ROLUL ALBINELOR ÎN MENȚINEREA SPECIEI UMANE

ROLUL ALBINELOR ÎN MENȚINEREA SPECIEI UMANE

„Dacă albinele ar dispărea, omenirea ar mai trăi doar 4 ani” – Albert Einstein

Pământul este un gigant ecosistem. Orice plantă, animal, pasăre sau insectă are un rol important în menţinerea echilibrului, chiar dacă uneori nu suntem conştienţi de acest lucru. Existenţa anumitor specii este chiar vitală pentru viaţa umană.
Este şi cazul albinelor care au un rol foarte important în existența speciei umane, rol care merge dincolo de beneficiile extraordinare ale mierii, propolisului sau altor produse apicole cu efecte terapeutice. Astfel, pe lângă faptul că ne oferă produse care nu trebuie să lipsească dintr-o dietă sănătoasă, albinele sunt foarte importante pentru mediul înconjurător, susținând biodiversitatea fiind printre cei mai importanți polenizatori pentru mai mult de jumătate dintre speciile de plante de pe Terra. Astfel, o lume fără albine ar fi una fără fructe, fără legume și fără semințe, situație în care lipsa mierii ar fi cea mai mică problemă a omenirii. Acestea contribuie la bogăția și bunăstarea oamenilor în mod direct, prin producerea de miere și alte alimente și suplimente alimentare, cum ar fi polenul, ceara de albine pentru procesarea alimentelor, propolisul în tehnologia alimentară și lăptișorul de matcă ca și supliment alimentar ori ca ingredient în alimente.
Unul dintre oamenii de știință cu un impact major asupra dezvoltării omenirii, Albert Einstein spunea că nu am putea supraviețui fără albine mai mult de patru ani, luând în considerare că o treime din alimentația omului provine din plante polenizate de insecte, iar 80% dintre aceste plante sunt polenizate chiar de albine. Așadar, am pierde ceaiurile preferate, cafeaua, fructele delicioase și legumele sănătoase, precum și nucile pe care le consumăm în diferite forme. Mai mult, industria textilă ar avea de suferit, deoarece bumbacul ar dispărea, iar materialul reprezintă 35% din această industrie globală.
Organizația Alimentelor și Agriculturii, a ONU (FAO), estimează că din 100 specii de
culturi care asigură 90% din hrană în toată lumea, 71 sunt polenizate de albine. Majoritatea culturilor cultivate în Uniunea Europeană depind de polenizarea realizată de insecte. Dincolo
de valoarea esențială a polenizării pentru menținerea biodiversității, valoarea monetară anuală globală a polenizării a fost estimată la sute de miliarde de Euro. Aristotel numea mierea: nectarul zeilor. În istorie, mierea crudă, polenul de albine, propolisul și lăptișorul de matcă au fost apreciate atât ca alimente cât și ca medicamente. În prezent, știința confirmă această înțelepciune antică.
Despre albine se ştiu multe şi s-a scris enorm. „Stilul de viaţă” al albinelor a inspirat, încă din vremuri vechi, interpretări simbolice, mituri şi legende, poveşti, poezii şi fabule, meditaţii filozofice, steme şi blazoane, comparaţii şi metafore. Din pricina obiceiului profund uman de a judeca totul prin prisma viziunii omeneşti asupra vieţii, descrierea vieţii albinelor a suferit adesea de antropomorfism. Deşi azi credem că totul ţine de un instinct ajuns într-un stadiu avansat, rafinat prin evoluţie, purtările albinelor ne fascinează atât de mult, încât nu încetăm de a le înzestra cu o aură spirituală. Mai presus de orice, albina a inspirat dragoste. O mică făptură aleasă, dăruită cu însuşiri deosebite şi iubită deopotrivă de zei şi de oameni – aşa e văzută albina. Ceea ce putea să facă ea era atât de uimitor, încât nu putea ţine decât de miracol, nu putea fi decât efectul unui suflu divin.
Proverbiale pentru hărnicia şi organizarea în cadrul grupului din care fac parte, albinele au un rol esenţial în dezvoltarea speciei umane. Pentru a-şi asigura o parte din hrană, dar şi pentru a-şi trata diverse afecţiuni, din timpuri imemorabile, omul a beneficiat de rezultatul efortului acestor extraordinare vietăţi.
Calitaţile nutritive şi terapeutice ale mierii, nectarului, propolisului şi ale celorlalte produse ale stupului, dovedite în timp, sunt umbrite însă de rolul deosebit pe care îl au albinele în agricultură, prin polenizarea pe care o asigură aceste minunate făpturi pentru majoritatea culturilor vegetale cerealiere, legumicole, pomicole, viticole, plante tehnice şi, nu în ultimul rand, pentru flora spontană.
Fiind printre cei mai importanţi polenizatori, viaţa albinelor este foarte strâns legată de cea a mediului înconjurător. Astfel încât, ele sunt influenţate atât de schimbările climatice, cât şi de modificările electromagnetice induse de prezenţa omului sau de toate substanţele folosite pentru tratarea culturilor agricole. Efectul dispariției albinelor asupra dietei noastre ar fi încă și mai profund. Fără polenizare, plantele nu ar mai reuși să facă fructe, privând animalele de o sursă de hrană și determinându-le dispariția. Atât lipsa fructelor cât și a animalelor ar avea repercusiuni severe asupra dietei umane.
Tehnologia actuală permite și o polenizare artificială, dar costurile ar fi enorme dacă s-ar dori să se mențină o producție agricolă apropiată de cea realizată la ora actuală.
Organizația Națiunilor Unite a identificat un declin al coloniilor de albine, la nivel global, fenomen care ar putea avea urmări foarte grave. Cercetătorii studiază problema încercând să identifice cauzele, dar analizele efectuate până acum nu au relevat factori clari care să fi provocat acest declin. Sunt vehiculate o serie de teorii, dar niciuna dintre acestea nu este confirmată. Aceste teorii pornesc de la identificarea unei epidemii care atacă albinele, continuă cu definirea încălzirii globale ce potențială cauză a declinului. De asemenea, utilizarea pesticidelor pe scară tot mai largă sau undele emise de rețelele de telecomunicații sunt intrări plauzibile pe lista posibilelor cauze.
Albinele nu sunt o specie pe cale de dispariție, dar potențialul lor de polenizare scade proporțional cu diminuarea numărului de colonii. Totuși sunt zone în care populațiile de albine cresc, reușind să compenseze pierderile, așa că scenariul apocaliptic rămâne încă doar o ipoteză înspăimântătoare.
Ca o contra-reacţie la dispariţia albinelor, tot mai mulţi oameni au încercat să găsească soluţii pentru a le proteja. Astfel a apărut aşa-zisa „apicultură urbană”: pe acoperişurile clădirilor înalte din marile metropole, sunt plasaţi şi îngrijiţi stupi de albine. În alte părţi, oameni inimoşi şi cu dragoste de albine au creat, special pentru acestea, zone protejate, cultivate cu specii de plante melifere şi polenifere şi le-au denumit „sanctuare ale albinelor”.

