SCHIMBAREA LA FAȚĂ

Schimbarea la față a lui Iisus are ca semnificație profundă, hotarul în care Apostolii aflați pe muntele Tabor, au văzut stupefiați, o față nemaivăzută a Mântuitorului în care acesta strălucea ca Soarele. La noi, în popor, sărbătoarea schimbării la față este prăznuită pe data de șase august, fiind privită ca o începere a toamnei, un hotar de inflexiune, între st rălucirea verii și domolirea năbădăioasei luni de cuptor care îndeobște „strivește” omul obișnuit cu căldurile sale ades insuportabile dar și cu schimbările dramatice ale climei.

În această zi se sfințesc grădinile, frunzele copacilor încep încet, încet să ruginească, nu este bine să te scalzi căci cerbii vin să spurce apele crescând riscul îmbolnăvirilor, nu mai este bine să dormi afară cum ar fi în corturi simple și multe alte obiceiuri ancestrale păstrate din generație în generație de milenii pe aceste plaiuri românești.

Încă din luna iulie, a început o încrâncenată schimbare de gardă la conducerea Uniunii Europene. Se vede treaba că nici acești corifei ai UE nu au nici un fel de legătură cu preceptele biblice, care la începutul carierei unora dintre ei (jură pe Biblie!) le-au călăuzit pașii politici; în prezent având loc o încleștare fără precedent pentru ciolanul puterii europene.

Asistăm cumva la o schimbare la față a Uniunii Europene? Categoric nu, dimpotrivă în lipsa Marii Britanii ai cărei nesimțiți reprezentanți (niște boi politici) s-au întors cu fundul cu ocazia intonării imnului Uniunii Europene, acea „Odă a bucuriei” un extras din Simfonia a – IX – a compusă de către Ludwig van Beethoven, pe text de Frederich Schiller în anul 1785, și pentru ce? Că un derbedeu politic Nigel Faraje, ca și Boris Johnson prinși în undița Federației Ruse consideră că UK poate „divorța” de UE în orice condiții. Rușinoasă atitudinea reprezentanților Marii Britanii, aleși temporar în UE, că mai spre toamnă vor părăsi această instituție care le-a oferit doar avantaje. La casieria UE nu au întors spatele ci au dat năvală să-și încaseze bănuții și nu puțini; așa cum arătam, niște fățarnici.

Proaspăt aleasa conducere a UE – pe toate componentele ei – ce începe să se coacă cu greu va decupla jalnica construcție a Albionului, poate chiar împărțind-o cum ar fi normal între Scoția, Irlanda, Țara Galilor și să cam părăsească de pildă Commonwells-ul. Cei doi moștenitori vizibili ai Coroanei Britanice sunt împinși să bântuie prin mai toate statele foste colonii ca să-și exprime ce? Mai nimic. Marea Britanie nu mai are ce să ofere, acum doar cerșește, este drept , demn și suveran, că doar coroana nonagenarei și al ei consort din umbră le permite acest statut. De ce umbră? Că a trebuit să predea carnetul de conducere auto la matusalemica lui vârstă, că nu prea mai știa pe unde își conducea mașina. Desigur și Coroana Britanică prin succesori, nepoței/ nepoate vor să schimbe fața rigidă, împietrită în istorie a monarhiei britanice, oricum un anacronism planetar, existând ca atare doar prin țări bananiere, ori aflate în afara unor viaducte democratice autentice. Mai nou, acum se mai înviorează ceva cu Podul Londrei – Tower Bridge – cel peste Tamisa (construit între 1888-1894) prezentat pe larg pe media ca fiind una din minunile relativ actuale ale tehnicii în materie. Trebuie să țină trează atenția omenirii. Ba pe Brexit, ba pe Tower Bridge, pe moștenitorii Coroanei, pe decuplarea de UE; și după ce se va epuiza acest fluviu mediatic cu ce se vor alege? Vor deveni o autentică, să spunem așa, anexă a SUA; în fine treaba lor dar să ne lase mai repede în pace, că ne ocupă timpul cu sâcâitoarele lor probleme care de fapt nu interesează continentul sub nici o formă. Ei și-au păstrat lira, sistemul metric propriu, circulația pe stânga și volanul pe dreapta (care provoacă în Europa grave accidente). Să-și vadă de treaba loc că abia așteptăm să plece în pacea lor. Oare vor mai supraviețui după? Hai flit, și să ne vedem de treaba noastră, adică a UE că, de fapt, noi aici trăim mai mult sau mai puțin integrați.

În acest joc geopolitic Rusia care este cel mai important factor de destabilizare – pare că stă deoparte, îl lasă pe Boris Johnson în față, mai intoxică un defectat spion cu Novicioc, în fine își duce într-o manieră sagace planurile ei de control al Europei și nu numai. Poate ar trebui să se concentreze cumva și spre proprii cetățeni, dar asta este o cu totul altă discuție.

Întorcând reflectoarele spre zona politicului românesc constatăm că PSD mimează schimbarea. După era Dragnea, există teama de haos și cei 4000 de oameni aduși în sală spre susținerea Doamnei a fost de fapt un spectacol pentru a ține în viață acest partid aflat acum într-o cădere liberă de imagine. PSD – cu sintagma ciuma roșie îi urmărește, iar această etichetă pusă pe partid este deja lipită de fostul lider aflat la răcoare.

Este bine că acolo unde îi era locul de multă vreme, a fost repartizat la secțiunea auto, adică să repare mașinile închisorii. Este pe felie, că în viața politică și nu numai s-a ocupat tot cu fel de fel de mașinațiuni. În fine și-a găsit o vocație practică și în același timp folositoare spre a-și omorî timpul în detenție; dar oare s-a potolit, ce ar mai putea să coacă, evident de la distanță, în politichia autohtonă. Și-a creat uriașe conexiuni ca să fie, cel puțin pe moment, doar un biet mecanic auto? Asta să i-o spună lui mutu’; evident nu „briliantului” de odinioară din zona fotbalistică.

A crezut că poate conduce destinele acestei țări precum un bulibașă de stabor. A lăsat în afară, zone întregi din arealul românesc, considerând că doar sudul poate conduce destinele noastre. Dar Transilvănica lui Blaga, Goga, Ghiță, Dej (pardon), Groza Petru (doctorul) ce nu înțelegeți!?, care l-a convins pe „Mihăiță” să îl „sechestreze” pe Antonescu și mulți alți corifei care au contribuit la alipirea acestei întinse regiuni sau poate nu la Patria Mamă, oare pe unde se află?

Bunăoară unul din liderii marcanți ai Partidului aflat încă la putere, trecut acum, cu voia sa, într-un soi de penumbră și anume Ioan Rus, delimitează noțiunea de „Comunitate Clujeană” ce se vrea ca un fel de port drapel al Transilvaniei de restul zonelor mai puțin prospere ale țării. Nu mai insistă pe celebrele lui concluzii asupra femeilor de la noi care pleacă spre a-și câștiga existența în afara țării că sunt într-un termen delicat adulterine; un motiv spre a-și da demisia din fruntea Ministerului Transporturilor unde nu a prea făcut mai nimic. „Grupul de la Cluj” pare a fi o gogoriță ideologică, dar ca putere latentă este infinit superioară (chiar periculoasă) altor grupări ale aceluiași partid aflat la putere, care oricând și chiar imprevizibil se pot sparge în cel puțin cinci componente, aflate în areale diferite de putere zonală.

De peste patru sute de ani, de pe vremea lui Mihăiță Vodă, gândim, rostuim și ne mișcăm în hamletiana dilemă „A fi sau a nu… asta-i întrebarea…. Mort sau viu, oare care este calea?” Marea Britanie, ține-n mână Țeasta lui Yorick și se poate întreba de pe acum; ce mare am fost și unde am ajuns? La ei însă simbolurile acelea care sunt, sacre ori legate de Coroană, nu se pot tranzacționa sub nici o formă, cine îndrăznește să provoace acest sacrilegiu este imediat taxat și evident anihilat.

La noi sunt cumpărate de către niște entități absconse, pavilionul românesc (arborat pe vasele noastre cele care au scăpat urgiei băsiste), Brâncuși, Arsenie Boca, nu mai poți tu ca român să folosești aceste simboluri.

Acestea sunt doar câteva, dar mai sunt zeci de mii în această țărișoară care să fie acaparate pe gratis fără ca noi să avem o legislație clară de apărare a valorilor și simbolurilor autohtone. Asistăm neputincioși la o schimbare brutală la față a României în ultimii treizeci de ani. Cei doi Papi care ne-au vizitat, au accentuat fiecare dintre ei că noi trăim de fapt într-o grădină a Maicii Domnului. Desigur așa este, dar ca niște sălbatici această grădină o pângărim, o distrugem încetul cu încetul, iar Maica Noastră ocrotitoare încearcă să ne salveze, măcar din ignoranța noastră, dar noi nu o vedem și nu o ascultăm.

Mergem, pupăm icoane, luăm mirul divin, împărtășania și apoi îl hulim pe Dumnezeu. Schimbarea trebuie să vină din noi, să lăsăm fățărnicia și minciuna deoparte, să abdicăm de la principiile fanariote translate peste veacuri înspre comunism „Dacă vrei să-ți fie bine, zici ca el și faci ca tine” sau „Fie omul cât de prost, minte-i vine după post”, „Cel ce-i harnic și muncește are tot ce vrea, cel ce-i leneș și chiulește are tot așa”. Aceste câteva maxime care au sfidat timpul, își găsesc în prezent o prea deplină justificare, ba față de timpurile pe care le trăim chiar sunt ridicole pe unele fațete ale lor. În principal, acestea – să le spun maxime – se regăsesc cu prisosință în zona celor care populează ministerele, agențiile statului și diverse organisme guvernamentale „umplute” cu felurite rubedenii și încrengături politice și nu numai.

Dacă vreunul este prins cu mâța’n sac, iese nonșalant (adică nesimțit) pe post și spune „Adică ce rău am făcut eu că mi-am plantat copilul într-o funcție publică?”. În principiu are dreptate, dar la coadă stau mii, zeci de mii de „copii” foarte bine pregătiți care nu au o atare șansă să aibă un părinte de pildă Ministru al Agriculturii. Este clar că actanții sezonier politici nu înțeleg și nici nu vor accepta niciodată, cum s-ar spune în ruptul capului, nici una din prea călăuzitele căi biblice. Dumnezeul perfect a creat OMUL imperfect, oferindu-i acestuia șansa ca în viața pământească să se desăvârșească, dacă și vrea, și mai presus de orice, dacă și poate.

Cei aflați în vârful politicii produc vrajbă răscolind în mod ireversibil patimile oamenilor. Omenirea în sens generic a abdicat de la calea adevăratei cunoașteri, exacerbând instinctele primare. Pentru mine personal, fiecare zi reprezintă încă un mandat pe care mi-L dă Tatăl pentru desăvârșirea lucrării Lui. Și cum m-aș apropia de Divin, printr-o lucrare ce are un conținut ce se vrea desprins dintr-un roman carambolesc, cu conotații, tușe, în care între timp au dispărut actorii principali, iar succesorii preferă să fie într-o baltă plină cu crocodili, ca în final să ne dăm seama că de fapt acolo colcăie niște pârlite de broaște râioase.

Revenind la doctul care conduce de facto zona Transilvaniei a partidului aflat la putere, domnul Rus, pe un fel de concluzie preliminară, nu pare a avea o vocație spre
construcția (reconstrucția) țării spre o critică generalizată unde cei mai performanți protagoniști, performerii sunt cei din Cluj. Este o discuție „alunecoasă”, fără a-și recunoaște greșelile, inepțiile, slaba lui pregătire, acolo unde a fost pus să conducă ceva, dar desenează în mod ideatic un alt contur al României unde vârful de lance ar fi zona lui pe care o prezintă ca fiind super performantă și în subsidiar (fără a se exprima în mod explicit) că acolo ar trebui să fie altceva.

Ce anume? Nu ne explică, ne lasă într-o năclăită așteptare. Ioan Rus are o perorație perversă asupra echipelor guvernamentale ale partidului din care face parte. Apreciază că unele din persoanele remaniate au fost valoroase. Se vede treaba că susține fără transparență un ideal patologic ori penal.

Este clar că la vârful gândirii, ale ideologiei partidului de guvernământ, chiar dacă acest exponent face parte dintr-o zonă de decizie periferică, sensul pârtiei pe care o estimează cu emfază, este complet greșit. Păcat! Dacă vârfurile sale măcar pe plan ideologic nu au nivelul exponenților antebelici, fără a avea același bazin electoral dar măcar ca o exprimare folositoare unei anumite direcții, pârtii pe care ar trebui să le pășim, în acest sens nu vedem decât o negură care ne întunecă privirea.

Dragnea și-a recreat propriul partid – PSD, ca o structură ilegitimă și ilegală de putere de care avea nevoie de a apăra propriile redute „câștigate” din timp spre a-și asigura pentru următorul mileniu prosperitatea. I s-a rupt „craca” instantaneu, acum având nevoie de consiliere psihologică. Mai toate vârfurile politice trecute ori actuale au avut această agendă pentru asigurarea bunăstării pe distanțe de secole, dacă se poate, chiar dacă inevitabil vor trece spre altă lume, iar succesorii de pe acea lume nu îi mai pot mânui .

Pe la început de secol XX o serie de pupili ai potentaților vremii au trecut prin vest, unii au rămas pe acolo iar alții s-au întors (cei patrioți) dezvoltând această țară. Acum, toată lumea pleacă spre alte zări, produc pentru alții, asigură prosperitatea altora își asigură minima lui supraviețuire și trimit ceva din economiile lor în țară, miliarde de euro anual.

Perorația lui Ioan Rus, privindu-l, am senzația că trăiesc o lecție de economie politică înainte de ’89, iar ca „fir roșu conducător” percep amplele demonstrații ca făcând parte din „Capitalul” lui Marx, pe care a trebuit să îl citesc. Acum, în restul Europei această carte are o cotă de piață semnificativă. Se vede de la o poștă, că dacă a „aderat” la Marx , atunci ar fi trebuit, dacă îl și ducea mintea, spre David Ricardo ori Adam Smith, fondatorii capitalismului modern.

O carte „în căutarea bunei guvernări sau cum au scăpat alte țări de corupție”, scrisă de Alina Mungiu Pippidi, publicată în anul 2017; de fapt este vorba de doar șapte țări care se încadrează în acest grup. Nici o țară nu este atât de coruptă ca România, spune domnia sa. Efectele decoruptivizării sunt pe termen lung, nepalpabile imediat iar progresul țării noastre nu va fi vizibil pentru omul de rând care așteaptă ca în prezent să se întâmple acest deziderat, iar dacă se poate, imediat.

„Serviciile” sunt mult prea prezente în actul de conducere al Guvernelor astfel încât ele (serviciile) nu pot fi trase la răspundere dar, primii miniștri sunt schimbați mult prea des în cadrul acestui stat pe care îl posedăm potrivit Constituției, se regăsesc o sumedenie de replici centrifuge, toate la un loc trebuie să ne dea tăria, ca de atâtea ori în istorie, să rezistăm, că de fapt aici este țara noastră și avem datoria să ne-o apărăm cu orice preț.

Schimbarea la față, acea mântuitoare lumină venită de la Dumnezeul nostru pământean, nu are cum să nu ne călăuzească pașii noștri spre adevăr, spre cunoaștere de sine și de ce nu spre bunăstare.

FLORIAN LAURENȚIU STOIKA