SACUL CU GLUME… (XXXXIX)
În 10 ani de căsnicie, o singură dată am ieșit seara cu soțul meu, se
plânge o blondă.
– Și când a fost asta?
– Când a luat foc casa…
***
Cică o femeie cu voce baritonală,
vine la un doctor:
– Bună ziua, doctore! (grossss)
– Vai, doamnă, dar ce aveți la gât?
-Mărgele (cu aceeași voce de cavernă)
***
În miezul nopții sună telefonul unui doctor. Un glas de femeie:
– Doctore! Doctore! Băiatul meu a înghițit un prezervativ!
Doctorul ia adresa se îmbracă repede și când să iasă pe ușă, iar sună telefonul:
– Doctore, nu mai trebuie să veniți! Soțul meu a găsit altul…
***
Doctorul intră în dormitor, lăsându-l pe soțul foarte agitat să aștepte afară. Peste două minute, doctorul iese din dormitor și cere un cuțit de bucătărie. Soțul se execută și doctorul dispare din nou în dormitor. Peste puțin timp, iese din nou, de data asta cerând un ciocan și-o daltă.
Acum bietul om era într-o groaznică stare de agitație.
Doctorul reintră în dormitor, reapare din nou după vreo cinci minute.
-Îmi pare rău, spunea el. Mă tem că am nevoie de o rangă.
-O rangă?!țipă soțul cu glasul tremurat.Ce are? Spuneți-mi și mie.
-N-am avut cum să constat, spune doctorul. Încerc de atunci să-mi deschid trusa.
***
O bătrână, de 100 de ani se duce la doctor. Acesta o consultă și nu-i vine să-și creadă ochilor. Doctorul:
– Nu-mi vine să cred. Maică, ești gravidă. Câți ani ai matale?
Bătrâna:
– O sută, dar ce mai e suta în ziua de azi?
***
În ora de instrucție ofițerul vrea să explice cum în caz de nevoie se sterilizează apa nepotabilă în vederea consumului. Înainte întreabă:
-Deci dacă nu avem decât apă murdară cum o putem face potabilă?
Bulă răspunde:
-Prima dată fierbem apa și apoi o filtrăm.
-Foarte bine! Mai faceți ceva?
-Da, după ce bem, pentru siguranță, o bere…
***
-Chelner, te-am strigat de zece ori.
-Știu, domnule!
-Și de ce nu ai venit?
-De nouă ori nu am auzit!
***
După ce a oficiat căsătoria, preotul își continuă predica, dând sfaturi tinerilor căsătoriți:
-… iar soția are datoria de a-și urma în viață, tot timpul soțul.
Tânăra soție mărturisește:
– Nu cred că am să pot, părinte! Soțul meu e factor poștal!
***
La maternitate, tatăl copilului se strâmbă prin geam la bebelușii abia sosiți pe lume.
– Gulu-gulu, gulu-gulu, uite a zâmbit!Nu e așa că e adorabilă?
– Fetița ta nu a zâmbit, spuse amicul cu care a venit.
– Eu vorbeam cu sora medicală!
***
– Știu din experiență, spune un medic vecinului său, că-i bine să stai desculț în casă. Este excelent pentru sănătate.
– Și știu asta, zice vecinul căruia îi cam plăcea băutura. Am remarcat, ori de câte ori mă trezesc dimineață încălțat, mă doare așa capul…
***
Un țăran, tată a mai mulți copii, merge la medic:
– Domnule doctor, sfătuți-mă cum să fac să nu mai rămână nevastă-mea însărcinată, pentru că avem o droaie de copii și viața este grea.
– Păi să ia și soția matale niște pastile.
– Nu merge, că așa l-am făcut pe primul.
– Atunci, să-i punem sterilet.
– Nici așa nu merge, că așa l-am făcut pe al doilea.
– Folosește, omule, prezervative!
– Nici asta, că așa l-am făcut pe al treilea.
– Atunci nu mai faceți dragoste!, spune medicul exasperat.
– D-apoi nici așa nu merge, că așa i-a făcut pe toți ceilalți.
***
Se duce un om să se angajeze la un restaurant.
– Bună ziua!, a zis viitorul șef. Localul nostru dorește, în primul rând, de la angajați să fie curați. V-ați șters pe picioare de covorașul din fața ușii?
– Da!
– În al doilea rând dorim de la angajații noștrii să fie sinceri. Nu există nici un covoraș la intrare!
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro