ACASĂ / ARTICOLE / ECOURI / Seniorul Mihai Maxim

Seniorul Mihai Maxim

Despre scriitorul, traducătorul literar şi publicistul Mihai Maxim, ajuns la al optzeci şi treilea an de viaţă, s-a scris mult. Cronici şi studii literare, reportaje de la lansări şi prezentări ale cărţilor sale au fost publicate în reviste literare ce apar sub egida Uniunii Scriitorilor, ajungând până în îndepărtata Canadă (Observatorul din Toronto). După cum aflăm din „Dicţionarul scriitorilor şi publiciştilor botoşăneni” (Silvia Lazarovici, Botoşani, 2022), deşi s-a consacrat scrisului abia în anii senectuţii, a reuşit să se facă cunoscut în literatura română prin paisprezece volume – şase romane şi opt traduceri literare din scriitorii ruşi.

Astfel, istoricul şi criticul literar Constantin Călin în Prefaţa la romanul „Egoismul unui vis” îl consideră pe Mihai Maxim, un recuperator al timpului pierdut, iar scriitorul Nicolae Rotaru în cronica romanului „Jocul cu focul” (2021) constată că, venit târziu în plutonul scriitorilor de calitate, Mihai Maxim confirmă şi reconfirmă cu fiecare carte pe care o trimite la întâlnirea cu cititorii.

Licenţiat al Facultăţii de Filologie, secţia Limba rusă – Limba română de la prestigioasa Universitate din Iaşi (1963) şi al Facultăţii de Limbi romanice de la Universitatea din Bucureşti, secţia Limba franceză – Limba română (1973), a unit cele două mari literaturi, aparent linii paralele, prin teza de doctorat „Maxim Gorki şi literatura franceză”. Aprofundarea unei asemenea teme l-a determinat pe regretatul Marian Teodorescu să constate în postfaţa la romanul autobiografic al lui Mihai Maxim „Scutul de speranţă” (2015) că în personalitatea acestuia s-au ciocnit Crivăţul de Miazănoapte cu Mistralul de Miazăzi.

A profitat de şederea îndelungată în spaţiul de limbă, selectând şi traducând din limba rusă cărţi care au prezentat interes pentru cititorul român. A iniţiat la Editura Paideia ciclul Vieţi intime, arătând faţa hidoasă a unor monştri ai istoriei – Hitler, Lenin, Stalin, versus geniul lui Dostoievski. A ales momente cruciale din istoria URSS, precum rolul mareşalului Malinovski în înfrângerea Germaniei, dar şi politica controversată a lui Hruşciov. Se cuvine să remarcăm că Mihai Maxim şi-a prefaţat cărţile traduse şi le-a însoţit cu note explicative, adevărate incursiuni literare.

Aşa află cititorul român că fostul ocnaş, genialul Dostoievski, a fost logodit pentru o scurtă perioadă de timp cu o tânără de os domnesc – stră-strănepoată a lui Matei Corvin. Şi, citind în traducerea lui Mihai Maxim romanul antiutopic Noi, scris de prozatorul vizionar rus Evghenii Zamiatin în 1920 şi publicat, pentru prima dată, patru ani mai târziu în America, ne dăm seama că acesta le-a servit ca sursă de inspiraţie lui George Orwell pentru a scrie mult mai mediatizatul roman „1984” (publicat în 1949), şi lui Aldous Huxley pentru „Minunata lume nouă”. Activitatea de traducător literar l-a îndreptăţit să solicite şi în 2007 să fie primit în Uniunea Scriitorilor.

Din 2006 încoace, consacratul şi talentatul traducător literar Mihai Maxim începe să fie bântuit de gândul unui alt gen de traducere. Traducerea sentimentelor şi a gândurilor proprii, a experienţelor trăite în particular, expunerea lor în limbajul universal al trăirilor resimţite nelămurit sau pregnant de către toţi cititorii săi, fiecare în felul său, observă scriitorul Ovidiu M. Curea în Prefaţa la volumul „Tablouri în miniatură” (2020).

Publică astfel, în 2007, volumul autobiografic „Satul de sub ape” pentru ca din 2015, să-i apară la fiecare doi ani romanele „Scutul de speranţă”, „Fereastră spre altădată”, „Egoismul unui vis”, „Jocul cu focul” şi antologia de regăsiri publicistice „Tablouri în miniatură”. Folosirea cuvântului celui mai potrivit la locul potrivit, deprindere câştigată prin traduceri, l-a ajutat să obţină un discurs narativ expresiv şi fluent.

Descrierea locurilor natale şi a oamenilor cunoscuţi în timpul copilăriei îi va forma rigurozitatea documentării în prezentarea locurilor şi a timpului în care se desfăşoară acţiunea. Lumea muzicii şi mediul academic cărora le aparţin personajele principale din „Egoismul unui vis” ca şi oraşele Iaşi, Câmpulung şi Napoli, unde acestea trăiesc, sunt atât de reale, încât creează impresia că autorul le-a cunoscut personal. Impresia devine certitudine în romanul „Jocul cu focul” pentru descrierea mediului diplomatic şi a lumii constructorilor din oraşele Bucureşti, Berlin şi Moscova. Impresia de autenticitate rezultă şi din introducerea în romane a unor personaje din viaţa reală.

