PSEUDO TRATAT DESPRE ENERGIILE ALTERNATIVE

PSEUDO TRATAT DESPRE
ENERGIILE ALTERNATIVE

Energia electrică este elementul de bază în dezvoltarea economică industrială a fiecărui stat, fiind indispensabilă în toate sectoarele de activitate.
Creșterea nivelului vieții materiale și spirituale a populaţiei atât urbană cât și rurală este strâns legată de producția de energie electrică. Aceasta este produsă în centrale electrice ce diferă între ele după sursa de combustibil folosită pentru obținerea energiei electrice. Avându-se în vedere dezvoltarea exponențială a unor noi tehnologii bazate pe electricitate, nevoia de energie electrică crește și a crescut în mod constant de-a lungul timpului. Nikola Tesla chiar spunea la un moment dat: „Dacă vrem să reducem sărăcia şi suferinţa, dacă dorim să dăm fiecărui individ ceea ce are nevoie pentru o existenţă sigură a unei fiinţe inteligente, noi trebuie să asigurăm mai multe maşinării, mai multă electricitate. Electricitatea este pilonul nostru, sursa primară a uneltelor noastre complexe”.

Această cerere continuă, coroborată cu probleme de mediu precum și cu pericolul epuizării rapide a combustibililor fosili tradiționali exploatați intens, a impus căutarea unor modalități alternative de producere a energiei electrice. Energia alternativă este un termen folosit pentru unele surse de energie și tehnologii de stocare a energiei, în general cu referire la energii netradiționale cu impact scăzut asupra mediului înconjurător. Potrivit studiilor profesorului Mark Jacobson de la Universitatea Stanford, cele mai bune energii alternative ar fi: energia eoliană, energia solară concentrată (oglinzi care încălzesc un turn cu apă), cea geotermală, energia valurilor, energia solară, energia undelor şi hidroenergia. În general, se consideră energie alternativă acea energie ce este obținută dintr-o sursă naturală cum ar fi: Energia aerului, Energia apelor (Hidroenergia), Energia biomasei, Energia solară, Energia geotermală (Geoenergia), Energia valurilor, Energia curenţilor marini și oceanici, Energia mareelor etc. Unele dintre aceste surse sunt epuizabile, iar altele regenerabile.
Soluţiile energetice alternative sunt nu numai un imperativ economic ci şi unul ecologic. Prin poluarea pe care o cauzăm, putem face ca locurile minunate în care ne petrecem vacanţele să dispară, schimbările climatice fiind parcă modul planetei de a ne atrage atenția asupra acțiunilor noastre. Nu ne rămâne decât să conștientizăm existența acestor resurse și să le exploatăm.
Despre unele din aceste energii, cum ar fi de exemplu Energia apelor (Hidroenergia), se cunosc deja multe lucruri. Energia hidraulică reprezintă capacitatea unui sistem fizic (apa) de a efectua un lucru mecanic la trecerea dintr-o stare dată în altă stare (curgere). Datorită circuitului apei în natură întreținut de energia Soarelui, este considerată o formă de energie regenerabilă. Producţia de energie electrică din resursă hidro este dependentă de rezerva de energie din principalele lacuri de acumulare, dar în acelaşi timp o şi influenţează. Iată o scurtă prezentare și a altor câteva tipuri de energii primare regenerabile utilizate deja oficial în țara noastră:
– Energia aerului, materializată prin parcurile de turbine eoliene, este una din cele mai vechi forme de energie alternativă utilizată în lume. În plus, vântul este gratis și inepuizabil, nu produce deșeuri sau gaze nocive, costurile și timpul de implementare sunt reduse.
– Energia biomasei este cea care rezultă din utilizarea părții biodegradabile a produselor, deșeurilor și reziduurilor din agricultură, inclusiv substanţele vegetale şi animale, silvicultură şi industriile conexe, precum şi partea biodegradabilă a deşeurilor industriale şi urbane (Definiţie cuprinsă în Hotărârea nr. 1844 din 2005 privind promovarea utilizării biocarburanţilor şi a altor carburanţi regenerabili pentru transport). Biomasa reprezintă resursa regenerabilă cea mai abundentă de pe planetă. Aceasta include absolut toată materia organică produsă prin procesele metabolice ale organismelor vii. Biomasa este prima formă de energie utilizată de om, odată cu descoperirea focului. Se apreciază că România are un potenţial energetic ridicat de biomasă, evaluat la aproximativ 7.600 mii tep/an (tone echivalent petrol), adică aproape 19% din consumul total de resurse primare la nivelul anului 2000. Astfel, 54% din căldura produsă pe bază de biomasă se obţine din arderea de reziduuri forestiere sau 89% din căldura necesară încălzirii locuinţelor şi prepararea hranei (mediul rural) este rezultatul consumului de reziduuri şi deșeuri vegetale.
– Energia solară. Spre deosebire de sursele fosile de energie, această energie este infinită. Omenirea, în ultimele decenii, a elaborat noi tehnologii solare capabile să genereze energie, independentă de orice alt tip de materie primă și ecologic pură. Valoarea totală a energiei solare interceptată de pământ este de 178*109 MW, ceea ce e de 15.000 de ori mai mult decât necesarul curent al omenirii.
Densitatea medie a fluxului radiant pe o suprafaţă orizontală variază între 250 W/m2 în Sahara și 100 W/m2 în Europa Centrală. Panourile fotovoltaice, cunoscute ca panouri solare, sunt echipamente care transformă lumina în electricitate, pe baza efectului fotoelectric. Reprezintă fără îndoială cea mai elegantă soluţie ecologică de producere a energiei electrice. Tehnologiile solare folosesc energia soarelui pentru a produce căldură, lumină, apă caldă şi chiar aer condiționat pentru locuințe și zone industriale. Soarele este doar una dintre miliardele de stele, dar este sursa de energie a tuturor ființelor vii de pe întregul Pământ. Energia solară care ajunge pe Pământ în 40 de minute ar fi de ajuns pentru a acoperi nevoia de energie pe un an a întregii omeniri.
Promovarea energiei electrice din resurse regenerabile are ca obiectiv creșterea ponderii surselor regenerabile de energie de la 14 la 22% din consumul brut de energie electrică din Uniunea Europeană. La noi, aceste energii, după un început timid de la începutul anilor 2006, au început să fie utilizate mai serios începând cu anul 2007 – 2009.
Conform datelor ANRE din luna ianuarie 2017 aflate în „Raportul privind rezultatele monitorizării pieţei de energie electrică în luna ianuarie 2017”, structura procentuală pe tipuri de resurse a energiei electrice livrate în rețele de producătorii cu unități dispecerizabile, preluată din raportările lunare ale producătorilor – prelucrare SMPE a fost următoarea: Cărbune 26.78% , Gaz 23.42%, Hidro 19.72%, Nuclear 15.88% , Eolian 13.31%, Solar 0.48%, Păcură 0.32%, Biomasă 0.08%.
Pentru a înțelege problema energeticii românești, în dorința ca acest „pseudo tratat” să nu rămână fără un final, supun atenției și câte ceva din evoluția energetică a țării din perioadele anterioare.

În anul 1953 s-a pus în funcțiune termocentrala Doicești care a folosit agregate cehoslovace. Până la acea dată consumul de energie electrică era asigurat de echipamente mici pe plan local (se foloseau agregatele TATRA de 0,5-2 MW/h de construcție cehă, agregate BENSSON de 1-1,5 MW/h de construcție nemțească și agregate “VULCAN” de 0,7-2 MW/h de construcție autohtonă).
Apoi, în anul 1954, a fost pusă în funcțiune și conectată la sistemul național centrala de la Comănești (luna iunie 1954) şi cea de la Palas-Constanţa (luna iulie 1954). Ambele centrale au fost echipate cu utilaje și tehnologie sovietică. Bazele sistemului energetic național au fost puse însă în anul 1958, când s-a înființat compania de transport şi distribuție a energiei electrice sub egida Ministerului Energiei Electrice. Aceasta s-a dezvoltat și a căpătat o stabilitate dispusă să preia necesarul de consum de abia în anii 1960 – 1962, când au început să producă o serie de hidrocentrale (salba de 12 hidrocentrale de pe râul Bistrița, hidrocentralele de pe Lotru – 4 grupuri, cele de pe Someș și Crișuri), precum şi termocentrale puse în funcțiune în acea perioadă (Fântânele 1960, Borzești 1957-1959, Paroșeni 1958, Progresul-București 1958 ș.a.).
Dezvoltarea producției de energie electrică a fost strâns legată de cea industrială și economică, centralele electrice fiind construite în zonele de dezvoltare economică sau în apropierea surselor de combustibil.
Exemple elocvente ar fi:
– Termocentrala Borzeşti construită pe platforma petro-chimică;
– Termocentrala Chișcani, în zona Combinatului Siderurgic Galaţi;
– Termocentrala Paroșeni amplasată în zona exploatării miniere Mintia-Călan;
– Termocentrala Luduș, în zona de exploatare a gazelor naturale Tg. Mureş – Mediaș etc.
Dezvoltarea producţiei de energie a atras de la sine dezvoltarea unui sistem de transformare, transport şi distribuție de energie electrică cu scopul de a acoperi întreaga țară precum și cel de a putea fi conectat la sistemul european de energie electrică. Odată cu dezvoltarea sistemului energetic s-a dezvoltat şi un sistem de transport şi distribuţie a gazelor naturale (fondat în anul 1965), precum și un sistem de termoficare şi livrare de agent termic industrial în zonele industrializate.
Producţia de energie electrică a avut o perioadă de vârf în perioada 1986-1989, când puterea instalată în România era de 20.500 MW/h, dispusă astfel:
1. Energie produsă din cărbune – 8626 MW/h;
2. Energie produsă prin arderea hidrocarburilor – 6062 MW/h;
3. Energie produsă în hidrocentrale – 5802 MW/h.
În perioada1986-1989 a crescut cererea de energie electrică, aceasta cunoscând apogeul în 1988-1989 când necesarul de energie electrică era produs în ţară în proporţie de 90 %. De asemenea, termocentralele produceau necesarul de energie termică în proporţie de 40 % pentru consumul industrial și încălzirea urbană. În anul 1989 termocentralele au ajuns la o producţie de vârf a energiei electrice 14.688 MW/h și 39.500 t/h – abur industrial precum și 24.300 Gcal/h pentru încălzirea populației urbane.
O deosebită atenţie a fost acordată folosirii bazinului hidrografic al ţării, motiv pentru care studiile au arătat că investiţiile în cadrul hidrocentralelor sunt benefice. În asemenea condiţii, Statul Român împreună cu RSF Iugoslavia au amenajat şi construit în zona „CAZANE”, pe Dunăre, Hidrocentrala de la Porţile de Fier, aceasta fiind cea mai mare hidrocentrală din țară. De asemenea s-au mai construit hidrocentrale pe Crișul Repede, Bistra, Olt, însă o importanţă deosebită s-a acordat amenajării hidrografice a râului Argeș, cunoscut fiind lanţul de hidrocentrale „ARGEȘUL” cu steaua acestuia, centrala de la „VIDRARU”. Dezvoltarea economică a ţării a condus la investiţii tot mai mari în domeniul energetic, motiv pentru care statul a promovat investiţia de la Porţile de Fier II în amonte de Porţile de Fier I.
Cunoscându-se permanent rezervele de combustibili energetici convenţionali (cărbuni, gaze naturale, petrol) s-a ajuns la concluzia că folosirea unui alt combustibil mai ieftin şi cu puteri calorice mai mari ar rezolva problema crizei de combustibil.
Astfel, în anul 1987 s-a luat în calcul construcţia unei centrale atomoelectrice în localitatea Cernavodă. Proiectul centralei era canadian, iar echipamentele de producţie, canadiene şi italiene.
Centrala de la Cernavodă a fost gândită să fie utilată cu 4 grupuri atomoelectrice de câte 700 MW/h fiecare.
În anul 1994 s-au putut materializa eforturile financiare prin punerea în funcțiune a unui singur grup.
Declinul economic survenit după revoluţia din 1989 a schimbat şi afectat mult producerea de energie electrică, alegându-se pentru funcţionare doar centralele care erau dotate cu echipamente noi, performante, cu rentabilitate superioară, realizând consumuri specifice din ce în ce mai mici.
Economia de piață ce acoperă tot mai mult sfera industrială produce efecte și în sfera energetică, astfel încât față de totalul puterii de energie electrică instalate se folosește doar circa 60-65 %. Situaţia industrială (lichidarea unităţilor energofage) a condus la oprirea și chiar închiderea unor unități de producţie energetică, Bucureşti-Grozăvești, Reșița, Suceava, Arad, etc.

NICOLAE DOFTOREANU