei şi spanioli – în extremitatea vestică. În comuna Bozioru există localnici care cred şi azi în existenţa, cândva, pe aceste meleaguri a uriaşilor.
Comuna Bozioru mai este cunoscută de parapsihologi pentru „ceața albastră” care apare aici din când în când, ceaţă în care se spune că dispar oamenii care ar încerca să treacă prin ea. Altfel, limpezimea cerului de Bozioru este rar întâlnită în alte părți ale planetei…

EMIL STRĂINU, EMILIAN M. DOBRESCU
Din volumul „Agenda Secretă.
Ce ne ascund Conducătorii Lumii?!?”