PRIVIM, AȘADAR, LA MEZZO

PRIVIM, AȘADAR, LA MEZZO

Mezzo TV. Salvarea mea. Rudotelul, valeriana în acestă lume barbară. Nu știu ce m-aș face fără el. Fără lumea lui fascinantă. Și când te gândești că am început-o cu Opera! Mama era înnebunită după voci! Când auzea la radio o arie scăpa acul și ața din mână sau uita rântașul pe foc… „Populara” a fost, apoi. Când nu mai putea merge… i-am luat televizor color și a apărut Etno TV.
Deși o mai parcursese la nebuniile tinereții. Și ea, și tata.
Cu tandrețurile lor. Învăluite cu Maria Tănase, Ioana Radu, Ion Cristoreanu, apoi isteria Benone, pe care i l-am adus acasă la Giulești, apoi cu lamentourile țiganului de geniu Dona-Dumitru Siminică… cu a lui „Lume, soro, lume!“… Care cu melismele și lamentoul lui Siminică e la o distanță considerabilă în timp de Mariah Karey. Din păcate, ea a făcut pandemie cu ele… cu melismele. Dar Siminică i-a fost cu multă vreme înainte predecesor… am comis o pleonastită… Din păcate, una e să beneficiezi de propaganda americană numită media și alta numai de câteva ebonite Electrecord ulterior multiplicate pe actualele CD sau MP3. Chestie ce ține de țara în care te-ai născut… Apropo, la conferința de presă a lui Bill Haley de la Cerbul de Aur, i-am spus că pe vremea guvernului comunist de la noi rockul era abia tolerat ca fiind un rău occidental. „Fuck Your Gouvernment!”, a fost reacția imediată a starului…

Așa a ajuns mama cu gustul la Operă.Trecând peste fazele populare și populiste. Apoi, paralizată, s-a cantonat acolo, ca-ntr-un altar. Când o auzea pe Zenaida Pelly striga la noi să facem liniște.
Și eu, cu toate bagajele astea moștenite, am primit șocul Beatles. Pumnul Rolling Stones. Șutul în fund Kinks. Din liceu. Așa am ajuns în facultate să fiu solist rock la trupa Odeon. Nu aia proto-manelistă din Brăila, parcă… Aia cu Beatles și Kinks… Și, ca redactor muzical, secretar muzical la Cenaclul Flacăra, m-am făcut suport și trambulină. La folk. Am lansat nume. Mă enervez când dau de parveniți și parvenite care nu recunosc asta… Se bagă dânșii… Acum pricepeți de ce fiul meu este DJ de meserie? De la mama…
Dar, sastisit de toate cele, de ani buni, doamnelor și domnilor, eu respir cu, prin, pentru Mezzo TV. Mă hrănesc cu Mezzo TV. Exasperându-mi uneori familia. Soția. Căci recunosc, a asculta Ligheti, George Benjamin sau Berg nu face mereu bine la stomac… Sau să o adori pe nebuna, frumoasa, decomplexata de Barbara Hannigan, solistă, dirijoare și …balerină. Am văzut-o în „Marele Macabru” a lui György Ligeti, evreu austriac cu bacalaureatul la Târnăveni. Am admirat-o pentru performanța de a cânta și dansa pe poante (!!!) în „Lulu” – Alban Berg.

ESTETICUL DIN ESTETIC

Căci vorbeam mai ieri despre nebunia frumoasă și estetică a muzicienei canadiene Barbara Hannigan. (n.a. mai repede aș zice „canadeze”, după logica Polonia – poloneză, Canada-canadeză). Dar am făcut o pasiune mistuitoare și pentru pianista gruzină Katia Buniatișvili – prima în topul slăbiciunilor mele muzicale… deloc muzicale. Răpitoare. Sexy chiar. Și vulcanică.
Temperamentală. Expresivă, ca un Lang Lang feminin.
E greu să urmărești firul muzical al interpretărilor ei pianistice, de-altfel foarte expresiv și învolburat, pasional chiar, fără să o admiri ca fizic, ca frumusețe. Ca femeie, să nu ne mai ascundem după expresii, că nu e un articol… teologic. Nu ai cum să o eviți ca frumusețe decât d acă ai peste 100 de ani, și chiar și atunci…dacă te lasă vederea. Căci, să nu greșesc, frumusețea feminină, ca atare, în muzica simfonică mondială – mi se pare mie sau greșesc?
– a început cu băcăuanca noastră Silvia Marcovici… care nici acum nu și-a pierdut din splendoarea-i care parcă s-a înnobilat și clasicizat… Pe scurt, frumusețea unei soliste/interprete de geniu muzical e ca și cum ai consuma o tartină cu icre negre puse pe un pat cu icre de Manciuria. Pare pleonastic… dar e gustos.

GEORGE STANCA