QUO VADIS, AGRICOLA?

QUO VADIS, AGRICOLA?

În ce parte o s-o ia ţăranul român? Uneori scoate din pământ mai puţini cartofi decât a băgat, alteori nu e-n stare să-şi scoată singur ridichile din grădină. Deocamdată stă ameţit şi nu mai ştie dacă trebuie să cultive biotehnologic sau biologic (ecologic, organic). Oricum, belşugul a ajuns până-n oraşul Flămânzi. Oamenii cumpără pâine proaspătă de la un vecin şi primesc sute de kg de porumb doar mişcând mâna cu care semnează contractele de arendă. Acolo şi peste tot în ţară, nimeni nu mai crede că vrejul de fasole a crescut fără superfosfaţi sau că fata moşului n-a dat cu pesticide în pomul năpădit de omizi.

DEFINIŢII

Pe la 1800, Pământul ducea în spate un miliard de oameni, iar la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, două miliarde. Pe-atunci, cel de-al patrulea baron englez de Northbourne impunea termenul de agricultură organică (Look to the Land – 1940), pornind de la ideea că ferma trebuie să funcţioneze ca un adevărat organism. Dar îngrăşămintele chimice au crescut deodată cu noi şi azi, când suntem mai bine de şapte miliarde de pământeni, deficitul de hrană nu permite alternative. Alimentele organice sunt apanajul elitelor sau scurte răsfăţuri pentru ceilalţi. La nivel european, Danemarca, Austria şi Franţa se situează în fruntea clasamentului, dar procentul de vânzare nu depăşeşte nici aici 10%. România, cu o suprafaţă cultivată organic infimă şi cu trei sferturi din producţie exportată, nici nu poate fi pomenită.
Termenii organic (Marea Britanie şi SUA), ecologic (Germania) şi bio (Franţa, Italia) desemnează acele alimente care provin din soluri fără pesticide şi fertilizatori.
Produsul final nu e sterilizat prin iradiere sau solvenţi industriali şi nu conţine aditivi sintetici, iar autenticitatea sa e garantată de instituţii guvernamentale. Adică, şi produsele autohtone şi cele importate, cum ar fi ananasul din Uganda, bananele din Costa Rica, kiwi din Noua Zeelandă, cacao din Peru, cafeaua din Brazilia sau orezul din Tailanda, toate sunt sigure.
La noi, sub tutela Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, există mai multe organisme de inspecţie şi certificare a produselor agroalimentare ecologice, în conformitate cu articolul 27 al Regulamentului Consiliului European nr. 834/2007 şi prevederile Ordinului Ministrului nr. 895/2016. Orice produs ecologic, de la legume şi fructe, la pâine, mezeluri, prăjituri sau vinuri, trebuie să poarte sigla agricultură ecologică şi un număr de cod în format RO-ECO-000. La produsele importate, codul presupune identificarea naţională, sinonimia BIO, ECO sau ORG şi un număr de referinţă.

ŞABLOANE

Mâncarea ecologică e mai sănătoasă. Aşa cred oamenii, deşi rapoartele ştiinţifice nu confirmă în mod clar acest lucru. Dar, chiar dacă e doar o modă, sigur nu face rău. Dintotdeauna omul a privit înainte cu speranţă. Astăzi, graţia divină şi mântuirea au chipul unei vieţi sănătoase şi îndelungate, iar postul şi rugăciunea poartă numele de dietă. Iar dacă nu sunt ecologice, alimentele de pe raft tot scapă bănuielilor noastre, căci provin din soare, de la ţară, de la bunica sau de oriunde altundeva decât din rafinării, fabrici şi sere. Totuşi, poate că totul e doar o prejudecată. Ştiu că benzina fără plumb nu poluează atât de mult ca motorina, dar ce se întâmplă dacă o bagi la un motor disel? Lumea va deveni un şirag de sere bio sau rămâne câmpul acesta deschis în care ne adaptăm schimbărilor? Cât de departe putem duce grija pentru copiii noştri, când singura soluţie e adaptarea la ceea ce vine? În trecut, oamenii trăiau mai mult. Fără să discutăm cauzele, e clar că speranţa de viaţă era către 30 de ani în Antichitate şi tot cam aşa a rămas în Evul Mediu. Dar, dintotdeauna, omul a privit înapoi cu nostalgie. Ce gustoase or fi fost fructele de la Mărţişor, pe care Tudor Arghezi le furniza pieţelor bucureştene prin intermediari! Ce mâncare bună or fi gustat Rafael Sanzio şi Pietro Bembo în excursia spre Tivoli! Despre cum au căutat puritatea traiului antic, ultimul dă detalii într-o scrisoare din aprilie 1516: Adevărata frumuseţe e legată de întoarcerea la vârsta de aur. Şi acest ideal de frumuseţe alături de natură nu-l mai poţi găsi decât la ţară, departe de oraş, care-i este antiteza. Cu încă un salt ajungem înaintea erei noastre – Georgicele, cântul IV, începând cu versul 125.
Vergiliu părăsise tumultul Romei, dar tot invidia un bătrân ţăran de lângă Tarent, care stăpânea câteva palme de pământ şi plantase straturi de legume mărginite de crini albi, verbine şi maci comestibili, iar cu toate aceste bogăţii se simţea, în sufletul său, egalul regilor; iar seara, târziu, când intra în casă, îşi umplea masa cu feluri pe care nu le cumpărase de nicăieri…
Fructele şi legumele bio au un gust mai bun. E evident că nu putem face niciun comentariu în această zonă în care latinii şi-au spus deja ultimul cuvânt: de gustibus non disputandum.

LEACURI

Chiar dacă produsele bio ar fi net superioare celor tradiţionale, sănătatea noastră depinde de mai mulţi factori. Putem să ne modificăm meniul, dar nu putem schimba aerul. Câteva zeci de înghiţituri de hrană sănătoasă şi câteva mii de guri de aer poluat în fiecare zi. Dar, deocamdată, alimentele ecologice sunt considerate medicament şi consumul lor pare suficient pentru a fi sănătos.
Autosugestia justifică şi preţurile ridicate pe care le au şi satisfacţia celui care şi le permite. E actuală poezia Leac pentru drac, scrisă de Coşbuc acum mai bine de un secol. Soţul caută nucă de mare, muştar, busuioc şi vin pentru soţia bolnavă.
Nu palmele cu care poticarăşul îl trezeşte la realitate, ci convingerea că merită să plătească doctoria sunt de reţinut: „Filimon pare că-nvie/ – Zău că-i scumpă! D-apoi fie!”. Bucureştenii în căutare de leacuri au nenumărate oferte pe internet şi chiar hypermarketurile adăpostesc mici magazine naturiste. Asociaţia pentru Susţinerea Agriculturii Ţărăneşti intermediază contracte cu ţărani care furnizează săptămânal un coş de legume proaspete, după modelul patentat de japonezi. E foarte bine că sănătatea e atât de la îndemâna tuturor, deşi preţurile te fac uneori să visezi la legumele şi fructele chinezeşti de plastic!
Mai ieftină e incursiunea în gospodăria unor ţărani aleşi la întâmplare. Majoritatea sunt surprinşi, dar puţini refuză să-ţi vândă câte ceva de-ale gurii. Lapte, ouă, chiar câte-o pasăre… Dumnezeu să sporească recolta şi anii bătrânicii de pe valea Sohodolului! Femeia asta, care se temea că-i bate în poartă cineva de la primărie, nu numai că n-a luat bani pe-o covată de cartofi, ci a şi asortat-o cu roşii, ceapă şi castraveţi.

DACIAN BRADEA