ROMÂNIA SENECTUȚILOR

Bătrânețea, crede-mă, este un lucru bun și plăcut. Este adevărat că ești îndepărtat ușurel de pe scenă, dar apoi ți se dă un scaun confortabil de spectator chiar în primul rând. (Confucius)

Dacă e să ne luăm după definiția oficială, senectutea ar reprezenta ultima perioadă biologică în evoluția unei ființe umane, având ca numitor comun slăbirea/degradarea funcțiilor fiziologice datorită vârstei înaintate. Senectutea este asimilată cu bătrânețea (din latină, senectus), a nu se confunda cu numele filozofului stoic roman Seneca acel tânăr perceptor al împăratul Nero; de fapt un pârlit de spaniol aciuit la curtea acestuia.

A rămas în istorie ca un fel de filozof, în realitate un cioflingar supraviețuitor al tatălui său, cu atribute ceva nobiliare. Adică doar controversatul istoric Boia să înmoaie în haznaua istoriei ceva conducători medievali de pe la noi, iar tot ce vine dinspre Roma să fie considerați demizei!. Să fim serioși!

Un studiu american – de ce tot timpul americani ori englezi au aceste inițiative cumva discutabile – au demonstrat că ființa umană ajunge la apogeul creativității la 22 de ani iar ceva mai târziu spre 27 de ani începe să se deterioreze. Cum ar fi că de pe acum începe vârsta a treia. Nasoală concluzie!

Pun mâna în foc precum Mucius Scaevola, aparținând ginții romane Mucia, că senectutea pe care unii dintre noi vrem/dorim să o atingem făcând parte integrantă din personalitatea noastră, începe de fapt ceva mai târziu, atunci când dorim noi nu când ne cataloghează ei. Ei drăcie!

Când anume? În ipostaze diferite, când o vânzătoare oarecare îți spune „sărut-mâna”, când treci printr-o aglomerație și ți se oferă un loc în metrou, ori la un spital ești condus înaintea altuia spre o oareșcare investigație (aiurea, nicicând nu se întâmplă așa ceva) atunci trebuie să concluzionezi că ai trecut pragul senectuții. Sau când ți se pune „ștampila” de B.B – boșorog bătrân; o grosolănie fără seamăn, dar prezentă în mentalul unor retardați.

Pe media și nu numai este folosit în mod persuasiv termenul de „bătrân”. În mintea lor acea bătrânețe începe fix la 60 de ani, mai mult, ceva politicieni de doi bani, vor ca „bătrânii” cei trecuti de 70 de ani să nu mai poată conduce autoturismele cu care, de voie, de nevoie se deplasează spre a-și asigura un trai ceva mai ușor, deși pe măsura creșterii vârstei, așa cum demonstrează statisticile, accidentele de circulație scad. Ar trebui să fie internați obligatoriu în azile și astfel nu ar mai bântui spitalele și multe altele, iar banii economisiți prin șterpelirea pensiilor ar putea fi dirijați spre pușcăriași pentru o viață mai bună și prosperă a acelor chiriași. În fine, o societate ajunsă datorită „ciumei roșii” la crepuscul și într-un anume sens la o disoluție generalizată.

Cu ce sunt ajutați pensionarii? Păi li se dă (un orgasm mai mare al politicienilor, nici nu se putea) 7% din PIB.

Carevasăzică, ăștia care nu produc nimic iau din bugetul apărării ceva spre de patru ori. Desigur, „îmbuibați”, care ar trebui să-și vadă lungul nasului și să ne voteze pe noi pe vecie.

Europa îmbătrânește și în egală măsură scade ca populație, în general, iar în particular ca actori activi pentru producerea de venit național.

Din datele statisticii actuale, la 01.01.2018 aveam 19,5 milioane de locuitori, sporul natural fiind negativ. Cifra oficială nu detaliază faptul că peste 4 milioane de suflete sunt deja în afara țării. Acest calcul meschin ascunde de fapt o multitudine de obiective interne care ar trebui resetate cum ar fi, de pildă, ponderea aleșilor în organismele UE, resursele atribuite țării noastre și multe altele. Populația planetei crește vertiginos, dar cea a Europei scade, iar la noi cu atât mai mult. Speranța de viață a ajuns la ceva peste 75 de ani, diferențiată între bărbați și femei în favoarea celei din urmă. Populația țării noastre scade prin sporul negativ (2018 cu peste 75 mii) dar și prin migrație cu aproape 100 de mii/ an. În condițiile în care, zone întinse ale planetei au un spor foarte mare de creștere (China, India, Africa, America de Sud), în timp ce Europa este într-un declin evident; așa se explică și dorința celor două țări fanion (Germania și Franța) de a primi fără discernământ migranți. Cei care nu se adaptează vor fi „redistribuiți” probabil spre estul Europei; de aici și poziția Ungariei de a nu primi migranți. O treime din veniturile statului se scurg pe salariile bugetarilor. Pensiile vor „înghiți”, în curând, tot bugetul României. Și iată că, pensionarii sunt împinși în față ca fiind răspunzători pentru apropiatul dezastru financiar al țării. Pensia medie la noi este în prezent de 1235 lei adică vreo 260 de euro, asta în timp ce în Grecia pensia medie este de 1200 euro, iar în Germania 2000 de euro.

Într-un viitor apropiat dictat politicianist – fără o resursă concretă – pensia va reprezenta 11% din PIB, cifrânduse undeva la 143 miliarde lei; o „bombă” aruncată unei viitoare guvernări nepesediste, iar dacă ei chiar vor mai exista, în variate formule anatema din graiul lor va cade pe oricine – opoziție, vestul sălbatic, omuleții verzi, statul paralel, etc.

Desigur acel conglomerat roșu nu va mai guverna, dar vor fi neîndoios gestanti ai acestuia care nu vor luat taurul de coarne că de fapt acel taur l-au îmblânzit de mult. Iar noi votanții ne vom uita cu ochii holbați (ca de atâtea ori) că iar ne-au șterpelit democrația și ăștia pe care tocmai i-am ales ca de atâtea ori ne-au păcălit; oare până când?

Inegalabilă cântăreață a muzicii de petrecere, Maria Tănase, interpreta cu aplomb un cântec la modă prin anii ’50 „Bătrânețe, haine grele”: Bătrânețe, haine grele/ Ce n-aș da să scap de ele/ Că-mi trec zilele, trec și eu!

Din zona folclorică, aducătoare de evidente beneficii sufletești, plonjam, că nu avem încotro, în zona, adesea nefastă, a cifrelor seci, translate apoi în traiul cotidian. Cu toată osârdia „roșie” de a-l desființa, pilonul II de pensie a rămas (deocamdată) în funcțiune. Dispune în prezent de 55 miliarde lei, cu 7 milioane de aderenți (au „plecat” vreo 360) din total, 5,5 milioane au un activ de sub 10.000 lei iar ceva peste de 400 de mii depășesc 25.000 lei.

Te poți întreba: este iarăși o nouă șpaguială de mari dimensiuni?

Greu de estimat, cu cât în țări puternic dezvoltate, pe acest segment, în anul 2008 – a produs un cataclism greu de digerat pentru cei care s-au aflat în „ochiul” acelei „furtuni financiare”.

În „State”, directori de mari corporații, investitori de mic ori mediu calibru, s-au „mutat” în rulote ori pe pajiști „sur la belle etoile” devenind peste noapte niște homeleși. Au pierdut agoniseala de-o viață iar pe bursă „căderile” s-au ținut lanț. Miliarde de dolari s-au volatilizat din conturi aproape instantaneu.

Și pe noi ne-a lovit în 2009 acest tsunami, dar mai delicat. Cum e vorba, ceva mai molcom, ca în graiul ardelenesc. La viitoarea „lovitură” care acum se coace, ne va fi fatală și culmea, nu va răspunde nimeni, ca de atâtea ori în istoria noastră postdecembristă. „Actorii” sunt vizibili, la îndemâna noastră spre a-i identifica, dar o dată personalizați, nu se îndreaptă oare mânia „proletară” către ei?

Un amortizor economico/ financiar cel puțin pentru țara noastră, e drept destul de firav pe zi ce trece, îl reprezintă transferul de valută forte de către muncitorii din afară spre familiile lor rămase în țară; valori estimate la circa 3-5 miliarde de euro – 3 miliarde oficial, iar diferența cu sacoșa, îndestulează mii de familii din țara noastră.

Este desigur un balon de oxigen, deoarece din acești bani nu se „culeg” șpăgi, ci intră direct în economia reală. Evident că este o sumă mică însă stimulează, de pildă, piața imobiliară și consumul.

Sunt oricum bine veniți și să fie primiți. Banii se îndreaptă către familiile (încă) rămase pe aici și în continuare către părinții celor care trebăluiesc printre străini, asigurându-le cât de cât un trai rezonabil către bătrânețe.

Acest segment deși benefic, are o pondere scăzută în efectivul bugetar alocat pentru pensie.

Bază reală o reprezintă pensia de la „stat” și întruun viitor nepredictibil pilonul II de pensii, atacat de guvernarea pesedistă în fel și chip, fără prea mult rezultat. În viitorul imediat aplicarea legii pensiilor poate conduce la blocarea plății acestora. Astfel în anul 2020 creșterea punctului de pensie cu 40% va reprezenta un efort bugetar spre 28 miliarde lei, în 2021- 53 miliarde, ca în 2022 să se ajungă la 80 miliarde lei. Indiferent de ce guvern vom avea parte, acest efort este nesustenabil, este doar o „fata morgana” aruncată peste timp de către deja defunctul guvern PSD. Colectarea veniturilor bugetare se situează acum la 26% din PIB (cam jumătate din media UE), iar în prezent 80% din această sumă se îndreaptă către pensii, pentru ca în 2020 va fi de 100%.

Noi cei colilii ne punem fireasca întrebare: ce vină avem că executivul politic nu ne poate asigura nivelul decent de trai pe care îl clamează de câte ori are prilejul? Ei nu cunosc un proverb german care spune „pomii cei bătrâni au fructele cele mai dulci” sau că în aceeași paradigmă: trei lucruri intră într-o casă fără să fie anunțate: datoriile, bătrânețea și moartea.

Și de ce noi să privim cu ochii holbați cum actualii politicieni (de tinichea) acorda pensii speciale unor întregi segmente sociale, care se grăbesc să iasă din activitate cu pensii care nu au niciun fel legătură cu contributivitatea pe care în timp nu și-au asumat-o.

Am avut atât înainte de ‚90 și în egală măsură ca timp și după, doar funcții de conducere. Când am ieșit la pensie, calculată după niște algoritmi secreți, rămași și în prezent aceiași, pensia rezultată a fost la nivelul unui muncitor necalificat de la „spații verzi”.

Dacă solicitați o recalculare, durează luni și chiar ani și nu răspunde nimeni pentru această indolență. Probabil că a nu „da” ceva care este legal, este ca un fel de premiu pentru funcționarul de la pensii care are măgăria să te lase cu ochii în soare.

Se spune că sunt trei „tabele” de calcul a pensiilor: pentru amărășteni, pentru piloși și pentru sus ierarhici; probabil că m-am încadrat în prima categorie. Adică, contribuind peste 40 de ani la bugetul de pensii ca și conducător de întreprinderi și instituții importante să ies cu o pensie de circa 320 $?!

Cei de acum nu știu și nici nu vor să știe că „înainte” ca și conducător de ceva, trebuia să fi la dispoziție 24/24 inclusiv sâmbătă și duminică iar după ’90, să poți gestiona toate nebuniile noilor conducători ajunși la putere din străfundurile întunecate ale așa-zisei democrații; în fapt niște nimeni care au acaparat toate pârghiile puterii distrugând cu bună-știință izvorul de creativitate românesc.

În acest câmp de încordare internă două strofe dintr-o poezie și-ar afla locul neîndoios aici. Se numește „Încrâncenare” că acum se pare că aceasta este trendul valorilor noastre.

Am muncit „vâslind” la greu
Mă întreb, la final, cu ce m-am ales?
Niște derbedei pe care i-am ales
M-au convins că de fapt sunt un plebeu

Combinate, fabrici, ce au fost distruse
Mă întreb, pentru care scop?
Privind la ruine, parcă sunt miop
Falnice obiective, de pe hartă șterse.

Dar nu; finalul pesimist nu este propriu senectuților. Altele sunt încordările lor. Afecțiunile care bântuie zona „finalului” basculează între AVC (atac vascular cerebral) nu DJ-ul AVICII ci mai ales cei doi „atacanți” ai bătrîneții Alzheimer și Parkinson. Nici nu știi ce să preferi într-o situație bahică. Ar fi preferabil să ți se verse jumatate din pahar (Parkinson)decât să uiți unde ai pus sticla cu vin (Alzheimer). În fine, este o glumă oarecare realistă, că din cele patru poziții – culcat (la pat în spitale), în cărucior, în cârje/ baston și din ce în ce mai puțin bipezi, în totalitatea lor se apropie de 5,5 milioane de suflete. Pentru majoritatea lor viața, acea superbă senectute, este un calvar zilnic pe care îl suportă cu demnitate. În acest demers nu am intrat în arealul celor care cu osârdie își cresc și îndrumă nepoții. În ceas de seară, cu capul așezat pe pernă, visează cu ochii deschiși la vremurile de altă dată. În imaginar, în afara preocupărilor cotidiene, poți retrăi secvențe ale sufletului uman devenite acum atemporale.

„În vis te văd cât de frumoasă ești
Când la crepuscul te privesc
Ești ca o zână din povești.
Pozele de odinioară mă copleșesc

Împodobită cu șuvițe colilii
Privești în tihnă la ai tăi copii
Ajunși acuma la maturitate
Nu le dorești decât multă sănătate”

FLORIAN LAURENȚIU STOIKA