ACASĂ / ARTICOLE / CĂLĂTORI PRIN UNIVERS / PUTEREA GÂNDULUI

PUTEREA GÂNDULUI

PUTEREA GÂNDULUI

 


 

Gândul este un produs al minții, el ne definește ca structură energetică la un moment dat, ne poate arăta dacă l-am urmări ce reacție are corpul nostru, cum se simte. Celula este o masă de protoplasmă ce conţine un nucleu şi este înzestrată cu inteligenţă. Celulele îşi îndeplinesc activitatea fără aportul volitiv conştient. Munca lor este controlată de sistemul nervos simpatic. Pe această cale, ele se află într-un contact direct cu mintea şi creierul.
Orice impuls al minţii, orice gând este transmis celulelor.
Astfel, ele sunt mult influenţate de diferitele condiţii sau stări ale minţii. Dacă mintea este deprimată, confuză, sau conţine alte emoţii şi gânduri negative, acestea sunt transmise telegrafic prin nervi fiecărei celule a corpului. Celulele-soldaţi intră atunci în panică. Agitaţia le slăbeşte puterea, ele nu îşi mai pot îndeplini corect funcţiile, iar eficienţa lor scade.
Creierul nu este un organ static, rigid, sau fix, drept pentru care gândurile și experiențele noastre sunt încontinuu remodelate. Gândurile devin astfel mobile și sunt fabricate fie de conștient sau subconștient și odată puse în aplicare ele influențează viitorul.
Omul este stăpânul propriului destin. El îşi poate controla destinul prin puterea gândului. La fel, destinul actual poate fi schimbat. Nu depinde decât de om, căci toate facultăţile, energiile şi puterile zac latent în el; ele trebuie doar manifestate plenar şi omul va deveni liber şi mare. Gândul este cel care modelează omul. Imaginaţia poate face adevărate minuni. Prezentul vostru este rezultatul gândurilor voastre anterioare, iar viitorul îşi are sămânţa în gândurile voastre actuale. Dacă gândiţi corect, veţi gândi şi acţiona corect. Vorbirea şi acţiunea întotdeauna urmează gândirii.
În viaţă, gândurile noastre se pot uneori concretiza în realitate. Este şi o vorba: „ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să ţi se întâmple”. Vizualizarea unei dorinţe poate duce la un moment dat la concretizarea ei. Ei bine, dorinţele şi gândurile pe care le-ai transmis dar şi toate lucrurile negative pe care le-ai dorit altora se întorc înapoi. Gândurile şi acţiunile tale sunt aruncate în univers ca un elastic care se va întoarce înapoi la tine, chiar în punctul de plecare, de unde şi-a început călătoria. Este aşa-numitul efect Bumerang conform căruia tot ce trimiţi în eter se va întoarce înapoi. În funcţie de cât de puternic e gândul trimis, la fel de puternic va fi şi răspunsul. Deşi pare greu de crezut, tot ce ţi se întâmplă în viaţa ta – realizări sau necazuri – se datorează gândurilor tale. Esenţa legii Bumerang este să fii bun cu cei din jur şi în acelaşi timp să te aştepţi la bine de la alţii.
Cuvântul e puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa noastră. Cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul: poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. De aceea, folosirea greşită a cuvântului creează iadul pe pământ. Orice putere creatoare folosită rău, nepotrivit, poate deveni putere distructivă. Cuvântul nostru este magie pură. Cuvântul rosit are o mare putere întrucât îi dăm energie din corpul nostru ca să-l facem să lucreze. Dacă cuvântul e rostit într-o doară sau fără forţa gândului, el nu ajunge să se împlinească, dar tot poate produce rău dacă este negativ. Orice cuvânt negativ adresat unui om reprezintă un atac energetic asupra lui cu efect de Bumerang amplificat şi asupra noastră. Efectul gândurilor şi cuvintelor noastre bune sau rele revine la noi cu siguranţa cu care le-am emis în mod amplificat. Când eşti lovit cu vorba doare mai mult decât dacă eşti lovit cu mâna sau cu piciorul La om şi sufletul se deschide prin spate. Tot ce vei rosti în urma omului, se va împlini. Vorba noastră e ca o piatră aruncată în apă, de la care pornesc în toate direcţiile zeci şi sute de cercuri. Săvârşind o faptă oarecare, noi continuăm să o săvârşim de sute de mii de ori în subconştient. Această rezonanţă atrage acţiuni similare. Una din legile universului e aceea de a nu face rău unei persoane nici măcar cu gândul. Ura face mai multe ravagii semenilor noştri decât pe câmpul de luptă. Oamenii se ucid între ei mai degrabă cu vorba decât cu fapta. Antidotul urii este iubirea şi iertarea.
Buddha a spus: „suntem ceea ce gândim”, prin urmare gândurile noastre ne arată evoluția noastră spirituală. Ce înseamnă gând rău? Este acel gând care te face să simți o apăsare în inimă, un gol în stomac… Când îl aveţi, îl recunoașteţi. Durează o secundă să treacă prin minte și să te simţi prost ore, zile, o viață… Ce-ar fi dacă am putea să neutralizăm gândurile care ne rănesc? De controlat am văzut că nu se poate, ele apar oricum (din subconștient), așa că oamenii înţelepți au găsit leac şi împotriva lor: gândul bun. Cea mai puternică dintre ele este iubirea, și nu doar cea romantică, acea iubire pentru tot și toate. În limba română nu folosim „a iubi” decât în context de iubire romantică și eventual pentru a vorbi despre iubirea dintre părinți și copii. A avea un sentiment de iubire, de conexiune pentru tot ce te înconjoară înseamnă o stare de spirit superioară, înseamnă o minte liniștită, înseamna fericire. Starea aceasta de spirit ajută la realizarea scopului propus: avem în minte unde vrem să ajungem și alungăm din minte toate îndoielile, judecățile – toate dispar atunci când iubim. Sentimentele noastre sunt însă o energie și mai mare și tot ceea ce simțim se va manifesta în realitatea noastră. Subconştientul nu face distincție între impulsurile constructive și cele distructive ale gândirii. El se hrănește cu gândurile noastre, indiferent dacă sunt pozitive sau negative. Subconștientul va transforma în realitate gândul născut din frică la fel de ușor cum va transforma în realitate un gând născut din curaj sau încredere. La fel cum electricitatea pune în mișcare industria și ne ajută în viața de zi cu zi, dacă este folosită constructiv, ea poate pune capăt vietii, dacă este folosită în mod distructiv. Prin analogie, autosugestia vă poate conduce spre pace și prosperitate sau vă poate trage în jos, în valea nefericirii, a eșecului și a morţii, în funcție de felul în care o veți înțelege și o veți pune în aplicare. Dacă vă impregnați mintea cu teamă, îndoială și neîncredere în puterea voastră de conectare în Inteligența Infinită și de folosire a forțelor acesteia, autosugestia va prelua acest spirit al neîncrederii și îl va folosi ca model, după care subconștientul îl va transpune în echivalentul lui fizic.

Miraculoasele puteri ale subconștientului sunt universale, nu sunt creația sau descoperirea unui om, ele există dintotdeauna. Marile adevăruri eterne, marile legi ale vieții preced, în principiu, toate religiile. Tot ce trebuie făcut este să unim mentalul și psihicul, focalizându-ne cu putere asupra a ceea ce vrem să manifestăm; puterea creatoare a subconștientului va răspunde imediat.
Nu spuneți niciodată: „Mi-e imposibil să..” sau „Nu pot să repar acea greşeală”, de exemplu. Repetate, acestea se impregnează în subconștient și acesta va lucra în așa fel încât în situaţiile respective veți actiona astfel încât să se întâmple să nu puteți să reparați acea greşeală, adică să se adeverească credința pe care o are subconștientul.
Oamenii moderni au un respect de sine exagerat. În aroganța lor ei cred că pot „decide” pur și simplu ce își doresc pentru ca dorinţa lor să fie îndeplinită. În aceste condiții este curios cum nu reușesc să pună capăt ciclului nesfârsit al suferinței și să instaureze o pace durabilă pe Pământ. Dacă geniul uman este atât de mare precum pretinde, de ce continuă umbra să pună stăpânire pe el?
Unul dintre motivele pentru care lumea modernă continuă să rămână la latitudinea umbrei este acela că nu recunoaște rădăcinile metafizice ale acesteia. Răul este o energie, la fel ca şi iubirea. El se naște din teamă, iar teama se naște din lipsa iubirii. Încercarea de a înlătura întunericul exclusiv prin mjloace materiale echivalează cu lupta împotriva lui la nivelul efectelor, nu a cauzei.
Ne naștem cu un sistem emoţional sănătos, ne iubim pe noi înșine și nu ne ascundem adevărata față pentru că nu avem încă tendința de a părea că suntem mai mult decât suntem. Suntem cine suntem și ne este de ajuns. Apoi învățăm de la cei mai mari că trebuie să fim altfel decât suntem pentru a fi acceptați în societate și chiar și în familie. În funcție de mediul său de viață şi experiențele sale, fiecare își va forma propria concepție despre ce e bine, ce e rău, despre permis şi nepermis, despre comportament care aduce aprecierea celor din jur sau respingere din partea lor. Iar această conformare va aduce multă durere și frustrări pentru că omul va uita de el însuși tot încercând să se conformeze judecății celorlalți. Toate învățăturile și toți întelepții spun să ne iubim așa cum suntem, să respectăm tot ceea ce suntem, pentru că am fost creați perfecți, deci demni de respectul tuturor fără a mai face modificări.
Pentru a descoperi tot potențialul nostru trebuie să facem lumină în noi, să facem loc de iubire și acceptare.
Pentru asta trebuie să coborâm în întuneric și să îl „rezolvăm” cu lumină. Când ne inhibăm un sentiment sau un impuls, ne inhibăm, de asemenea, opusul lui. Dacă ne negăm urâțenia, ne micșorăm frumusețea. Dacă ne negăm frica, ne minimalizăm curajul. Dacă ne negăm lăcomia, ne reducem în același timp și generozitatea. Jung spunea: „Prefer să fiu întreg decât bun!”.

LILIANA ALBU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

UCRAINA partener de încredere al UE ori într-o rivalitate istorică cu vecinii săi?

Motto: „În mijlocul unei crize financiare istorice, Zelensky vine la Washington și cere Congresului să …

Trezirea conștiinței popoarelor într-o lume a geopoliticii și globalizării

Motto: „Marile puteri îmbracă adesea ambițiile lor strategice în considerații virtuoase de nivel universal: dreptul …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: