ACASĂ / ARTICOLE / LA ÎNCEPUT DE DRUM - ȘCOALA AZI / RALUCA CHIFOR – Un talent înnăscut

RALUCA CHIFOR – Un talent înnăscut

RALUCA CHIFOR
Un talent înnăscut

Raluca Chifor este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, din București. A participat de nenumărate ori la concursuri de specialitate sau cultură generală, unde a obţinut multe premii.
În perioada cât a fost elevă a școlii gimnaziale, Raluca și-a descoperit și talentul pentru arta scrierii. A debutat cu un volum propriu, „Fluturele de aur”, și a publicat o lucrare intitulată „Comoara înțelepciunii” în cartea „Farmecul Copilăriei – Culegere de poezii și proză scurtă, creații ale elevilor Școlii 172”, precum și articole și creații literare în revista Școlii Gimnaziale „Sf. Andrei”, „Certitudini”. Pasiunea pentru scris a continuat-o și după ce a fost admisă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, unde Raluca a devinit membru activ în cadrul redacției al revistei liceului, „LZR”, dar s-a implicat și în cadrul revistei bucureștene online pentru tineret „ArtistiQue”.
Începând cu anul 2015 Raluca este membră a clubului de dezbateri academice „Lazăr Debate Club”, alături de acesta având numeroase participări în competiții naționale și internaționale, cel mai bun rezultat obținându-l anul acesta la Chișinău Open 2017, locul 2 cu echipa și locul 7 la individual. Din anul 2016 este membră a comunității alternative de învățare „Learnity”, în cadrul căreia urmează cursuri de psihologie, public speaking, arte plastice, street dance, învățare rapidă și comunicare. S-a implicat în multe voluntariate și activități extracurriculare.
Pasiunea pentru artele grafice și vizuale i-au purtat pașii către Școala „Pygmalion”, unde a absolvit secția de teatru și film, iar pasiunea pentru muzică nu a rămas neglijată, în 2009 și 2010 Raluca a obținut Diplomă de Merit ca absolventă a clasei de pian a doamnei profesor Alina Fotin și împreună cu corul de copii „Do-Re-Mi” a avut mai multe participări televizate.
Raluca este o tânără zâmbitoare, pasionată de psihologie și grafică, care pune mult suflet și entuziasm în tot ceea ce face, căreia îi plac parcurile de aventuri și își dorește să transforme orice clipă a vieții într-o amintire frumoasă. Noi îi dorim mult succes!

MAGDA BĂCESCU

LIMBAJ
Te cunosc,
Dar ți-am pierdut sensurile,
Căutându-ți numele adevărat.
Te simt ca pe un stilou
Compunând-mi pe încheietură
Definiții noi pentru “surâs”.
Reconturându-mi coastele.
Timpul s-a topit, remodelat
Ca o plastelină încinsă.
Cred că stilourile înseamnă mai mult
Când scriu cu timp,
În cuvinte nescrise,
În cuvinte nespuse,
În cuvinte gândite și dorite,
Pe care nimeni nu le înțelege.

Ceasurile pot fi sfidate
Prin anormalitate.

ODĂ
Și trăiam într-un oraș al nimicului…
Oraș al micimii și al haosului bine comercializat,
Oraș al păsărilor înnebunite de boală,
Oraș sigilat și congelat într-o carmangerie,
În care vântul șuiera dezamăgire
Și-ți tăia urechile, lăsându-te surd…
Și mut…
Și intangibil prin absentare.
Frigul mi se strecura încet pe sub palton,
În timp ce-mi munceam creierii pe calea ferată, construind.
Nu o să uit niciodată cum m-ai învățat să trag linii drepte….
Trăiam într-un oraș al nimicului,
Pănâ când primul tren a plecat din gară,
Și m-am strecurat afară din oglinda care-mi ținuse loc de “eu”.

ȘERPI ȘI VENIN ÎN FÂNTÂNI
M-am lepădat de mine
Și m-am strecurat din nou
În pielea ta albă,
Transpirând puteri artificiale.
Nicio mască nu stă lipită de față
Și niciun chip nu rămâne rigid.
Mă răsucesc în carnea ta cu grație
Și dinții-mi îți îmbrățișează mulajul
Într-o comoditate absurdă.
Cum reușești să-mi revendici esența?
Se amestecă licori în pahar…
Mi-ai sorbit din real
Și te-ai materializat
Într-o viață, într-o independență ciudată.
Mă tulburi… .
Ai înghițit tărie ca să scuipi diluant
Peste ziduri de piatră clădite cu trudă.
Mă faci să mă întreb din nou
Cine sunt și ce caut aici,
Cine trebuie să fiu,
Cine VREAU să fiu.
Nu mă ajuți să răspund, deci pleacă…
Doar pleacă!
Și lasă-mă să respir certitudini din nou.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 71 – BUCUREȘTI

Școala Gimnazială nr 71 este o instituție educațională cu un vechi trecut, palmares didactic, parte …

STANCU ANDRA GEORGIANA „Pasiunea mea este să joc teatru”

S-a născut la data de 24.06.2005 în Bucureşti şi este elevă în clasa a VIII-a …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: