RESTAURAREA – O PROFESIE ȘTIINŢIFICĂ ȘI ARTISTICĂ

RESTAURAREA
– O PROFESIE ȘTIINŢIFICĂ ȘI ARTISTICĂ –

Ocrotirea şi protecţia valorilor artistice şi culturale ale patrimoniului naţional şi universal constituie una din problemele de mare actualitate ale societăţii contemporane. Restaurarea patrimoniului mobil şi imobil reprezintă momentul metodologic al recunoaşterii operelor de artă în consistenţa lor fizică şi în dubla lor polaritate estetică şi istorică, în vederea transmiterii viitoarelor generaţii. Activitatea profesională de restaurare este fondată pe cercetare, principii şi metodologii riguros ştiinţifice, cu aplicare la toate genurile de bunuri cu valoare de patrimoniu, clasate în categoria fond şi tezaur.
Definirea profesiunii de restaurator este justificată şi oportună faţă de alte profesiuni (medic, jurist sau arhitect), care au trecut de-a lungul evoluţiei lor prin faze de autoanaliză şi de definire, stabilindu-şi norme larg acceptate în prezent, permitându-şi să aibă un statut egal cu alte profesiuni înrudite, precum cele de arheolog, curator sau cercetător. Activitatea profesională de restaurare se desfăşoară în laboratoare de profil, cu orientare către următoarele domenii specifice: conservare, restaurare, programe de cercetare pentru cunoaşterea degradărilor şi comportării materialelor utilizate în procesele tehnice şi artistice de conservare şi restaurare, precum şi perfecţionarea metodelor aplicate, iniţierea, formarea şi specializarea conservatorilor, restauratorilor pe diferite tehnici şi suporturi. Evaluarea stării de sănătate a patrimoniului cât şi a condiţiilor de microclimat, a intervenţiilor preventive sau curative de conservare din muzee şi depozite sunt preocupări permanente ale specialiştilor restauratori în colaborare directă cu conservatorii şi investigatorii (biologi, chimişti, fizicieni).
Din zelul de cunoaştere a metodelor şi materialelor apărute în conceptul tehnicilor moderne, restauratorul are o mare responsabilitate de a şti ce să utilizeze în procesul de restaurare astfel încât să adopte cu prudenţă tratamentul cel mai adecvat în terapia procesului de restaurare a obiectului. În acest fel se lărgeşte aria posibilităţilor de intervenţie şi cunoaştere a metodelor, procedeelor şi materialelor noi verificate, aducând calea cooperării şi colaborării benefice cu specialiştii din instituţiile aferente domeniului de profil.
Restauratorul este chemat să citească în structura intimă a operelor de artă – tablouri, policromie, icoane, sculpturi, obiecte din ceramică, sticlă, lemn, fildeş etc – provenite din ţări şi ateliere diferite, pe care timpul şi fenomenele patologice au provocat multiple forme de degradare.
Acţiunea distructivă a naturii sau a omului este înlăturată de către restaurator cu răbdare, talent, seriozitate şi înaltă conştiinciozitate profesională, care are menirea să redea forma, culoarea şi aspectul iniţial, creând un arc peste timp, dând o nouă viaţă unor creaţii de inestimabilă valoare.
H.H. Pars, în volumul său „Viaţa aventuroasă a operelor de artă”, referindu-se la tablouri, compară restauratorul cu „medicul operelor de artă care umblă printr-un sanatoriu în care se află internaţi bolnavi suferind de diferite afecţiuni”. Iar Cesare Brandi, unul din teoreticienii contemporani, afirma cu precădere că „restauratorului îi revine răspunderea de a restabili unitatea potenţială, cu condiţia obligatorie de a nu comite falsuri de ordin artistic sau istoric şi de a păstra cât mai mult
originalitatea operei de artă în procesul de restaurare”.

Icoana „Maica Domnului Îndurerată”, sfârşit de sec.XVIII, înainte și după restaurare

De asemenea, îi revine sarcina să opereze în primul rând asupra materiei operei de artă, care de fapt încorporează şi exteriorizează imaginea artistică, restabileşte, pe cât se poate, integritatea structurii materiale, restituind implicit societăţii şi valoarea estetică, şi cea artistică a imaginii vehiculate. Are misiunea de a readuce opera de artă mutilată, descompusă, fragilizată, ruptă etc în cadrul colecţiilor din care a lipsit sau în care a figurat sub o înfăţişare de împrumut, falsă, denaturată sau searbădă.
Toate intervenţiile de restaurare trebuie precedate de o examinare metodică şi stiinţifică, în scopul de a-l ajuta pe restaurator la înţelegerea obiectului sub toate aspectele şi de a lua în considerare toate consecinţele fiecărei operaţiuni.
Faptul că restauratorul lucrează direct pe obiect, profesia sa, similară cu a chirurgului, ţine înainte de toate de abilitatea manuală legată de cunoştinţele teoretice, precum şi de capacitatea de a evalua simultan o situaţie, de a acţiona imediat şi de a estima rezultatul dat.
Activitatea profesională a restauratorului este diferită de cea a profesiunilor artistice sau artizanale, întrucât el nu crează obiecte culturale noi.
Cooperarea interdisciplinară are astăzi o importanţă primordială deoarece restuartorul lucrează ca un membru al unei echipe. Aşa cum un chirurg nu poate fi în acelaşi timp radiolog, patolog şi psiholog, nici restauratorul nu poate fi un expert în artă sau în istoria culturii, în chimie sau alte ştiinţe ale naturii sau umane. În atingerea calităţilor şi caracteristicilor profesionale, restauratorul beneficiază de o formare artistică, tehnică şi ştiinţifică, bazată pe o educaţie generală completă, iar stagiul de practică este o parte esenţială a oricărui program de formare profesională în acest domeniu.
Prin participarea specialiştilor cu lucrări ştiinţifice la o serie de evenimente organizate în domeniu, cum ar fi: sesiuni ştiinţifice, simpozioane, expoziţii, mese rotunde etc la nivel naţional şi internaţional, se urmăreşte valorificarea studiilor şi cercetărilor în domeniu, precum şi realizarea unor schimburi de informaţii între specialiştii din domeniu şi specialiştii din instituţiile de învăţământ şi cercetare, în vederea punerii în aplicare a metodologiilor noi apărute la nivelul celor europene.
Reuniunile organizate în domeniul conservării şi restaurării din iniţiativa asociaţiilor, ligilor, instituţiilor şi organizaţiilor guvernamentale sau nonguvernamentale, din ţară şi din lume, au ca scop cunoaşterea cât mai temeinică a problemelor, precum şi luarea de măsuri privind conservarea şi ocrotirea patrimoniului cultural mobil.
Rolul acestor organisme este de a elabora proiecte şi strategii, de a reprezenta activitatea de profil prin punerea în aplicare a unor legi, norme şi regulamente legislative, precum şi coordonarea activităţii în sensul unor linii directoare de ordin profesional, trasate de către acestea.

MARIA LUNGU
Expert restaurator pictură – Muzeul Naţional Cotroceni