PLANTELE MEDICINALE
DIN ȘORȚUL PLIN CU FLORI
La marginea orașului, unde o fată cu șorțul prins în brâu, cu poala încărcată cu flori, cu părul desfăcut pe umeri, sufletul îmbătat de soare și parfum alerga pe o pajiște presărată cu toate florile pământului care au răsărit din nemărginita acelui vraci misterios, fără de moarte, bun, blând și iubitor a tuturor creaturilor, Dumnezeu.
Fata râdea și alerga într-un paradis de culori și lumină, crezându-se liberă ca o rândunică. Fără de griji, apoi a dispărut ca un vis trecător.
În mână cu revista Independența Română – Independența prin cultură un domn pe nume Cojocaru Vergil-Cover urmărind scena cu fata cu poala plină cu flori, a intrat în vorbă cu subsemnata, aflând cine sunt și cu ce mă ocup, m-a rugat să scriu pentru revista pe care o prețuiește foarte mult. Un articol la cele mai ieftine leacuri.
Flori galbene fragede, muguri și frunze, plăntuțe verzi, pline de seva prospețimii, umplu șorțul fetei cu plete aurii.
Se spune că natura ne oferă prin plante “leacuri” pentru toate bolile și că natura “nu minte niciodată”. Ba mai mult! Natura ne oferă chiar plantele potrivite, în sezonul potrivit.
Florile galbene din șorț, sunt flori de păpădie. Acestea apar curajoase cu pălăria lor galbenă chiar la început de primăvară, umplând pajiști, parcuri și grădini, crescând oriunde unde crește un fir de iarbă, grăbite, știind că e nevoie de ele acum la ieșirea din sezonul de iarnă pentru regenerarea organismului. Experiența umană din cele mai vechi timpuri, confirmată de evoluția cunoașterii științifice, ne arată că după consumul din timpul iernii a unei hrane bogate în produse conservate, grăsimi, dulciuri, organismul nostru acumulează cantități mari de produși secundari, reziduuri dăunătoare pentru sănătate, de care trebuie să scăpăm.
Prompt, natura ne oferă unul din cele mai eficiente remedii. Păpădia cu florile ei galbene, care se metamorfozează în umbrelă zburătoare pentru a-și purta semințele prin aer peste pământ pentru a-și asigura perenitatea, acoperă pajiști, parcuri și grădini. A fost descoperită și folosită din antichitate pentru efectele ei binefăcătoare în redarea stării de bine a organismului, de o mai bună digestie și de regenerare a întregului organism, constată întreaga experiență umană.
În fitoterapia veche, legenda spunea că în Atlantida păpădia era folosită ca aliment, dar se folosea și în scop terapeutic pentru proprietățile ei binefăcătoare, sonogene asupra organismului uman, atât în uz intern cât și extern. Despre cel mai cunoscut erou atenian din mitologia greacă, Theseus, se spune că ar fi dorit după ce a ucis Minotaurul, o salată de păpădie pentru a-și reface forțele. Despre alt important erou grec, Achile, se spune că după fiecare luptă cerea să i se servească o ceașcă de ceai de păpădie pentru a-și purifica organismul și a-și recăpăta starea de bine. Indienii americani foloseau păpădia bine cunoscută de ei ca tonic amar pentru o bună digestie, și în uz extern pentru răni și arsuri fiind un bun cicatrizant.
Despre păpădie se mai știe că primele informații scrise le aveau de la medicii arabi din secolele X și XI, care considerau păpădia ca un fel de andivă sălbatică, dar îi recunoșteau proprietățile benefice pentru sănătate în special pentru aparatul digestiv.
În Europa păpădia era cunoscută și folosită în perioada medievală în mod deosebit în alimentație sub formă de salate cu proprietăți benefice pentru sănătate. Medicii francezi recomandau păpădia în mod deosebit pentru efectele ei diuretice remarcabile.
Pe teritoriul României păpădia se pare că are o istorie foarte veche. Dacii e numeau “propedula” și era folosită atât în gospodărie la vopsit țesăturile în culori galbene cât și ca leac intern sau extern pentru multe suferințe. Dealungul vremii păpădia a rămas în tradiția populară românească fiind folosită sub formă de ceai, în special pentru afecțiuni ale aparatului digestiv sau prin aplicare directă în uz extern, pe răni mici sau zone dureroase.
Păpădia denumită în limbaj științific Taraxacum officinale, are în limbaj popular românesc mai multe denumiri: gălbenele, floarea mălaiului, floarea broaștei, floarea turcului, buhă etc. fiind studiată pe parcursul vremii de către cercetători și specialiști și menționată în Farmacopeele noastre.
Ca principale efecte terapeutice ale păpădiei sunt considerate detoxifierea organismului, îmbunătățirea funcțiilor hepatice intervenind eficient în tratarea diferitelor boli ale ficatului, precum și a vezicii biliare. Extractele de păpădie au efect “coleretic-colagog”, adică stimulează secrețiile salivare și gastrointestinale având bune efecte depurative cu eliminare masivă de colesterol și produși de degradare metabolică. Normalizează circulația sângelui prin curățarea pereților vaselor de sânge antrenând depozitele discrete de reziduuri metabolice. De asemenea extractele de păpădie au efecte benefice în tratamentul litiazei biliare, a litiazei renale și a gutei.
În uz extern păpădia se folosește pentru calmarea iritațiilor pielii, a acneei și a diferitelor forme de eczeme, precum și în tratamentul varicelor, al celulitei și al hemoroizilor.
În prezent, în fitoterapia modernă, se cunoaște întreaga bogăție de compuși chimici naturali din păpădie responsabili de efectele menționate. Aceștia se formează concomitent în laboratorul viu al plantei pe parcursul dezvoltării ei, pentru a lucra concomitent prin așa numitul “sinergism” asupra organismului uman atunci când este nevoie. Astfel unii dintre aceștia leagă chimic și scot din organism (prin urină, fecale, transpirație) colesterol rău, deșeuri de lipide, proteine, de medicamente, etc reducând anumite procese inflamatorii, mici leziuni și depunerile de substanțe dăunătoare , toxice iar altele aduc materialul de reparare necesar, de regenerare al metabolismului afectat sau de restabilire al procesului metabolic dereglat.
În șorțul plin cu flori galbene de păpădie se mai găsesc și alte plante timpurii, recunoscute ca plante medicinale din cele mai vechi timpuri.
Astfel, urzici tinere, fragede, neînflorite, pline de suc (sonogen), tocmai bune pentru felurite preparate culinare, sau pentru prelucrare de către specialiștii în domeniu în scopul obținerii de numeroase produse fitoterapice și cosmetice, se evidențiază prin aspect și miros specific.
Urzicile (Urtica dioica) sunt bine cunoscute și apreciate din punct de vedere fitoterapic pentru efectul lor antianemic și de detoxifiere a organismului, efecte importante susținute de compoziția lor chimică specifică. Conțin numeroase substanțe hidro și liposolubile, multe minerale esențiale (Fe, Mg, Ca, P, Si etc), enzime, acizi importanți și alți compuși de interes pentru sănătate. Extractele de urzică sunt utilizate pe scară largă în multiple preparate cosmetice, sub formă de creme și loțiuni. O gamă de mare interes de produse pe bază de urzică se adresează îngrijirii părului. Produse sub formă de șampon, realizate cu extracte de urzică, reduc eficient formarea de mătreață și ajută la regenerarea părului și la recăpătarea și păstrarea aspectului sănătos, frumos și lucios pentru toate tipurile de păr.
Beneficiile extractelor de urzică în îngrijirea părului, dovedite de medicina tradițională, au fost preluate de fitocosmetica modernă și folosite pentru realizarea unei mari diversități de preparate destinate obținerii și menținerii unui păr frumos, bogat și sănătos. Cercetători din domeniu au stabilit că durata de viață a unui fir de păr este la femei dublă față de aceea a firului de păr la bărbați. Ca urmare și nevoia și consumul unor produse de stimulare a creșterii părului este crescută prin urmare de beneficiari. Părul nostru este într-o permanentă reînnoire. Pe măsură ce unele fire de păr cad, alte fire noi le iau locul, considerându-se că fiecare fir de păr are o durată diferită de a celorlalte. Astfel cca 85% din podoaba capilară normală se află într-un proces continuu de creștere și reînnoire, în timp ce altele cad la pieptănat. Statistica din domeniu spune că în fiecare zi un om normal pierde în medie 50-100 de fire de păr, motiv pentru care e nevoie să se stimuleze regenerarea părului folosind în mod deosebit produse naturale. Până la începutul secolului al XX-lea, spălarea părului era o problemă dificilă pentru că se folosea săpunul de rufe, puțin spumant, aderent, alcalin, greu de clătit. Abia în 1927 datorită farmacistului Schwarz-Kopf a apărut o formă de șampon (fără adaos de substanțe alcaline) care simplifică îngrijirea părului, considerat ca moment de schimbare a conceptului de îngrijire a părului. Studii de specialitate au dovedit că alături de produsele de îngrijire a părului o importanță mare o are și alimentația pe care o consumăm. Sunt indicate alimente bogate în vitamine (A, E, B) acizi grași (W3, W6), a anumitor minerale și proteine. De asemenea părul nu se spală în fiecare zi, ci în medie la 4-5 zile, dar trebuie ușor periat de 1-2 ori pe zi și îngrijit cu produse adecvate. Pentru a selecta din numeroasele produse de îngrijire a părului pe acelea considerate benefice tipului de păr propriu este de preferat un sfat competent și produse naturale. Nu există un tratament universal valabil știind azi că aspectul și frumusețea podoabei capilare este programată genetic. Dar ca să o păstrăm nu evitați urzica.
Conuri de brad alb (Abies Alba) se remarcă de asemenea prin culoarea lor de un verde special, luminos alături de galbena păpădie și de verdele închis al urzicilor. Conurile de brad alb reprezintă un material fitoterapic generator de sănătate de marte importanță. Sub diferite forme de prelucrare, de tinctură, de preparate complexe prin asociere cu alte extracte, sub formă uleioasă sau hidroalcoolică, sunt folosite de la afecțiuni generale de răceală sau infecții în sfera ORL, la boli osteoarticulare și la boli cardiace. Fitoterapia modernă folosește mugurii de brad alb și sub formă de extracte “gemoderivate” realizate ca monodoze ușor de administrat și dozat în utilizare. Acestea se recomandă în hipocalcemii ușoare, în afecțiuni osteoarticulare, tulburări neuromusculare, anemie hipocromă și în infecții acute și cronice ale căilor respiratorii.
Am simțit cum în sufletul domniei sale, cu speranța că și în al cititorilor revistei Independența Română – Independența prin cultură va pătrunde dragostea pentru natură, flori și plante medicinale. Faptul că în timp ce vorbeam despre rolul plantelor în sănătatea omului, cunoștința mea a tăcut și a ascultat cu mult interes cele spuse, întru mulțumirea mea că oamenii au preocupări și interese înțelepte.
Multă sănătate că natura are soluții la toate.
Dr. ch. farmacist Viorica Tamaș
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro