Prin anii 642-577 î. Hr., Bias din Priene, cea mai bizară și misterioasă figură dintre cei șapte înțelepți ai Greciei ne-a lăsat scris: „Cauza oricărui succes caut-o la zei și nu în tine însuți”.
Când Bias din Priene a scris cele de mai sus nu văzuse lucrări plastice realizate de Prini Adelmo, nici nu ar fi avut când și cum, diferența de perioade de ani aflate între două ere, înainte și după Hristos.
Când am văzut exponatele domnului Prini Adelmo, pe care dânsul le numea „zăpăcite”, l-am contrazis în sinea mea, picturile sale reușind să unească expresii gestuale cu cele sonore, cuvântul devenind culoare, semn sonor cromatic cu care, într-un limbaj nevorbit, te înțelegi pe orice limbă, cu orișicine.
Am admirat tablourile brand Prini Adelmo, care printr-o înaltă dimensiune plastică au calitatea de a convinge de profunzimea abordărilor sale artistice compozițional și grosimea culorii pusă din abundență dă o enormă importanță luminii, de parcă soarele și-a îndreptat fața numai către pământ. Fără un efort de decantare în sinteza cromatică și compozițională constructivă, pe care o urmărește pornind de la impresie, de la rolul luminii, mintea creatoare a minții sale reușește prin simplitate „zăpăcitele” sale tablouri pictate să fie adevărate opere de artă.
Pictor care se detașează deasupra multora printr-o cromatică proprie și desen, de un pitoresc conținut viguros și cald, discret și expresiv, dar foarte odihnitor.
Cu frumoase calități de culoare și interesant compuse, nu poți crede că lucrările sale plastice sunt făcute de mână de om normal.
Picturile sale pe care singur și le-a intitulat „zăpăcite” greșită comparație și denumire, sunt reușite mijloace de expresie, făcute într-o excesivă încăpățânare pozitivă, cu frumoase calități de culoare. Paleta sa cromatică are tonuri vii, proaspete și surprinzătoare.
Peisajele marine, după ploaie, contraste din deltă, prin viață într-o contopire închipuită și realizată, care degajă sobrietatea culorii adecvată temei, dând aspect tablourilor unei înfățișări cu adevărat solemne.
În lupta îndârjită cu materia picturală, artistul plastic Prini Adelmo, a reușit să o stăpânească din ce în ce mai intim și mai viguros.
În arta plastică a lui Prini Adelmo se descoperă pe lângă interesantul și reușitul limbaj artistico-plastic, plăcerea experimentului.
La artist, satisfacția muncii constă în înfruntarea permanentă cu modelul din natură ce trebuie pictat, drept simbol generic al oricărei creații, ce se plasează într-o zonă a percepției.
Ca om, artistul plastic Prini Adelmo este scrutător și calm, capabil să analizeze rațional evenimentele vieții. A beneficiat din plin, în mijlocul colegilor în ale artelor plastice de armonia personalității sale.
Sensibilitatea pictorului Prini Adelmo pentru construcția compoziției, pentru lumină sau culoare, este un exercițiu ce presupune un puternic spirit artistic, uneori prea autocritic. Peisajul este registrul tematic preferat de artist, iar calitatea cromatică și lumina reprezintă mijloacele prin care domnia sa și-a construit așa zisul propriu limbaj al unor „zăpăcite” realizări plastice.
Nimic fără Dumnezeu!
Prof. COJOCARU VERGIL-COVER Membru U.A. Plastici România, Secția Pictură
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro