ACASĂ / ARTICOLE / Ramona Elena – Enache

Ramona Elena – Enache

Născută la data: 29.11.1985

Domiciliul stabil: Județul Argeș, Municipiul Pitești – România

Profesii: biolog, profesor învățământ preșcolar, poetă 2004-2008.

Am studiat la liceul Grupul Școlar Astra Pitești unde mi-a fost descoperit harul scrisului, de către doamna profesoară de limba și literatura română Alexe Camelia.

6 noiembrie 2018 editarea și lansarea cărții de poezii „Iubirea, puterea supremă! – Niciodată să nu dezamăgești o femeie care te iubește cu adevărat!” – în colaborare cu poetul Dragoș Mateescu, lansare ce a avut loc la Centrul Cultural Pitești condus de doamna director Carmen Elena Salub.

2018 editarea și 7 martie 2019 lansarea cărții de poezii „Inima, mi-e vinovată! Mi-ai distrus inima, dar nu mă vei distruge și pe mine!”, lansare ce a avut loc tot la Centrul Cultural Pitești, în cadrul Cenaclului Armonii Argeșene redactor șef și moderator domnul scriitor Nicolae Cosmescu.

15-17 martie 2019 în ziarul Argeșul numărul 8252 publicarea lansării cărții „Inima mi-e vinovată! – Miai distrus inima, dar nu mă vei distruge și pe mine!”

Din 29 noiembrie 2018 și până în prezent membră a Ligii Scriitorilor Români Filiala Argeș și participantă activă a Cenaclului Armonii Argeșene. Debut în revista Cuvântul Argeșean a Cenaclului Armonii Argeșene din ianuarie 2019 și în prezent publicarea de poezii. Din 2021 și până în prezent publicarea în Revista electronică UZPR Popas Jurnalistic și Literar Artistic Slatina de către doamna redactor șef Cristina Onofre.

Din ianuarie 2022 și până în prezent participarea la Cenaclul Internațional literar artistic Stele Căzătoare – administrator și coordonator doamna Doina Moritz. Publicarea de poezii în Antologia Volumul 2 Îmbrățișări stelare a Cenaclului Internațional Literar Artistic Stele Căzătoare, Iași, 2022.

Ianuarie 2022 și până în prezent participarea la Cenaclul Internațional literar artistic Dor de infinit – București și publicarea în Revista Dor de infinit. Ianuarie 2022 și până în prezent participarea la Cenaclul Relansează Poezia. Ianuarie 2022 și până în prezent participarea la Cenaclul Revista electronică Vitrina cu poezii, unde domnul Jan Comănescu mi-a publicat numeroase poezii. Iunie 2022 – decembrie 2022 publicarea de poezii în Antologiile Editurii Izvorul Cuvântului București familia editoarei doamna Daniela și domnul Florin Căprar, antologiile fiind intitulate astfel:

„Din suflet de copil” unde am publicat o proză scurtă intitulată „Vacanțele cu bunica” și 4 poezii toate cu semnificația titlului acestei antologii, antologia «Misterele sufletului” unde am publicat 9 poezii și o proză scurtă despre „Călătoria vieții și călătoria iubirii”. Ianuarie 2023 și până în prezent participarea la Cenaclul Internațional literar artistic Lacrimă de rouă administrator și coordonator doamna Lorina Elena Drăgan.

Publicarea de poezii în Antologia Volumul 4 Mirajul iubirii… Misterul trădării… a Cenaclului Poemele sufletului meu, Iași, 2023 Din ianuarie 2022 și până în prezent publicarea de poezii cu caracter religios în Revista electronică „Viața spirituală” administrator jurnalistul Daniel Caranda. 25.08.2023 editarea celui de-al treilea volum de poezii „Stăpâna vieții mele” 28.08.2023 lansarea volumului de poezii „Stăpâna vieții mele”, la Centrul Cultural Pitești în cadrul emisiunii „Medalion Cultural cu Stelian Necșoi”.

RĂSUN ÎN AL TĂU SUFLET…

În a liniştii neputinţă
Şi în a nudităţii dorință…
Iubirea se-nțelege din priviri
Şi se creionează în trăiri.
Un izvor şi o fântână
Suntem în a iubirii grădină…
Prin al clopoțeilor clinchet
Răsun în al tău suflet.
Două fântâni arteziene,
Ce țâşnesc dintr-o apă…
Din care sufletele se adapă
Cu iubiri şi amintiri eterne.
Răsun în al tău suflet,
Precum un strigăt complet…
Eu îți sunt un ecou, iată,
Înger de lumină totodată.
IUBIREA-I CER APRINS DE
STELE…
Iubirea noastră-i un vis dulce,
Cu mângâieri şi sărutări…
Când luna nu vrea să se culce
Şi ne lumină ale iubirii cărări.
Iubirea-i cer aprins de stele,
Iubirea-i dor şi toate clipele…
Ea descifrează toate tainele.
Și luminează inimile.
Pe colţ de cer luna se aşează
Ea e stăpână peste a liniştii oază…
Sub geana lunii îmbătate
De inimi de iubire însetate.
Pe bolta nopții în beznă,

