REÎNCARNAREA COPIILOR INDIGO ȘI CEI DE CRISTAL

În anul 1988 a apărut o carte „Many Lives, Many Masters”, scrisă de psihiatrul American Brian L. Weiss. Autorul povestește aici experiența, numai aparent supranaturală, pe care a trăit-o cu pacienta sa Catherine, care suferea de o depresie gravă, caracterizată prin diverse forme de frică, fobii și insomnie ce-și aveau originea nu numai în copilăria sa, ci și în viețile trecute. Subiectul Catherine, supus unor ședințe de hipnoză regresivă, și-a amintit episoade importante din viețile trecute, în număr de 86, după cum a fost informată de entități enigmatice din lumea de dincolo, numite „spirite maestre”. Acestea ar fi spirite evoluate, care au ajuns la etajele superioare ale cunoașterii spirituale și se manifestă în lumea de dincolo, iar contactul cu ele ar fi posibil în stările intermediare, cele dintre reîncarnări. Contrar doctrinei creștine, Catherine, și, implicit Weiss află de la spiritele maestre că menirea oamenilor este învățătura, pentru că numai prin cunoaștere se pot apropia de Dumnezeu. În timpul comunicărilor, subiectul spune că oamenii trebuie să devină asemenea lui Dumnezeu.

La un moment dat, pe parcursul cărții, cei din lumea de dincolo recunosc că a deveni „asemenea lui Dumnezeu” înseamnă, de fapt, a te uni cu El. Și, după cum bine știm, unirea cu Dumnezeu sau stingerea Brahman (brahma nirvana), așa cum apare în Bhagavad Gita, nu reprezintă altceva decât fenomenul de atomizare a corpurilor spirituale umane în cele șapte duhuri divine, un procedeu cu ajutorul căruia este asigurată regenerarea energetică a lui Dumnezeu, deci supraviețuirea Sa. Foarte pe scurt reîncarnările au menirea de a-i purifica omului corpul astral. Calea spre iluminare a corpului fizic netezește drumul înălțării spirituale și influențează categoric perfecționarea astrală, ceea ce duce în final la abolirea legii karmice. Mentalul uman înrâurește acțiunile pământești, bune sau rele, ceea ce are ca efect progresul sau regresul spiritual, deci și modificarea karmei. Păcatele unor vieți succesive duc la o acumulare de rău karmic, adică la regres, ceea ce face posibilă metempsihoza, adică integrarea sufletului uman în regnul animal, vegetal sau chiar mineral. Dimpotrivă, un șir de vieți guvernate de bine duce la progresul spiritual, la iluminare, purificare și, în final, la abolirea karmei, adică la oprirea procesului, consider ca rău, al reîncarnărilor.

Subiectul Catherine, ori de câte ori își amintește de lumea intermediară (lumea de dincolo), menționează lumina minunată care transmite sentimentele benefice. Globul de lumină? Tot în tărâmul acela, prin vocea Catherinei vorbește „cineva” care „controlează lucrurile”. Acel „cineva” pare diferit de spiritele maestre și mesajul său transmite înțelepciune și iubire cosmică. Un alt maestru spune prin intermediul Catherinei că oamenii trebuie să fie stăpâniți de milă, speranță, credință și iubire.
Cei care intră în ordinele religioase sunt mai aproape de „ei”, adică de cei din lumea celestă, pentru că sunt supuși legămintelor de castitate și ascultare. Să ne amintim că, la origine, omul cast însemna „pur”, nu abstinent sexual. Regresia repetată în viața trăită în Egiptul antic arată o „religie a fricii”. Tot acolo, subiectul a văzut un pandantiv ce reprezenta pasărea Phoenix, a cărei simbolistică este reprezentativă pentru Programul Terra.

Unul dintre maeștrii lumii de dincolo recunoaște că pentru oamenii lumii pământești timpul este distorsionat. Metemsomatoza a fost impusă corpurilor spirituale din necesități superioare, dar secrete: un spirit maestru informează că „starea fizică este o stare anormală”, dar și că – fapt recunoscut de știința veacului XX – „totul este energie”. Însă energia oamenilor, a corpurilor spirituale, se risipește inutil. Observăm că „ei” manifestă o nedisimulată atenție față de energiile corpurilor spirituale ce se încarnează în oameni. Tot „ei” afirmă că viața este nesfârșită, sugerând, pe de altă parte, că este nevoie de forma fizică pentru a simți durerea și pentru a interacționa altfel decât în formă spirituală, de pildă, prin sexualitate.

În timpul ședințelor de hipnoză regresivă, spiritele maestre monitorizează dialogul din subiectul Catherine și doctoral Brian L. Weiss, dar nu le îngăduie acestora vreo introspecție în viitor. Se impune să observăm aici că modalitățile de comunicare cu spiritele maestre sunt vederea unor imagini, telepatia sau percepțiile auditive. Este important să remarcăm și că, după primele ședințe de hipnoză, în urma contactelor cu entitățile din lumea de dincolo, Catherine își recuperează câteva capacități „extrasenzoriale” – intuiții, anticipări, precogniție, premoniție -, care se accentuează mai târziu.

Spiritele maestre prevestesc iminenta autodistrugere a civilizației umane, pentru că oamenii nu sunt îndeajuns de învățați, adică nu ating nivelul de progres necesar. Oamenii vor progresa într-o altă dimensiune într-un viitor apropiat, dar în mod evident sub formă spirituală, nu fizică.

În ultimele trei decenii a mai apărut un fenomen misterios care prelungește, completează și aprofundează ideile despre metemsomatoză din cartea lui Weiss. Este vorba despre apariția în plan terestru a copiilor indigo și ai celor de cristal. Un proces deosebit de straniu care a fost analizat din perspectivă psihologică în două cărți pe care le vom comenta în cele ce urmează.

Prima carte, The Indigo Children, publicată de Lee Caol și Jan Tober, îi analizează pe copiii indigo, numiți așa din cauza culorii indigo a aurei lor. Nancy Ann Tape, autoarea lucrării UnderstandingYour Life Through Color, apărută în 1986, a identificat și a clasificat tipurile umane pe grupele de culori ale aurei, care au o legătură cu misiunea oamenilor în viața pământească. Copiii aparținând grupei indigo au apărut recent, începând în 1985, și au înlocuit roșul (fucsia) și purpuriul, despre care se spune că au dispărut la începutul secolului XX. Copiii indigo au atribute psiho-comportamentale noi și neobișnuite: sunt dominați de sentimentul puternic că aparțin unei „vițe nobile”, posedă multă prețuire de sine, fiind conștienți de superioritatea lor spirituală, acceptă cu greu autoritatea absolută, nu se adaptează la anumite conveniențe, se interiorizează adesea și par antisociali, nu se simt bine decât în colectivități formate din copii cu tipar comportamental asemănător, își comunică fără rețineri dorințele, pot descifra cu ușurință cele mai ascunse și subtile intenții și modalități de a-i manipula, interacționează între ei într-un fel cu totul special, nu se pot acomoda cu programe școlare perimate, rigide și autoritare, și, nu în ultimul rând, sunt capabili de procese mentale mult mai rapide decât ale altor generații, dovedind abilități de înțelegere tehnologică ieșite din comun. De exemplu, la vârste foarte fragede, adică pe la trei-patru ani, descifrează rapid cum funcționează un computer.

Nancy Tappe a clasificat copiii indigo în patru tipuri, care au asemănări comportamentale, dar prezintă și deosebiri:
– Umanismul: are abilități deosebite în a lucra cu oamenii, este sociabil și prietenos. Viitorii doctori, avocați, profesori, comercianți, oameni de afaceri, politicieni.
– Conceptualul: are idei și concepte. Are și dorința de a deține controlul. Viitorii ingineri, arhitecți, oameni de știință, inventatori, ofițeri, astronauți.
– Artistul: sensibil și pasionat de arte, dar poate fi și creativ și performant în orice domeniu.
– Interdimensionalul: dominator și intrasingent. Viitorii filosofi și gânditori.

Din nefericire, copiii indigo le par unora bolnavi, sunt diagnosticați în mod eronat cu autism, sau ASD (Sindromul Atenției Deficitare) și sunt tratați în consecință cu medicamente de sinteză prescrise de medicina alopată, anchilozată în limitele bunecunoscute. Dacă societatea, inflexibilă în tiparele ei, le blochează din ignoranță programul firesc și menirea, mulți dintre acești copii deosebiți devin foarte violenți, mergând până la a-și ucide părinții și colegii.

Copiii indigo știu că sunt „diferiți” și cu ce scop au venit pe lume: au origine și misiune divină, se consideră emisari ai raiului, interacționează lesne cu tărâmul spiritual și cu entitățile „supranaturale” care-l populează, sunt meniți să schimbe lumea în bine, să dăruiască speranță și iubire, propăvăduind cinstea, cooperarea, pacea și dragostea. Bizar este faptul că, de multe ori, observatorii au constatat că privirea lor dezvăluie un suflet bătrân și înțelept. Alteori, copiii recunosc că sunt pentru prima oară pe Pământ. În carte este citat cazul unui băiețel indigo care „vede” extratereștri și farfurii zburătoare, precum și cel al unei fețițe indigo care a comunicat că descrierea religioasă a raiului este limitată, adică incompletă sau distorsionată.