În „Egoismul unui vis” – diva Arta Florescu şi baritonul Emil Pinghiriac de la Opera din Iaşi sau academicianul Horia Hulubei, iar în „Fereastră spre altădată” – artistul liric Dan Spătaru sau profesorii Alexandru Zakordoneţ şi Elena Stratulat de la Universitatea din Iaşi, aşa cum i-a cunoscut autorul în anii studenţiei. Scrierile sale au atras atenţia unor personalităţi marcante ale literaturii contemporane. Spre exemplificare selectăm câteva „Referinţe critice” care îi însoţesc cărţile.

Acad. Victor Crăciun: „Scutul de speranţă” este o oglindă a sufletului autorului, fidelă şi cu sclipiri care lasă să se vadă şi ceea ce el nu doreşte întotdeauna – de la nostalgii şi tristeţi legate de părinţi şi prieteni, la sensibilităţi şi slăbiciuni. Ion Fercu: „S-a spus despre acest volum că este „istoria unei vieţi”. Cred că este mai mult decât atât. Este cartea unei Lumi, un Remember în creuzetul căruia sunt estetic şi fericit topite aventurile inocenţei, nostalgiile şi tristeţile înnobilate de lumină. Ileana Vulpescu: Într-o epocă schimbătoare, care îţi dă dureri de cap şi de inimă, apare o carte – biografia unui contemporan al nostru pe care viaţa nu l-a răsfăţat întotdeauna.

Citind cartea „Scutul de speranţă” a lui Mihai Maxim, te simţi ca după un drum lung, ajuns la un liman de linişte netulburată. Ovidiu M. Curea: În „Fereastră spre altădată” a lui Mihai Maxim este, de fapt, vorba de două ferestre. Două ferestreatrăgătoare,frumoase,inteligenteşitinere,pentru că este vorba de două fete pe care le-a iubit concomitent şi cu aceeaşi intensitate. Cartea este fascinantă şi i-a impresionat până şi pe corifeii Uniunii Scriitorilor din România, care i-au acordat premiul „Cartea Anului 2017” la Literatură pentru Tineret. Nicolae Dan Fruntelată: „Egoismul unui vis” este o carte despre iubirea care se zideşte din lucrurile mici de fiecare zi, despre dreptul la iubire al unei generaţii prinse în menghina istoriei, aşa cum a fost generaţia autorului, a mea, a celor ca noi. În prefaţa la „Egoismul unui vis”, Constantin Călin, care i-a fost coleg de facultate la universitatea ieşeană, îi face lui Mihai Maxim un portret călinescian:

Când ne-am revăzut după mulţi ani la o întâlnire de promoţie, prima constatare a fost că a dobândit „ţinută”, una impecabilă, prestanţă şi pregnanţă, lucru ce se reflectă în atitudini. Referindu-se la volumul de „Regăsiri publicistice”, dr. Ioan Gh. Popa afirmă că: „Tablourile în miniatură” şi, cu atât mai mult, romanele domnului Mihai Maxim impresionează prin bogăţia şi varietatea imaginilor din diverse epoci, ceea ce conferă povestirilor sale forţă de persuasiune, autenticitate şi perenitatea. Activitatea literară a lui Mihai Maxim s-a împletit în mod fericit cu cea publicistică. Articole omagiale apărute cu ani în urmă în Historia şi Hyperion (Conu Puiu), sau eseuri (Moscova crede în lacrimi) vor fi incluse în romanul autobiografic „Scutul de speranţă”.

Opera lui publicistică cuprinde peste o sută de articole, reportaje, eseuri apărute în cei cincisprezece ani, care s-au scurs de la debutul în presă. Pentru a ilustra tematica abordată, vom enumera doar titlurile câtorva capitole din volumul „Tablouri în miniatură” – Chemareapământului,Eminescu,Iaşi-capitalasufletului meu, Prietenii dintre aştri, Despre cărţile prietenilor mei, Evenimente literare, Conştiinţa naţională. Având acces la arhivele unor familii care au jucat un rol important în istoria noastră, a publicat în revista „Historia” serialele „Din arhivele familiei Stroici” şi „Din memoriile unui medic legist”. Scriindu-i prefaţa, renumitul scriitor şi publicist Nicolae Dan Fruntelată, a girat cu prestigiosul său nume, valoarea ultimului roman „Jocul cu focul” – pe care îl consideră o carte adevărată, un vârf al prozei pe care o scrie autorul din marginea Bucovinei – ceea ce confirmă aprecierea de care se bucură seniorul Mihai Maxim în rândul confraţilor.

prof. univ. dr. Gheorghe Țiclete

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Factorii care fac ca globalizarea să fie și să rămână o aberație

Nu trebuie omise sau tratate superficial interesele proprii ale națiunii române, implicit interesele românilor. Acestea …

Poveste de iarnă cu actorul Florin Piersic

Viața mea, dragilor, a fost O poveste obișnuită… O poveste ca în basme. Am trăit-o …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: