Sfântul Haralambie

OGLINDIT ÎN
CREDINȚE, OBICEIURI,
LEGENDE ROMÂNEȘTI

Românii i-au dat Sfântului Haralambie felurite nume: i se mai spune și Haralam, Aralam, Aralampie, Aralambie. Creștinii ortodocși de pe întregul teritoriu al țării noastre îl serbează, an de an, la aceeași dată, pe 10 februarie. În paginile următoare vom consemna cele mai importante credințe și practici rituale prilejuite de sărbătoarea Sfântului Mucenic Haralambie.

In vechime, străbunii noștri credeau că Sfântul Haralambie are o putere și o înrâurire deosebite asupra Morții, a Holerei, Lungoarei (Lungoare sau lingoare – febră tifoidă) și mai cu seamă asupra Ciumei. *Erau încredințați, deopotrivă, că Sfântul Haralambie este stăpânul și purtătorul tuturor bolilor. *De aceea, ziua sa de prăznuire era ținută de majoritatea românilor. În această sfântă zi – la fel de sfântă ca duminica – țăranii nu lucrau nimic și posteau pentru sănătatea lor, a familiei și a animalelor din gospodărie. *Acela care îi serbează ziua este păzit de Sfântul Haralambie de toate bolile, în tot cursul anului. *Omul care nu ține ziua Sfântului Haralambie, care muncește și mănâncă de frupt (de dulce), se va îmbolnăvi peste an. *Sfântul Haralambie trimite ciuma asupra oamenilor haini, care l-au supărat prin purtarea lor rea, lipsită de bună cuviință. *În Moldova, țăranii îi serbau ziua pentru a fi ocrotiți de Sfântul Haralambie în mod expres împotriva ciumei. *În Moldova, Muntenia și Bucovina mulți români duc de ziua sfântului, la biserică, mere, colaci, colivă pentru sufletele celor adormiți. Alții dau câte un pomelnic la Sfânta Liturghie pentru ca preotul să se roage să fie sănătoși pe parcursul întregului an, iar Sfântul Haralambie să îi ocrotească de mulțimea bolilor. *Prin Bucovina și Moldova, după încheierea Sfintei Liturghii, românii fac praznice acasă sau la biserică pentru pomenirea sufletelor celor adormiți, în special pentru aceia care poartă numele Haralambie sau Haralampie. Dau de pomană și pentru aceia care au avut un sfârșit năpraznic. În biserică, credincioșii îl roagă pe Sfântul Haralambie să mijlocească la Dumnezeu pentru ei și să-i ferească de toate primejdiile. *În unele ținuturi din România, creștinii roagă preotul să le facă agheasmă, să le sfințească apa pe care în zilele următoare o vor bea și se vor spăla cu ea, având credința că, prin harul dumnezeiesc, se vor vindeca de boli. Țăranii le dădeau și vitelor din ogradă să bea din sfânta agheasmă și stropeau cu ea grajdurile și pivnițele caselor, iar ceea ce rămânea aruncau în fântâni, sfințindu-le. *Prin Bucovina, cu agheasma care se face la sfânta biserică în ziua Sfântului Haralambie se stropesc și pomii din grădină și curechiul (varza) pentru a fi ocrotite de omizi și viermi. *În Muntenia, odinioară, țăranii credeau că praznicul Sfântului Haralambie este cea mai mare sărbătoare a pomilor, așa că în această zi ungeau toți pomii din grădină cu colivă sfințită, proaspăt adusă de la sfânta biserică. *Tot în Muntenia, gospodarii fac o colivă în ziua Sfântului Haralambie, pe care preotul o sfințește la biserică și din care le vor da să mănânce păsărilor din ogradă, când se vor îmbolnăvi, pentru a le feri de moarte. Alții duc la biserică grăunțe de grâu nefiert, pe care preotul le slujește. Când se întorc acasă, le dau vitelor și păsărilor din curte pentru a nu se îmbolnăvi de vărsat (bubat, cum era cunoscută această boală în popor). *În trecut, în Bucovina româncele făceau un colăcel, îl coceau înainte să răsară soarele, singur în cuptor. Când era gata copt, îl scoteau și îl rupeau în patru bucăți, apoi aruncau câte o bucată în cele patru puncte cardinale – la răsărit, la apus, la miazăzi, la miazănoapte – având credința că în acest fel hrănesc toate gujuliile (insectele) din lume. *Se zice că dacă plouă în ziua de Sfântul Haralambie, va ploua negreșit patruzeci de zile încontinuu. *Țăranii din Moldova și Muntenia cred că Sfântul Haralambie este ocrotitorul vitelor și ajută turmele să sporească, păzindu-le, în același timp, de boli. *În Bucovina, românii cred că Sfântul Haralambie a fost încă de la începutul vieții sale păstor și de aceea a trebuit să se îngrijească să le sporească turmelor numărul. *În ziua în care este sărbătorit Sfântul Haralambie nu este bine să înjugi boii. *Când Moartea nu ascultă de Sfântul Haralambie, el o pedepsește călcând-o în picioare. Această credință stă la baza reprezentării sale iconografice în care sfântul ține ciuma în lanț și o calcă sub picioare. *În Moldova se crede că Sfântul Haralambie ține toate bolile legate în lanț, iar pe Ciumă o ține sub picioarele sale. El sloboade Ciuma pe pământ numai atunci când vede că sufletele oamenilor s-au înrăit și s-au înmulțit fărădelegile. *Este bine să ții ziua Sfântului Haralambie, postind și nelucrând, ca să nu suferi de durere de măsele în tot cursul anului. *Odinioară se credea că omul care a murit de praznicul Sfântului Haralambie și-a dat duhul pentru că l-a mâniat pe sfântul prin purtarea sa nesăbuită, nu a cinstit ziua sfântului sau nu a păzit poruncile lui Dumnezeu.

