PILDA FIULUI RISIPITOR, MODEL DE ACȚIUNE PENTRU OMUL CONTEMPORAN

PILDA FIULUI RISIPITOR,
MODEL DE ACȚIUNE PENTRU OMUL CONTEMPORAN

Societatea contemporană se confruntă cu reale și multiple provocări existențiale, nu degeaba spunea André Malraux că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. În viața de zi cu zi omul contemporan are nevoie de reale modele, însă modelul desăvârșit de umanitate este modelul evanghelic. Pornind de la aceste premise și de la starea de răvășire a omului modern vom reflecta la Pilda Fiului Risipitor, în acest sens redăm pericopa evanghelică:
Luca 15, 11-32
Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere.
Atunci el le-a împărţit averea.
Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări. Şi, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Şi, ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, ridicându-se, a venit la tatăl său. Dar, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
Iar tatăl a zis către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi, aducând viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l, ca, mâncând, să ne veselim, căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga.
Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.
Pilda fiului risipitor ne transpune tuturor ideea că pocăinţa nu este niciodată prea târzie, cu condiţia ca aceasta să fie sinceră şi deplină și să ducă la o reală transformare a omului. Valoarea terapeutică și chiar pedagogică a acestei pilde rezidă în asumarea inteligentă şi matură a rătăcirii, a pierderii pentru o perioadă de timp a reperelor, a adevăratelor valori.

Tată, am greșit la cer și înaintea ta reprezintă conştientizarea unei stări de păcat, de neputință, de lipsă de viață ordonată, este începutul îndreptării noastre. Fără acest „grad zero” al cunoașterii de sine nu există nici reconversie morală, nici chiar început ființial, prin acest act se realizează o trezire.
Fiul risipitor este fiecare dintre noi, ne risipim în acțiuni iraționale, în îndepărtare față de normalitate, față de natura umană dar și față de legile dumnezeiești.
Fapte ale risipirii sunt nefolosirea capacităților și capabilităților noastre, omul modern se complace în ignoranță, în stare de auto-suficiență renașcentistă, omul-măsura tuturor lucrurilor.
Cine este fiul rătăcitor? Este omul mânat de voluptatea aventurii, de dorul de ducă, de mirajul ţării îndepărtate.
Este fiul neascultător, care forţează tiparele bunei purtări. Este cel care nu a învăţat încă din greutăţi, dar este capabil de această învăţare. Fiul risipitor, ajuns în situația paradoxală fără de nicio ieșire, dorind să supravieţuiască chiar printr-un lucru nefieresc (hrana porcilor, roşcovele inaccesibile lui), găsește puterea de a recunoaște greșeala și de a cere iertare: „Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi” (Luca 15.1819).
Prin smerenie și prin asumarea greșelilor fiecare dintre noi putem găsi starea de normalitate, un ,,tată iubitor”, un prototip de părinte iertător, înțelegător, plin de compasiune și iubire, care ne dăruiește posibilitatea să îmbrăcăm haina schimbării.
Cine oferă această haină, numai și numai un părinte, părintele ce priveşte „cum se cuvine” fapta fiului său: „Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui” (Luca 15.22). Este tatăl ce valorifică o situație limită spre un scop nobil: copilul pierdut să se regăsească.
Este pedagogul care foloseşte singura cale de îndreptare în situaţia dată: pedeapsa „pozitivă”. Nu prin deposedare sau descalificare, ci prin dăruire şi primenire.
Cine este fratele fiului rătăcitor?
Este un personaj important al acestei pilde, trecut cu vederea destul de uşor. Este omul conformist, ascultător de porunci dar şi dornic de a extrage foloase din acestea. „Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei” (Luca 15.29). Este prototipul individului orgolios, care oferă cu condiţia să primească în aceeaşi măsură.
Tatăl găsește calea prin care fiul credincios, dar plin de invidie să înțeleagă puterea iubirii și a comuniunii, tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.
Doresc să închei această smerită reflecție printr-un îndemn, omul modern trebuie să-și recunoască greșelile și să acționeze, să devină un adevărat agent al schimbării. Atât Bunul Dumnezeu cât și societatea nu ne vor judeca după cum ne îmbrăcăm, ci dacă nu am dăruit haine celor goi, nu după inteligența noastră, ci dacă nu am împărtășit semenilor cunoștințe și valori, nu după mașina pe care o avem, ci dacă nu am transportat pe cei care aveau nevoie, nu după casă, ci dacă nu am primit niciodată pe cei străini, tot așa, prin nepăsare, dacă nu intervenim ne asemănăm fratelui fiului risipitor.
În pildele Mântuitorului găsim adevărate modele de acțiune, terapie și intervenție la problemele lumii contemporane, omul modern are nevoie de arhetip de model iar modelul desăvârșit este Domnul Nostru Iisus Hristos, Pedagogul cel din veac.

Pr. Lect. Dr . GHEORGHE TUDOR
Asistent social principal