Sănătatea noastră depinde de sănătatea mediului înconjurător, iar albinele, aceste vietăți cu totul unice, ne oferă indicii prețioase cu privire la starea mediului în care trăim. Simpla lor prezență într-un anumit loc demonstrează ca acel loc este nepoluat, curat și, prin urmare, propice vieții omului, fiind situată pe locul IV într-o clasificare făcută de organismele specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin care omul este avertizat în vederea luării unor măsuri pentru evitarea degradării naturii. Nimic mai adevărat, pentru că albinele sunt un excelent un bioindicator al sănătății, respectiv al gradului de poluare al mediului.
Datorită efectului în cascadă dat de polenizarea plantelor, se apreciază că aproximativ 10% din producţiile de lapte şi carne obţinute în lume depind într-un anumit fel de activitatea albinelor, bovinele şi ovinele transformând materia vegetală obţinută în urma polenizării de către albine.
În definirea rolului economic al creşterii albinelor trebuie plecat de la faptul că nectarul şi polenul florilor reprezintă resurse naturale foarte importante, care fără prezenţa albinelor s-ar pierde, neexistând nici o altă posibilitate de preluare a acestora. La aceasta trebuie adăugată valoarea produselor apicole pentru hrana şi sănătatea oamenilor, precum şi contribuţia albinelor la creşterea producţiilor agricole prin polenizare. Mierea de albine reprezintă un aliment excelent cu mare valoare nutritivă, biologică şi energetică, uşor asimilabil, cu reale proprietăţi biostimulatoare datorită conţinutului în substanţe antibiotice naturale, fermenţi, vitamine şi elemente minerale.
Ceara de albine serveşte la confecţionarea fagurilor artificiali şi ca materie primă în industriile electrotehnică, electronică, optică, cosmetică, farmaceutică, lacurilor şi vopselelor etc. Celelalte produse apicole: polenul, propolisul, lăptişorul de matcă, apilarnilul şi veninul de albine sunt extrem de apreciate pentru proprietăţile lor terapeutice şi biostimulatoare.
Contribuţia albinelor la creşterea producţiilor de fructe, seminţe şi legume este excepţională datorită polenizării plantelor entomofile. Valoarea sporurilor de recoltă ca urmare a polenizării plantelor cu ajutorul albinelor întrece de 10-15 ori valoarea produselor apicole obţinute.
Nu trebuie neglijat nici rolul social al albinelor reprezentat de valoarea alimentară, energizantă şi terapeutică a produselor apicole, precum şi asigurarea de locuri de muncă direct sau indirect, în amonte sau în aval de apicultură. Multe ramuri ale agriculturii nu pot exista fără albine, motiv pentru care apicultura ca îndeletnicire nu trebuie privită numai prin avantajele materiale ale apicultorului, ci şi prin avantajele socializate pe care albinele le aduc economiei.
În România, fenomenele negative care afectează albinele sunt abia la început, dar îşi fac simţită prezenţa. Există localităţi unde albinele încep să dispară din stup. Ce putem face? Ar trebui ca, oriunde avem posibilitatea, să creăm în grădina sau livada noastră, o zonă în care să cultivăm şi specii de plante care produc nectar şi polen, plasând acolo un stup de albine.
Problema este că nu prea ne permitem să le pierdem: albinele sunt forța în mențierea speciei umane!

Maria Petrescu, sociolog, scriitor