Legende românești despre Sfântul Haralambie, repovestite
Îngerii refac trupul Sfântului Mucenic Haralambie (Din Bucovina)

Apropiindu-se de sfârșitul vieții sale pământești, Sfântul Haralambie străbătea lumea încoace și încolo, tămăduindu-i pe toți oamenii bolnavi pe care îi întâlnea în cale. Colindând el tot pământul, într-o bună zi poposi în țara păgânilor. Nici nu prinse bine de veste împăratul acelei țări că Sfântul Haralambie a pătruns în ținuturile sale, că acesta îi și porunci unei slugi credincioase să îi ceară sfântului să vie la el. Sluga a pornit în căutarea sfântului și nu după multă vreme s-a întors la împăratul său, însoțit fiind de Sfântul Haralambie. Împăratul l-a întrebat care îi este numele, iar sfântul i-a răspuns că îl cheamă Haralambie și că este trimis de Dumnezeu să îi vindece pe oamenii bolnavi, cu puterea dumnezeiască ce sălășluiește în el. Necredincios fiind, împăratul nu a crezut cele auzite: îndoindu-se în sinea lui că Haralambie ar fi trimisul Domnului, împăratul îl învinui că ar fi un fermecător, îi porunci să se lepede de credința creștină și îi ceru să intre în legea păgânească. Iar de nu va voi, va fi pedepsit cu moartea. Sfântul Haralambie îi răspunse împăratului că mai curând alege să moară decât să își lepede legea sa creștinească. Auzind una ca aceasta, împăratul le porunci ostașilor să îl lege cu lanțuri grele și să-l supună la chinuri până ce își va da duhul. Ostașii l-au legat pe Sfântul Haralambie cu lanțuri, i-au înfipt în piele cârligele de fier, au prins de ele o pereche de boi și, îndemnând boii să tragă de ele, l-au despuiat de piele pe sfânt, iar mai apoi l-au azvârlit în temniță. Împăratul cel păgân și nemilostiv avea o fiică. Luând aminte la purtarea nedreaptă și crudă a tatălui ei, fata îi spuse: -Nu îți este milă, tată, de acest preot? Îl muncești mai tare decât l-au muncit necredincioșii pe Hristos! Nemulțumit de îndrăzneala fiicei sale, împăratul se aprinse de mânie și o mustră, grăindu-i: -Dacă ții cu acest fermecător, nu mai ești vrednică să te numești fiica mea! Pleacă de la mine! De astăzi înainte să nu te mai văd câte zile voi mai trăi! – Văd că nu îmi mai rămâne altceva de făcut, îi răspunse fata și începu să plângă amarnic de se cutremura cămașa pe ea. Apoi își luă câteva lucruri într-o boccea și părăsi chiar în acea zi casa tatălui său. Luă drumul Stavorului, unde trăi până la sfârșitul vieții, sfințindu-se pe sine. Cum a aflat de plecarea fiicei sale, împăratul s-a mâniat și mai tare. A trimis o oștire de zece mii de ostași, cu porunca să îl scoată din temniță pe Sfântul Haralambie și să îl supună la chinuri, tăindu-l mărunțel, până ce nu va mai rămâne nimic din trupul său. Mai de voie, mai de nevoie ostașii se supuseră și porniră fără zăbavă la drum, ajunseră la închisoarea unde zăcea Sfântul Haralambie, îl scoaseră din temniță și îl întrebară încă o dată: -Vrei să te lepezi de legea creștinească și să intri în legea noastră, păgânească? Văzând ostașii că își pierd vremea, fără să poată să-l înduplece pe sfânt să treacă în legea lor păgânească, i-au sfărâmat trupul, iar la sfârșit i-au așezat carnea într-o grămadă.

Întorcânduse la palat, i-au dat de știre împăratului despre isprava pe care o săvârșiseră. Spre dimineață, împăratul mai trimise o ceată de ostași ca să vadă ce s-a întâmplat cu grămada de carne: dacă Haralambie era chiar un sfânt? Nu cumva înviase? Ostașii s-au așternut la drum și, când au ajuns în locul în care a fost chinuit plăcutul lui Dumnezeu Haralambie, au rămas muți de uimire de ceea ce le-au văzut ochii: împrejurul grămezii de carne era o lumină așa de mare cum nu mai văzuseră până atunci și o ceată de îngeri îi refăcea trupul: luau carnea lui Haralambie și o așezau bucățică lângă bucățică, ciolănel lângă ciolănel, vinișoară lângă vinișoară. După ce l-au întocmit din nou, făcându-l iarăși om, așa cum a fost la început, îngerii l-au condus la Dumnezeu, în cer. Cum l-a văzut pe mucenicul său, Haralambie, Dumnezeu i-a grăit îndată: -Dar știu că ai tras o sfântă de muncă pentru legea mea! Spune-mi ce vrei să-ți dăruiesc pentru chinurile pe care le-ai suferit cu atâta vitejie? Sfântul Haralambie îi răspunse: -Nu doresc nimic altceva decât ca omul care va ține ziua mea, postind, care nu va mânca nimic în această zi, să fie păzit de orice boală. Să nu se apropie de dânsul nicio boală. Bunul Dumnezeu îi îndeplini voia și din acea zi oamenii care țin ziua Sfântului Haralambie, ajunând și abținându-se de la muncă, sunt feriți de orice boală.

Cum i-a dat în stăpânire Dumnezeu ciuma Sfântului Haralambie? (Din Bucovina)

Se zice că întreaga existență a Sfântului Haralambie s-a scurs în chinuri și munci greu de îndurat. Acestea s-au înmulțit la bătrânețe. Dumnezeu Cel Drept, vrând să-l răsplătească, l-a chemat la Sine și i-a spus să îi ceară ceva în schimbul chinurilor pătimite pentru numele Lui. Și orice îi va cere, El îi va dărui. Sfântul Haralambie l-a rugat pe Dumnezeu să îi îngăduie un răgaz ca să coboare pe pământ și să-i întrebe pe oameni ce ar trebui să ceară de la El. Și ce îi vor zice oamenii să ceară, aceea îi va cere și el lui Dumnezeu. Coborându-se din cer pe pământ, în mijlocul oamenilor, sfântul i-a întrebat ce dar ar trebui să ceară de la Dumnezeu. Pământenii l-au rugat să îi ceară Atotputernicului ca Ciuma, care îi nimicea în acele vremuri, să stea sub mâna și stăpânirea Sfântului Haralambie. Sfântul a făcut cale întoarsă la Dumnezeu și L-a înștiințat ce vor oamenii. L-a rugat, așadar, să îi dea Ciuma în stăpânire. Domnul s-a supus și i-a îndeplinit voia, dându-i Ciuma pe mână. Sfântul Haralambie s-a bucurat foarte, a pus mâna pe Ciumă, a legat-o cu un lanț din fier de grumaz și de la acea întâmplare până în zilele noastre el ține Ciuma înlănțuită. Doar atunci când oamenii uită să îi țină ziua, când nu postesc și lucrează, sfântul sloboade ciuma pe pământ. Ciuma atâta așteaptă: cum se vede liberă, zboară – înaripată fiind – la oamenii care nu i-au ținut ziua Sfântului Haralambie și îi omoară cu sabia cea lată pe care o poartă tot timpul asupra ei.

Cum îi păzește Sfântul Haralambie pe oameni de Ciumă?

Se zice că atunci când i-a plămădit pe sfinți, Dumnezeu i-a dat fiecăruia o anumită putere. Sfântului Haralambie, care de la început era sihastru, i-a dat puterea să stăpânească peste Ciumă, poruncindu-i ca atunci când o va vedea că omoară prea multe făpturi omenești, să o oprească. Din ziua în care a primit în dar puterea asupra Ciumei, Sfântul Haralambie nu o mai lasă nesupravegheată: când simte că Ciuma vrea să ajungă la un om nevinovat ca să-i curme zilele, sfântul fuge după ea, o prinde, o leagă cu un lanț de grumaz și o bate până când se satură. În cele din urmă, îi poruncește să îl elibereze pe omul pe care intenționase să-l ucidă. Doar atunci Sfântul Haralambie o sloboade pe ciumă din lanț.

Ciprian Voicilă