Dar de departe cea mai interesantă mărturie este prezentată de Ryan Maluski, un fost copil indigo ajuns la maturitate, care recunoaște că, fiind altfel decât ceilalți, a avut o copilărie și o adolescență traumatizante psihic:”Mă simțeam invadat de extratereștrii, care, după ce mi-au cotropit casa, au încercat să mă modeleze după cum credeau ei că ar trebui să fiu. Spus direct, mă simțeam ca un rege care muncea pentru un țăran-și era tratat ca un sclav”. La 15 ani declară, nefiind schizofrenic, că „auzeam în cap voci batjocoritoare, răutăcioase și care încercau să mă manipuleze”. După absolvirea liceului și după o internare benevolă la un spital de psihiatrie, a spus: „Chiar când eram singur în camera mea și în casă, întotdeauna simțeam că eram privit- că fiecare mișcare și fiecare moment era judecat și înregistrat pe niște tăblițe”. În timp ce se maturiza avea stări de „incredibilă furie și mânie”, pentru că nimeni nu-l putea înțelege. Mai târziu, după un tratament de reechilibrare electromagnetică acorpului fizic (EMF Dubro) și după o cură cu hrană vie (cu vibrație înaltă), cuprinzând mai ales alge verzialbăstrui din lacul Klamath (Oregon, SUA), starea sa psihică s-a îmbunătățit. Lucru ciudat, în anii de școală, Ryan era cu totul dezinteresat de trecutul umanității.

Despre copiii de cristal vom afla amănunte interesante din cartea lui Doreen Virtue, The Crystal Children ce va apărea în 2003. O să vorbesc despre ei, la timpul prezent, ca despre un viitor cert. Spre deosebire de copiii indigo, copiii de cristal sunt firi mai puțin impulsive și au temperament echilibrat, ei reprezentând noua generație de copii speciali și „deosebiți”. Au aura multicoloră, asemănătoare cu efectul de prismă al unui cristal de cuarț, de unde și fascinația lor pentru cristale și pietre.

Vor apărea pe pământ după 1995 și vor surprinde în primul rând prin ochii imenși, pătrunzători, cu privire hipnotică, magnetică, intensă, ce exprimă înțelepciune. Sunt afectuoși, iertători, înțelegători, sensibili și simțitori. Încep să vorbească mai târziu, fiind astfel bănuiți de autism. Când sunt foarte mici, preferă limbajul nonverbal, abordând comunicarea prin intermediul unor semne inventate de ei. Au legături mentale de tip telepatic cu mamele lor încă din perioada intrauterină. Toți emană energii benefice foarte puternice, precum și o iubire intensă, profundă, irezistibilă, transmițând mesaje de pace și iubire pentru toți semenii. Posedă capacități „paranormale”. Par indestructibili. Nu cunosc teama. Dobândesc capacitatea de a vindeca prin intermediul îngerilor și a lui Dumnezeu. Simt energiile benefice și pe cele malefice ale lumii. Adesea cad în transă, blocând temporar comunicare cu lumea exterioară. Par a cunoaște practica yoga. Au legături profunde cu pământul, văzut și perceput ca o ființă vie, cu natura și animalele, dar și cu Cosmosul. Au relații empatice cu plantele și cu mineralele. Cunosc proprietățile energetice și terapeutice ale cristalelor și pietrelor. Ei spun că în mijlocul naturii sunt mai aproape de Dumnezeu. Sunt conectați la lumea nevăzută, la lumea de dincolo.

Doreen Virtue se întreabă: „De unde au venit? Ei au unele asemănări cu descrierile cu extratereștrii cu ochii mari și gura mică și care comunică prin telepatie. Pe de altă parte, căldura copiilor de cristal depășește relatările despre energia mecanică emisă în majoritatea întâlnirilor cu extratereștrii”. Tot ea scrie „Poate că avem de a face cu un hibrid de înger încarnat sub formă de băieței și fetițe frumoase. Un lucru este cert: acești copii au venit atât ca să ne învețe, cât și ca să ne salveze… de noi înșine.” Și: „Dumnezeu n-ar fi trimis această rasă specială de oameni pe Pământ, dacă ne-am fi aflat pe ultima sută de metri ca tip de civilizație sau ca planetă”. Doreen Virtue ajunge și la următorul raționament: „Atunci când înțelegem că viața este eternă, ne dispare preocuparea pentru moarte și în același timp ne eliberăm de anxietatea perpetuată de anumite religii în legătură cu iadul și damnarea”. Trebuie să recunoaștem că o asemenea poziție se află în contradicție cu învățăturile creștine. Dar, așa cum ți-am promis, te voi lăsa pe tine să tragi concluziile cititorule.

PETRU VINTILĂ Jr.
Fragment din cartea Fragmente din romanul „Lucia Ferescu sau Steaua dimineții”, apărut în 2016, la editura „Compania”