ROMULUS RUSAN

ROMULUS RUSAN

UN OM MINUNAT ȘI UN PRIETEN ADEVĂRAT

Odată cu trecerea timpului, amintirile se pot estompa și rămân într-un plan îndepărtat sau, din contră, pot deveni mai pregnante, prinzând contur mai clar.
Pe Romulus Rusan l-am cunoscut mai bine datorită unei întâmplări fericite atunci când am reușit să ne unim forțele pentru a „scoate” un fel de revistă, Politehnica (1957), la Institutul Politehnic din Cluj. El era din partea Facultății de Mecanică, iar eu din partea Facultății de Construcții.
În același an, 1957, el era deja colaborator la publicațiile din Cluj, având reportaje prin care s-a remarcat, așa cum spunea Al. I. Ștefănescu, „ca un artist adevărat, îndrăgostit de țara lui, și a cărui tinerețe, vizibilă nu numai în patosul sentimentelor, dar și în lupta fertilă dintre inginer și poet…”. În anul 1958 termină facultatea și se consacră scrisului, în special reportajului literar, colaborând la „Tribuna” și „Steaua”, care apăreau la Cluj, dar și la ziarele centrale „Luceafărul”, „România literară” și, mai apoi, la „Cinema”. Pentru că se legase o prietenie sinceră între noi, ne întâlneam adesea, împărtășindu-ne gândurile și intențiile pentru viitor – el rămânând consecvent pe drumul ales al scrisului, iar eu consacrându-mă profesiei de inginer proiectant și cadru didactic.
La una din întâlnirile noastre îmi mărturisea că are în pregătire o carte de debut ce urma să apară în colecția „Luceafărul”, la Editura pentru Literatură, fapt ce s-a materializat la începutul anului 1963, sub titlul „Râul Ascuns”.
Cu intenția de a-mi face o surpriză, m-a invitat, în luna aprilie 1964, înainte de ziua mea aniversară, și cu mare bucurie mi-a înmânat cartea, cu următoarea dedicație: „«Lui Gheorghe Țiclete îi închin acest râu ascuns al prieteniei mele vechi, datând din anii Politehnicii, dorind-o prelungită pe mulți ani înainte, fructificată în întâlniri omenești și literare, tot mai dese»; Cluj, apr. 1964. Romulus Rusan”. Pentru ca surpriza să continue, la întâlnire a mai adus o carte, „Expres ‘65”, tot cu dedicație: „«Inginerului Gheorghe Țiclete – unul dintre puținii ingineripoeți ai acestei țări… – îi doresc din inima mea prietenească mult succes în ambele direcții ale profesiunii sale», Cluj, apr. 64. Romulus Rusan”.
Și pentru ca surpriza să fie completă, la 11 aprilie 1964, ziarul „Făclia” din Cluj consemnează știrea „Premiul pe anul 1963, al Uniunii Scriitorilor din R. P. R. pentru reportaj a fost acordat tânărului scriitor clujean Romulus Rusan.
I-au fost premiate cărțile Râul Ascuns și Expres ‘65”.
Între noi a fost o prietenie care nu s-a perimat de-a lungul timpului, ci s-a consolidat, chiar dacă el a plecat mai repede din Cluj, venind la București și trecând la revista „Cinema”. Vorbeam la telefon vrute și nevrute, împărtășindu-ne gândurile și comentând evenimentele…
Îmi destăinuia la ce mai lucrează, dar aștepta să vin în București să mai stăm la o parolă. A sosit momentul când ne-am revăzut, căci în octombrie 1970, în urma concursului, am devenit cadru didactic la Institutul de Construcții din București.
Cele mai multe întâlniri erau la Librăria Cartea Românească, unde dezbăteam probleme diverse și unde, nu de puține ori, participa la aceste întrevederi și regretatul Mircea Nedelciu.
După evenimentele din decembrie 1989, s-a implicat direct în viața cotidiană, devenind unul din fondatorii organizației neguvernamentale Alianța Civică, director științific al „Centrului Internațional de Studii asupra comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței”; a primit premiul UNESCO pentru toleranța interetnică și inerconfesională „Corneliu Coposu” (noiembrie 2000); Premiul „Adrian Marino” la Salonul Gaudeamus, pentru editarea cărții „Exerciții de memorie” (martie 2000); coordonator al lucrării „Cartea morților” (2013), apărută sub egida Academiei Civice, cu ocazia jubileului de 20 de ani ai Memoriei Victimelor Comunismului și Rezistenței de la Sighet.
Activitatea sa publicistică are o întindere impresionantă, chiar dacă majoritatea cititorilor săi îl cunosc și-l rețin mai mult prin „America organului cenușiu”. Dar să amintim o carte deosebit de importantă, apărută în 1986 la Editura Cartea Românească, trilogia „O călătorie spre marea interioară”, care se impune și ca o călăuză de istorie și civilizație, primită de asemenea cu o dedicație: „Familiei Gheorghe Țiclete în totalitate – această carte de drumuri lungi, împreună cu amintirea tot atât de lungă a studenției făcută cu Țiclete-senior”.
Dăruiți scrisului, Romulus Rusan și Ana Blandiana au editat în 1971, la Editura Albatros, „Convorbiri subiective”, un fel de discuții-interviuri cu o serie de personalități ale științei și culturii românești. Tot împreună, în 1977, vor continua aceste convorbiri subiective în volumul „O discuție la masa tăcerii”.
În vara anului 2016, fiind bolnav și încercând să-și definitiveze într-un fel amintirile (după cum mi-a mărturisit), m-a rugat să nu mă supăr, dar ar dori să ne vedem și să stăm de vorbă ca în anii tinereții… Această întâlnire, mereu amânată, n-a mai putut avea loc, căci îmi spunea că se simte din ce în ce mai rău, iar joi, 8 decembrie 2016, orele 18:45, a plecat dintre noi pe drumul fără întoarcere al veșniciei. Înhumarea a avut loc dimineață, 11 decembrie 2016, la cimintirul Bellu, cu onoruri naționale, la care au participat sute de cunoscuți, prieteni și cititori fideli; cortegiul funerar, fiind însoțit de fanfara militară, tricolorul și salvele de adio, în onoarea celui care a fost un adevărat patriarh român, modest, cinstit și demn.
Personalitatea sa va rămâne în memoria noastră și în sufletele noastre îndurerate, păstrându-i o frumoasă amintire acestui om blând, bun și veșnic, cu zâmbet cald, prietenesc, care la 13 martie 2018 ar fi împlinit 83 de ani.

Prof. univ. dr. ing. GHEORGHE ȚICLETE