SAVANTUL ROMÂN STEFAN C. HEPITES FONDATORUL METEOROLOGIEI DIN ROMÂNIA

SAVANTUL ROMÂN STEFAN C. HEPITES
FONDATORUL METEOROLOGIEI DIN ROMÂNIA

(n. 5/17 februarie 1851 – Brăila – d. 15 septembrie 1922, Brăila) a fost fi zician şi meteorolog, membru titular (1902) şi vicepreşedinte (1910-1913 şi 1919-1921) al Academiei Române.
Discurs de recepţie: Mijloacele de investigaţiune ale meteorologiei (30 martie 1903).

Ştefan C. Hepiteş a absolvit cursurile secundare la Ploieşti şi Bucureşti şi, ulterior, pe cele ale Colegiului „Matei Basarab” din Bucureşti (1861-1865). A urmat şi a absolvit Şcoala Militară de ofiţeri din Bucureşti, ca şef de promoţie, devenind sublocotenent de artilerie. Şi-a continuat studiile la Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu şi la Facultatea de Ştiinţe matematice şi fizice. Participarea sa cu gradul de locotenent la Războiul de Independenţă (1877-1878) va fi moment de meditaţie pentru el în ceea ce priveşte alegerea carierei.
Pasionat de ştiinţe, va opta pentru o carieră în acest domeniu renunţând definitiv la cea militară. Alegerea avea să fie benefică pentru România prin contribuţiile pe care le va aduce ulterior Ştefan Hepiteş la îmbogăţirea ştiinţei.
Activitatea sa se va concentra în domeniul meteorologiei şi ingineriei.
A fost profesor de fizică la Şcoala de Artilerie, unde va publica (1882) primul curs de fizică generală în limba română, şi profesor la Şcoala de Silvicultură. Predestinat să pună bazele meteorologiei ca ştiinţă, în 1878 a înfiinţat la Brăila, oraşul său natal, prima staţie meteorologică din România, unde oră de oră s-au făcut observaţii atente asupra fenomenelor meteorologice.
Conştient că este nevoie de un sistem de reţele meteorologice la nivelul ţării, pentru extinderea observaţiilor, va mai înfiinţa alte 12 staţii similare, de-a lungul Dunării.
Apreciat pentru eforturile sale, în 1884 i s-a încredinţat sarcina creării primei staţii meteorologice (de ordinul I) la Bucureşti, la Şcoala de Agricultură din Herăstrău. Ulterior, în 1883, staţia va fi mutată la Filaret. Consecvent realizării reţelei de staţii meteorologice, ca sistem integrat, a trecut la înfiinţarea de staţii meteorologice similare în ţară.
Observaţiile zilnice pe care le-a făcut l-au determinat să treacă la prevederea timpului şi la întocmirea primelor hărţi meteorologice zilnice. În urma observaţiilor de pe teren a început şi elaborarea unor lucrări de profil: „Chartele synoptice pentru prevederea timpului” (1884); „Instrucţiuni despre compunerea telegramelor meteorologice” (1885); „Observaţii meteorologice făcute în Bucureşti” (1885); „La prévision du temps” (1892); „La pluie au Roumanie” (1893); „Studii de meteorologie agricolă” (1900); „Seceta din România” (1906).
Aceste lucrări vor alcătui un amplu studiu de climatologie, concretizat în 23 de volume de Materiale pentru climatologia României (1894-1905). Diseminarea rezultatelor cercetărilor sale în domeniul meteorologiei s-a realizat prin intermediul „Analelor Institutului Meteorologic al României”. Astfel, între anii 1885 şi 1903 va publica 19 volume, iar cea mai mare parte a conţinutului acestora vor fi prezentate la diverse reuniuni ştiinţifice internaţionale.
Unele dintre lucrările sale („Régime pluviométrique de Roumanie: Carte du régime pluviométrique de Roumanie 1/1 000 000”; „Album climatologique de Roumanie”) vor fi apreciate de către comunitatea ştiinţifică internaţională şi vor fi premiate cu medalia de argint la Expoziţia internaţională de la Paris. Preocupările sale vor aborda şi alte domenii de pionierat ale ştiinţei prin înfiinţarea primei staţii seismologice la Bucureşti (1892), precum şi întocmirea, împreună cu I. Şt. Murat, a primei hărţi magnetice a României. În 1893 a prezentat prima listă a cutremurelor de pământ, iar ulterior, a început să publice anual cataloagele seismice, urmate de studii anuale („Cutremurele de pământ în România în anul 1898”; „Materiale pentru seismologia României”) cărora li s-au adăugat registrul cutremurelor de pământ, publicat în „Analele Institutului Meteorologic”, titlul schimbat în 1902, în „Arhiva seismologică a României”.
Fabuloasa sa activitate ştiinţifică va cuprinde şi alte preocupări care vizau determinarea şi transmiterea orei exacte în România, ca şi unele probleme de astronomie („Asupra cometelor şi despre cometa Halley. O primă încercare asupra lucrărilor astronomice din România la finele sec. XIX; Schiţa istoriei asupra lucrărilor astronomice în România”). Gândirea sa din punct de vedere al abordării şi analizei globale a fenomenelor tehnico-ştiinţifice l-au determinat pe Ştefan C. Hepiteş să creeze pe lângă Institutul Meteorologic din Bucureşti o structură organizatorică destinată în special aplicării corecte a sistemului metric, denumită „Direcţia serviciului, centrul de măsuri şi greutăţi”.
În calitatea de director al acestei „Direcţii” a organizat un „serviciu metric”, iar în 1894 a adus în România cel dintâi prototip al metrului, confecţionat la Lévres. Meritele sale au fost apreciate în ţară şi în străinătate prin acordarea de titluri şi demnităţi ştiinţifice (membru al societăţii de Geografie din România, al Comitetului Internaţional de Măsuri şi Greutăţi din Franţa şi al Comitetului Internaţional de Meteorologie).
Ştefan C. Hepiteş s-a stins din viaţă la vârsta de 72 de ani, la 15 septembrie 1922, lăsând în urma sa realizări de excepţie care le-au permis, ulterior, şi altor cercetători români să le dezvolte.
Savantul român Ştefan C. Hepiteş a iniţiat domenii ale ştiinţei şi tehnicii realizând şi infrastructura acestora.
Meritele sale deosebite au fost recunoscute şi apreciate în ţară şi în străinătate, iar generaţiile oamenilor de ştiinţă români şi străini îi vor purta veşnică recunoştinţă.

Conf.univ.dr. GABRIEL I. NĂSTASE