RINICHIUL-un organ vital

Rinichiul este unul din organelefărădecarenuse poate trăi. El îndeplinește un mare număr de sarcini esențiale: eliminarea substanțelor toxice și a deșeurilor metabolice, asigură echilibrul apei în organism, participă la reglarea tensiunii arteriale, a nivelului hemoglobinei, a stării oaselor ș.a. Urina produsă de rinichi trece prin bazinet și uretere, colectându-se temporar în vezica urinară de unde este expulzată prin uretră, micțiunea golind periodic vezica urinară. Patologia căilor excretoare este dominată de infecții, litiază și cancer.

Cancerul poate apărea pe tot traseul aparatului excretor, de la rinichi la uretră. Cancerul de vezică urinară este net mai frecvent la fumători deoarece rinichiul elimină substanțele cancerigene introduse în organism odată cu fumul, iar stagnarea urinei în vezică favorizează contactul prelungit cu epiteliul care căptușește vezica, pe când ureterele sunt un segment de tranzit. Infecțiile urinare înalte (pielonefrita) se suprapun adesea pe o litiază sau pe malformații și sunt de regulă unilaterale. Dacă rinichiul respectiv este total compromis, acesta poate fi extirpat, funcția fiind preluată de rinichiul restant care se hipertrofiază.

Bolile renale care duc la insuficiență renală, stare în care rinichiul nu mai poate elimina toată cantitatea de deșeuri metabolice produse de organism, afectează ambii rinichi. Insuficiența renală poate fi acută sau cronică. Însuficiența renală cronică (majoritatea cazurilor cu care ne confruntăm) pierderea de masă renală invalidează funcția, principalul aspect fiind acumularea în sânge a deșeurilor metabolismului proteic, produse toxice insuficiența renală luând aspectul unei autointoxicări. Forma acută se caracterizează prin suprimarea brutală a producției renale de urină, situație în care deșeurile metabolice toxice se acumulează rapid în organism iar apa administrată adesea cu scopul de a forța diureza provoacă o periculoasă intoxicație cu apă.

În trecut, glomerulonefrita acută era frecventă, mai cu seamă la copii, fiind cauzată de o infecție amigdalo-faringiană cu un anumit tip de streptococ. Ea se vindeca, sau lăsa în urmă un grad de deteriorare renală. În această boală, insuficiența renală era acută, adică brusc instalată. Astăzi, cele mai frecvente cazuri de insuficiență renală acută, potențial mortală, sunt provocate de medicamente, după care vin intoxicațiile. Perioada de insuficiență renală acută poate fi depășită prin dializă renală, repetată până când rinichiul afectat se reface

. Patologia renală congenitală care duce la insuficiență renală cu evoluție letală este reprezentată de rinichiul polichistic. Acesta are o bază genetică, un defect ereditar, care persistă în populație deoarece stadiul final al insuficienței renale se instalează târziu, după vârsta reproducerii, adică după 40 de ani. În parenchimul renal apar chiste al căror număr crește progresiv și sufocă prin presiune nefronii rămași integri. Timp îndelungat cei cu rinichi polichistici duc o viață perfect normală, până când rezervele renale sunt consumate. Rinichiul are o mare capacitate de rezervă astfel încât dacă se extirpă un rinichi (cancer de pildă) perechea lui restantă preia funcția, se hipertrofiază, iar viața decurge normal. Sunt destule cazuri în care o mamă sau bunică au donat un rinichi pentru a fi transplantat fiului sau nepotului, înrudirea crescând compatibilitatea.

În cazul gemenilor univitelini (identici) transplantul de organe se poate face fără riscul respingerii, dată fiind identitatea genetică. Lăsând la o parte cancerul, în materie de sănătate trupească, omenirea se confruntă în prezent cu trei amenințări majore: hipertensiunea arterială, diabetul zaharat șI boala cronică de rinichi. Acești trei mari ucigași sunt silențioși, persoana afectată crede că este sănătoasă deoarece nu are dureri sau alte manifestări de boală. Acestea apar însă inevitabil cu trecerea timpului, adesea atunci când intervențiile medicale sunt tardive (exemplul unui accident vascular cerebral sau a unui infarct miocardic la un hipertensiv sau diabetic).

Aceste trei cauze majore de îmbolnăvire se asociază, se întrepătrund, se condiționează și se potențează reciproc. Insuficiența renală cronică este de regulă rezultatul evoluției hipertensiunii arteriale sau/și a diabetului. Deoarece timp îndelungat aceste afecțiuni evoluează sub masca sănătății (aparente) sunt atât de necesare controalele medicale periodice. În populația adultă, insuficiența renală cronică (IRC) este depistată prin tehnicile actuale la 10-15%, cel mai frecvent în stare latentă. IRC reprezintă de regulă o complicație a hipertensiunii arteriale și a diabetului. Cardiologul și specialistul în boli de nutriție joacă un rol extrem de important în prevenirea și stoparea evoluției bolii cronice de rinichi. Cel mai mare pericol în reprezintă însă bolnavul însuși, care, simțindu-se bine, ignoră boala sau , cel mai adesea, nu respectă indicațiile medicului și întrerupe tratamentul.

Boala este percepută târziu, când apare oboseala, starea de rău general greu de definit, grețurile, paloarea (anemia) etc. Odată instalată, reversibilitatea bolii cronice de rinichi este redusă. Chiar dacă evoluția poate fi mult încetinită, finalul este inexorabil: uremia, adică acumularea in organism peste o limită tolerabilă a substanțelor toxice pe care rinichiul nu le mai poate elimina. Autointoxicarea este mortală, dar, medicina modernă asigură supraviețuirea prin două metode care au revoluționat prognosticul acestor pacienți: dializa (de regulă hemodializa, dar și cea peritoneală) și transplantul renal. Bolnavul cu IRC se deplasează la interval de câteva zile la un Centru de Dializă unde este conectat la rinichiul artificial care extrage substanțele nocive.

Procedura durează câteva ore. S-a ajuns la o înaltă perfecțiune tehnică. Cheltuielile cu aparatura sunt considerabile, (tubulatură de unică folosință, soluții speciale, uzura aparaturii etc.) personalul supra calificat, transportul de la și către domiciliu al bolnavului, întreținerea acestor centre de dializă, analizele de laborator necesare și încă altele, reprezintă o povară bugetară perpetuă. În timpul regimului comunist rinichiul artificial era rezervat doar cazurilor cu insuficiență renală acută, procedura suplinind funcția renală pentru timpul necesar regenerării rinichiului afectat. Utilizarea rinichiului artificial se limita la un anumit număr, relativ redus de ședințe, capacitatea de refacere a rinichiului fiind remarcabilă. Bolnavii cu insuficiență renală cronică ajunși în stadiul de uremie erau lăsați să moară. Bugetul alocat sănătății era supus unor considerabile presiuni de economisire a banilor pentru medicamente, aparatură etc.

Greu de imaginat tragedia acestor oameni lăsați să moară deși puteau fi salvați. Cu mult înainte de atingerea stadiului în care dializa este absolut necesară, echilibrul metabolic poate fi menținut printr-o dietă adecvată care urmărește diminuarea substanțelor azotate, toxice, generate de metabolismul proteinelor. Consumul de viscere (ficat, rinichi, fudulii, momițe) este interzis, ca și carnea tânără, se preferă carnea cât mai grasă. Grăsimile (untură, slănină) asigură prin excelență aportul caloric iar prin arderea lor produc doar apă și bioxid de carbon, deci nu solicită rinichiul. Există o serie de rețete de bucătărie pentru cei cu insuficiență renală cronică, mâncărurile fiind și apetisante și sățioase. Medicul de primă linie este cel de familie, apoi internistul și mai târziu nefrologul care stabilește momentul în care pacientul trebuie dializat sau inclus pe lista de transplant renal.

Presiunea psihologică la care este supus bolnavul de rinichi și familia sa ridică probleme suplimentare. Bolnavul poate dezvolta o stare depresivă care, în cazuri extreme, poate conduce la sinucidere. El are nevoie și de asistență psihologică, iar rolul psihologului în restabilirea echilibrului psihic, a încrederii și dorinței de a trăi și chiar a fi de folos societății și familiei nu trebuie subevaluat. Transplantul renal poate fi privit ca o soluție ideală. Sub aspect pur tehnic, chirurgical, transplantarea rinichiului s-a reușit încă din primele decenii ale secolului trecut, dar supraviețuirea rinichiului transplantat era invariabil scurtă din cauza respingerii imunologice a grefei.

Succesul transplantului renal este în prezent asigurat grație progreselor imunologiei, respectiv a supresiei reacției de respingere a ceva străin organismului. În cele din urmă însă, prin procedeele moderne de blocare a reacției imunologice de respingere, transplantul reușește, prinde, iar individul duce o viață normală. Marea problemă este criza donatorilor. Adeseori, cineva din familie donează un rinichi (o bunică își salvează nepotul, o mamă copilul) dar de regulă rinichiul se recoltează de la o persoană decedată de curând. Accidentele de circulație furnizează cele mai multe organe de transplant. Dată fiind valoarea organelor de transplant, au existat și structuri criminale de recoltare de organe, mai ales în cazul copiilor răpiți, în străinătate și nu numai.

În privința recoltării de organe de transplant, România se plasează pe un loc codaș printre statele UE. Actualmente, dacă Ministerul Sănătății și Guvernul ar manifesta interes real și eficient pentru problemele de sănătate, în condițiile războiului rusoucrainean, asigurarea organelor de transplant ar acoperi toate necesitățile. Mor, adesea zilnic, în acest tragic război între două popoare slave, circa o mie de oameni tineri, perfect sănătoși altfel, de regulă împușcați în cap, mulți dintre aceștia fiind români din Bucovina ucraineană, recrutați preferențial, sau chiar cetățeni români plecați să lupte în Ucraina.

Echipele chirurgicale din spatele frontului ar efectua prelevarea organelor de transplant (mai ales rinichi și inimi) rapid și în condiții foarte bune, transportul lor cu elicopterul s-ar face în timp scurt, iar centrele noastre de transplant ar lucra din plin și eficient. La prelevare, dacă se procedează cu rapiditate, rinichii sunt calzi încă, iar unele inimi continuă să bată, agonic. Pentru ce să se piardă? Bolnavii cu insuficiență renală în stadiul terminal ar fi redați vieții normale, s-ar diminua cheltuielile enorme cu dializele iterative, mulți bolnavi recuperați astfel ar redeveni productivi (medici, ingineri, profesori etc.). Este nevoie de o inițiativă guvernamentală care nu va fi posibilă (din lipsă de interes) decât după schimbarea actualei clase politice prea puțin preocupată de bunăstarea cetățenilor acestei țări.

Corneliu și Eminia Cornelia Zeana