Luna se dezvăluie precum o
gleznă…
Delicată şi gingaşă
Dezvelită ca din faşă.
Iubirea-i lumina veşnic trează,
Ce inima cu fiorii ei o botează…
Iubirea-i rai de flori țesut,
Al lumii şi inimii ținut.
ASCULTĂ…
Ascultă! Cum cântă
Susurul izvoarelor în mine…
Uită-te-n a inimii mele livadă
Găseşti fructe coapte și lavandă.
Uite cum trec fluviile prin mine
Ascultă-n livadă, roiul de albine…
Priveşte la stelele nopții,
Cum strălucesc în roua dimineții.
Caută neştiutul şi nevăzutul
Ascultă ce şopteşte necunoscutul…
Uite verdele crud al ierbii
Priveşte căprioarele şi cerbii.
Ascultă ale iubirii calde şoapte,
Gustă fructele ei dulci şi coapte…
Uite cum fluturii zboară
Iubirea-i, acorduri de vioară.
Ascultă ale inimii bătăi,
Tic-tac, tic-tac, tic-tac…
Vulcanul erupe văpăi,
Ce-n stele pe cer se desfac.
O FRUNZĂ GONITĂ DE VÂNT…
O frunză gonită de vânt
Şi-n inimă foşnet de dor…
Clepsidra timp şi pământ,
Freamăt, suspin şi tardiv fior.
O frunză gonită de vânt
Pluteşte între cer şi pământ…
Rătăcită-n al naturii labirint,
Prin pădurea de argint.
Anii noştrii se scutură
Precum copacii de frunze…
Şi clepsidra mătură
Nisipul de pe frunze.
O frunză de vânt gonită
Şi-o inimă de viață grăbită…
Împreună se trec de-ndată,
În viaţa ce le-a fost dată.
Suntem nimic pe pământ,
Precum o frunză gonită de vânt…
Suntem apă şi lut,
Iubirea ne este scut.
IUBIREA MATURĂ…
Când trece pasiunea
Rămâne doar afecțiunea…
O tristă obișnuință
Lipsită de dorinţă.
Căutăm a liniştii oază,
După furtuni şi groază…
Căutăm un umăr de odihnă,
După o viaţă de toate plină.
Rătăcim prin întuneric şi lumină
Căutăm iubirea, a inimii stăpână…
Şi a Edenului grădină,
A tainelor din noi, fără sfârşit
fântână.
A iubirii maturitate
Făureşte în noi, o nouă cetate…
Liniştea şi înţelepciunea
Fac casă bună cu afecțiunea.
Iubirea matură
A omului, o nouă natură…
Cu fiecare anotimp,
Omul trece altfel prin timp.
CE A FOST NU O SĂ MAI FIE…
Vine cu inima în palmă,
Aşa m-am mințit o vreme…
Acum odihna-mi este calmă
Ştiu că vine doar în poeme.
Vine cu inima deschisă,
Aşa m-am mințit un timp…
Iubirea noastră e compromisă,
Cu fiecare anotimp.
Vine cu inima obosită
Dintr-un război istovită,
Dar m-am mințit neîncetat,
Cu greu m-am trezit din plâns şi
oftat.
Vine cu inima pregătită
Pentru o iubire nesfârşită,
Dar totul a fost doar o iluzie,
Ce a fost nu o să mai fie!
Vine cu inima în al ei căuş,
Pe brațele mele să găsească
culcuş…
Dar el nu iubire şi linişte caută,
Ci a femeii ispită absolută.
LA UȘA SORȚII MELE
Eu singură bat la ușa sorții mele,
Simt un delir în inima mea…
Tot-ncerc s-ating cerul cu stele,
Fiindcă ştiu că am şi eu steaua
mea.
Ştiu că mă aflu în contra timp
Şi că-n ultimul timp nu mai e
timp…
Frica de a nu mă mai durea
Mă-mpinge spre calea mea.
Neştiută doar intuită
E calea bine țintită…
Încă din stele aşternută,
Dar piedicile te-aduc în derută.
La uşa sorții mele bat
Şi drumuri grele eu străbat…
Nu-mi place că invidia mă cuprinde
Și ca un foc mă aprinde.
Voi deschide propria-mi uşă,
Chiar dacă viața cu mine nu a
purtat mănușă…
La uşa sorţii mele intru Acum, ştiu!
Cheia-mi este pe dinăuntru.
O LUPTĂ ESTE VIAȚA…
Dintr-o luptă într-altă luptă,
Pentru supraviețuire
Şi alta pentru iubire…
Viața noastră e prea scurtă
Să o pierdem pentru o luptă.
Dintr-un război întru altul,
Ne pierdem sufletul în van
Trecându-ne an cu an:
Tinerețea, frumuseţea şi speranța
Aşteptate din Înaltul.
La a vieții fiece-ncercare
A venit şi-o-nfruntare…
După căderi pentru răbdare,
Pe a vieții anevoioasă cărare
Și ca o clipă trecătoare.
O luptă este viața,
În care nu mai eşti viu,
De-ți pierzi speranța…
Nu-ţi ia un interviu,
Cum ai vrea să-ți fie viaţa?!

Doina Bârcă

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Gheorghe Viorel Surdoiu

Data și anul nașterii: 27 noiembrie 1964, Târgu-Jiu. Licență în jurnalism și filosofie Experiență artistică …

Caleidoscop politico-economic

Ne apropiem cu pași hotărâți către sfârșitul acestui an, plin de evenimente interne dar mai …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: