ROMÂNUL CARE A VĂZUT PĂMÂNTUL DIN CER

ROMÂNUL CARE A VĂZUT
PĂMÂNTUL DIN CER

La 14 mai 1981, Dumitru-Dorin Prunariu intra în istorie ca primul român care a ajuns în spaţiul cosmic. Se împlinea, „ca un cerc de lumină pe trunchiul vieţii“, visul copilului fascinat de „abisul albastru, de înălţimile infinite“: „Dorinţa de a zbura, de a pluti prin spaţiu am avut-o de mic. Nu o dată, în copilărie, am avut sentimentul că, dacă dau mai tare din mâini, mă pot înălţa ca păsările“. Zborul tânărului inginer de aeronave aşeza România în clubul select al ţărilor participante direct la explorarea Universului. Un loc binemeritat nu numai prin performanţa de excepţie a tânărului cosmonaut, dar şi prin contribuţia marilor înaintaşi români la cucerirea aerului: Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Hermann Oberth, Henri Coandă…

Dumitru-Dorin Prunariu s-a născut în Dârstele Braşovului, la 27 septembrie 1952. Pasiunea pentru tehnică i-au insuflat-o profesorii de matematică şi fizică din clasele primare, iar cea pentru motoare, tatăl, care era unul dintre cei mai apreciaţi ingineri ai uzinei braşovene „Steagul Roşu“. Dincolo de emoţia trăită, ştirea auzită la Radio despre reuşita lui Iuri Gagarin, pionierul zborurilor cosmice, i-a dat copilului de opt ani „aripi şi motive să viseze“.
Drumul spre înălţimi al viitorului cosmonaut a început la cercul de aeromodelism de la Casa Pionierilor din Braşov, unde a învăţat să construiască modele de planoare şi avioane. La 13 ani, Dumitru-Dorin Prunariu se clasa pe un loc fruntaş la campionatul regional de juniori la proba de aeromodele captive, la 14 ani era unul dintre câştigătorii probei de zbor liber cu un aeromodel construit de el, iar la 17 ani – în vremea când întreaga lume trăia fascinanta aventură a primului pas al omului pe Lună – obţinea Premiul Republican la Concursul de creaţii tehnice „Minitehnicus“, unde, împreună cu colegii din cercul „Mesagerii Cosmosului“, prezentase, printre altele, o rampă telecomandată de lansare a rachetelor. Cu acel prilej primea carnetul de membru cu numărul 103 al clubului „Minitehnicus“. 11ani mai târziu, devenea – simplă coincidenţă? – cel de-al 103-lea pământean care a zburat în Cosmos.
Urmează cursurile Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, unde are ca dascăli mari personalităţi ale ştiinţei şi tehnicii româneşti şi internaţionale. În timpul studenţiei, ia primele lecţii de zbor, în cadrul aeroclubului unde îşi făcea practica de vară. După absolvirea facultăţii, în 1976, este repartizat, ca inginer stagiar, la Întreprinderea de Construcţii Aeronautice din Ghimbav.
În 1974, s-a căsătorit cu o colegă de facultate, Crina-Rodica Ursu, iar în anii 1975 şi 1977, s-au născut cei doi fii ai familiei Prunariu: Radu-Călin şi Ovidiu-Daniel.
În primăvara anului 1977, în timp ce îşi satisfăcea stagiul militar la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă Aviaţie de la Bacău, este selectat în grupul candidaţilor pentru programul de zboruri cosmice „Intercosmos“, iniţiat de Uniunea Sovietică şi adresat ţărilor aliate socialiste. În toamna aceluiaşi an, candidaţii au fost incluşi într-un program de pregătire multidisciplinar, care cuprindea cursuri de pregătire teoretică, ore de zbor pe avioane MIG 15, educaţie fizică, cursuri de limba rusă…
La 1 ianuarie 1978, pe lista celor propuşi pentru grupul de pregătire din cadrul Misiunii Spaţiale Româno- Sovietice „Intercosmos“ se aflau trei români: ing. Dumitru-Dorin Prunariu, ing. Cristian Guran şi căpitanul ing. Dumitru Dediu. După testele finale făcute la Moscova, Prunariu şi Dediu sunt aleşi să efectueze programul integral pentru a deveni cosmonauţi.
Timp de trei ani, cei doi au studiat şi s-au antrenat la Centrul de Pregătire a Cosmonauţilor „Iuri Gagarin“ din Zviozdnîi Gorodok – Orăşelul Stelar –, aflat în apropierea Moscovei. Românii făceau parte din cea de-a doua grupă „Intercosmos“, alături de alţi candidaţi din Bulgaria, Ungaria, Cuba şi Mongolia.
Dintre cei incluşi în programul „Intercosmos“, Prunariu a fost singurul cosmonaut care a obţinut calificative maxime la examenele şi testările finale. În consecinţă, la 12 mai 1981, este anunţată oficial componenţa primului echipaj pentru zborul spaţial româno-sovietic: Dumitru-Dorin Prunariu şi Leonid Popov, comandantul echipajului, un cosmonaut experimentat, care, cu un an în urmă, realizase recordul de durată în spaţiul extraterestru: 185 de zile la bordul staţiei cosmice Saliut-6. Grupul de rezervă era format din Dumitru Dediu şi Iuri Romanenko. Cu trei săptămâni înainte de lansare, cele două echipaje au fost aduse la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, unde au continuat pregătirea în vederea lansării.
În seara zilei de 14 mai 1981, la ora 20, 16 minute şi 38 secunde (ora Bucureştiului), de pe Platforma 17 a cosmodromului Baikonur a fost lansată racheta purtătoare cu nava cosmică Soiuz-40, în care se aflau locotenentul major pilot inginer Dumitru-Dorin Prunariu şi colonelul cosmonaut Leonid Ivanovici Popov. După 8 minute şi 50 de secunde, ultima treaptă a rachetei purtătoare s-a desprins de nava cosmică, aceasta aflându-se la o altitudine de 220 km şi deplasându-se cu o viteză de 28.000 km/h pe o orbită înclinată faţă de ecuator cu 51,6°.
A doua zi, nava cosmică s-a cuplat la staţia orbitală Saliut-6, unde Prunariu şi Popov s-au întâlnit cu cosmonauţii sovietici Vladimir Kovalionok şi Viktor Savinîh, care se aflau pe orbita circumterestră de la 21 martie 1981.
Timp de o săptămână, cei patru au realizat 22 de experimente ştiinţifice din diverse domenii: astrofizică, fizică nucleară, tehnologii spaţiale, medicină, biologie, psihologie… Marea majoritate a acestora a fost de concepţie românească, aparatura, realizată în ţara noastră, a funcţionat ireproşabil, iar rezultatele obţinute au fost folosite în pregătirea zborurilor următoare.
După încheierea programului de cercetare, pe 22 mai 1981, la ora 16 şi 58 de minute (ora Bucureştiului), Prunariu şi Popov au revenit pe Pământ. Capsula de coborâre a navei spaţiale Soiuz-40 (aflată astăzi la Muzeul Militar Naţional din Bucureşti) a aterizat în zona stabilită din stepa Kazahstanului. Misiunea celor doi cosmonauţi a durat şapte zile, 20 de ore, 41 de minute şi 52 de secunde, după un parcurs circumterestru de 5.260.000 kilometri.
Pentru realizarea cu succes a zborului cosmic, Dumitru-Dorin Prunariu şi Leonid Popov au fost decoraţi cu cele mai înalte ordine ale României şi Uniunii Sovietice: „Erou al R.S. România“ şi „Erou al U.R.S.S.“. Ca o recunoaştere a activităţii sale de pionierat în domeniul cosmonauticii româneşti, la 1 decembrie 2000 românului i-a fost conferit Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Mare Ofiţer, iar la 12 aprilie 2011, la aniversarea de la Moscova a 50 de ani de la primul zbor în Cosmos, a primit, împreună cu alţi cosmonauţi, „Medalia de Merit pentru Explorare Spaţială“.
În prezent, Dumitru-Dorin Prunariu este general-maior de aviaţie în rezervă. De-a lungul anilor a desfăşurat o prodigioasă activitate profesională în domeniul aerospaţial, făcând parte din numeroase asociaţii şi comisii de specialitate din România şi străinătate: membru al Comisiei de Astronautică a Academiei Române, membru fondator al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic, membru al Academiei Internaţionale de Astronautică, membru al Academiei Române.

Este reprezentantul permanent al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic (ASE) la sesiunile Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Paşnice a Spaţiului Extraatmosferic (COPUOS), în anul 2010 a fost ales preşedinte al filialei europene a ASE, iar în 2011, preşedinte al întregii asociaţii… În perioada mai 2004-mai 2005, a fost ambasador al României în Federaţia Rusă.
Mai presus de toate aceste titluri, Dumitru-Dorin Prunariu este, prin competenţa şi prestigiul său, cel mai important ambasador al României în lume. Căci, aşa cum spunea autorul uneia dintre numeroasele cărţi despre viaţa cosmonautului român, numele lui a devenit un „brand al performanţei absolute“.
Dumitru-Dorin Prunariu este singurul român care a văzut planeta noastră din Cosmos. Privit prin hublourile navei spaţiale, Pământul oferă „o simfonie a culorilor, de la alb şi griuri, la fel de fel de nuanţe de verde, albastru, cafeniu“. „Pe la orele 19.30-20.00 treceam zilnic pe deasupra României. De acolo, de sus, România se vedea de mărimea unei pâini rumene de casă“ – povesteşte cel care se emoţiona de fiecare dată când identifica Dunărea, Carpaţii şi Marea Neagră. „În Cosmos, universul tău apropiat nu mai este reprezentat de casă, stradă, vecini, ci de însăşi planeta natală. Pământul, pe lângă dimensiunea fizică pe care o poţi aprecia direct, la adevărata ei valoare şi măreţie, are şi o puternică dimensiune morală. Dintr-un zbor cosmic te întorci mult mai stăpân pe tine, mai matur, mai apropiat de oameni şi de natură. Cu o viziune mult mai globală a fenomenelor şi activităţilor terestre“. Şi, de asemenea, cu o înţelegere specială a prieteniei, între bărbaţi care au trecut prin aceleaşi încercări extreme. Prietenie pe care am realizat-o cu prilejul aniversării a 20 de ani de la zborul lui Prunariu şi Popov, sărbătoare organizată de un om cu suflet mare, comandorul George Paul Sandachi, directorul de atunci al Muzeului Aviaţiei Române, şi la care au fost prezenţi cosmonauţi din Rusia, Statele Unite, Franţa şi Bulgaria.
La 35 de ani de la legendarul zbor, Dumitru-Dorin Prunariu, singurul cosmonaut român, a rămas acelaşi bărbat sincer, modest şi generos, despre care poetul Nichita Stănescu – un alt cosmonaut, dar în spaţiul interstelar al limbii române – scria, în decembrie 1982, că este „frumos ca însăşi tinereţea, curat cum este curată carnea unui măr“.

DINU MORARU