ACASĂ / ARTICOLE / SFERE DE LUMINĂ / Sfântul Nicolae Velimirovici si filosoful Ernest Bernea

Sfântul Nicolae Velimirovici si filosoful Ernest Bernea

Ieșirea din criză prin întoarcerea la Hristos

„După părerea mea, Sfântul Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creștinătății și dacă noi nu vom da ascultare sfaturilor și avertismentelor sale, vom avea soarta pe care o are poporul sârb, în această fărâmițare în care se află acum. Pentru că ceea ce spune acest sfânt poporului sârb este valabil pentru toate popoarele ortodoxe. Atunci când nu se mai mărturisește credința și nu este cine să apere valorile credinței, acea credință este moartă, după cum moartă va fi și soarta acelui popor” Arhimandrit Justin Pârvu

In prezentul nostru sociopolitic, crizele de tot felul s-au înmulțit. Nu greșim dacă îndrăznim să lansăm un „diagnostic de criză”: prezentul nostru personal și colectiv s-a transformat într-o criză perpetuă. Mass-media digeră zilnic și ne infuzează perseverent în suflete crizele care au irumpt în sistemul medical, în instituțiile statului, pe plan geopolitic. Criza pandemiei de covid, cea mai recentă dintre ele, va avea efecte pe termen lung la nivelul comunităților umane: în lunile din urmă a crescut gradul neîncrederii dintre oameni (vedem în semenii noștri, înainte de toate, posibili purtători de covid, asimptomatici), anxietatea legată de imprevizibilitatea viitorului (șomajul tehnic, pauperizarea populației umbrindu-ne bucuria de a trăi). Crizele polimorfe sunt însă reductibile la una singură: criza spirituală. În limba greacă există un cuvânt: „krisis”, care are înțelesul de „criză”, dar mai semnifică ceva: înseamnă și „judecată”. Desigur, există o judecată a oamenilor. Dar mai există o judecată: a lui Dumnezeu. În acest demers, am luat drept călăuze un sfânt (sârb) și un intelectual (român). Voi începe, mai întâi, să vă spun, pe scurt, cum au trăit ei, fiindcă biografiile lor posedă o trăsătură comună: ambele personalități spirituale au suferit pentru ideile și credințele lor. O caracteristică discordantă în lumea noastră, plină de adaptați și etern adaptabili, în care – vorba Monahului de la Rohia, Nicolae Steinhardt, citată în „Jurnalul fericirii”– „una zice, alta face, asta-i lupta pentru pace”. Cartea din care vă voi povesti întâmplarea care urmează, „Prin fereastra temniței” (editura Predania, 2007), este, propriuzis, un volum de scrisori pe care Sfântul Nicolae Velimirovici le adresează poporului sârb, în 1945, în timp ce stătea închis în lagărul de la Dachau, împreună cu Patriarhul Gavriil, unde fuseseră întemnițați și erau sever supravegheați de Gestapo. În timpul prizonieratului său la Dachau, într-o bună zi, a intrat la marele Luminător al norodului sârb un tânăr ofițer, nazist, care l-a abordat frontal: „Oare dumneavoastră credeți cu adevărat în Dumnezeu?”. „Nu”, i-a răspuns Vlădica. Ofițerul a continuat radios: „Sunt fericit să văd un om învățat. Când eram copil credeam, căci așa am fost învățat, dar acum nu mai cred deloc”. Sfântul Nicolae Velimirovici i-a mărturisit cu franchețe tânărului ateu: „Cazul meu e diferit de al dumneavoastră. Când eram copil credeam, dar acum nu mai am nevoie să cred, căci știu că este Dumnezeu. Prin cercare, credința mea a ajuns o certitudine. Știu acum că este Dumnezeu”. Ofițerul a ieșit din celulă, trântind mânios ușa. Pentru răspunsul său curajos, Vlădica Nicolae a fost lipsit în acea seară de cină, dar a simțit o mare mulțumire în suflet. Această confruntare verbală și existențială, exprimă în mic tragedia unei Europe sfâșiate între încercarea unui număr restrâns de creștini, intelectuali și ierarhi ai bisericii – de a păstra cu orice preț chipul adevărat al culturii creștine și modul de viețuire cu fața îndreptată spre Dumnezeu – și elanul distructiv, devastator al noilor ideologii (nazismul, bolșevismul, stalinismul) – produse moderne ale îndepărtării de Dumnezeu, ale lepădării credinței și învățăturii dăruite spre mântuire omului de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. După absolvirea facultății își ia doctoratul, scriindu-și lucrarea cu tema „Credința Apostolilor în Învierea lui Hristos ca dogmă de căpătâi a Bisericii apostolice”. Își completează formarea culturală a personalității prin studii de filosofie în Anglia, la Oxford, încheiate cu un doctorat susținut la Geneva. Lucrarea sa, scrisă în limba franceză, are ca subiect filosofia lui George Berkeley. Prima predică pe care a ținut-o la catedrala din Belgrad de praznicul Sfântului Ștefan se bucură de un succes răsunător în rândul elitei belgrădene. Regele Petru I vine special să îl asculte. În 1919 este ales episcop al Eparhiei Jicei, iar pe data de 5/18 mai este hirotonit. În 1920 i se dau în grijă credincioșii din eparhia Ohrida. Mai târziu, datorită unirii eparhiilor Ohridei și Bitoliei, eparhia sa se extinde. Inaugurează în Bitolia o cantină socială pentru săraci și un orfelinat. Își scrie cele mai cunoscute cărți: „Gânduri despre bine și rău”, „Omilii”, „Proloagele de la Ohrida”, „Scrisori misionare”, „Lira duhovnicească” (poezii), „Războiul și Biblia”, „Simboluri și semne”, „Nomologia”. Ctitorește în satul său natal, Lelici, o biserică, târnosită în 1929. În eparhia Jicei va renova mănăstirile Iovanie, Rudenița, Sfânta Treime, Înălțarea, Domnului, Schimbarea la Față. Sfântul Sinod îl însărcinează pe Vlădica Nicolae să accepte conducerea spirituală a „Mișcării Bogomoliților” (Rugătorilor), din care făceau parte credincioșii simpli, de rând, din sate și orașe, mișcare misionară de anvergură, de reînnoire morală și spirituală născută ca reacție la duhul materialist și ateist care era întreținut în Serbia de intelighenția occidentalizată. În 20 de ani, Mișcarea va ajunge să cuprindă 400 de frății și câteva sute de mii de membri. Ea va contribui la menținerea credinței creștin-ortodoxe în Serbia, după instaurarea regimului comunist, fiindcă din rândurile sale au răsărit cei mai mulți preoți și călugări. În luna septembrie 1944, Vlădica Nicolae este transportat, într-un tren cu vagoane fără ferestre, în lagărul de la Dachau. Datorită presiunilor internaționale, în final, este eliberat de la Dachau și trimis sub escortă armată în Bavaria, iar din Bavaria la Viena. La sfârșitul războiului este eliberat de Divizia 22 americană, condusă de generalul Colins. Ajunge mai întâi în Anglia – în Iugoslavia se instaurase deja dictatura lui Tito – apoi în America (în 1946). De pe continentul american va critica ideologia comunistă – cealaltă formă utopică a nihilismului modern – care se înstăpânise peste sufletul poporului sârb: „Dumnezeu nu este Dumnezeul egalității, ci al dragostei” (de altfel, regimul comunist al lui Tito îl va declara „dușman al poporului” și „trădător”). Își va continua activitatea misionară predicând, scriind, întreținând o vastă corespondență, în special cu sârbii rămași în Iugoslavia și cu toți cei care îi cereau să le fie călăuză duhovnicească. Într-o zi de duminică (zi a Învierii), pe 18 martie 1956, Dumnezeu L-a chemat la sine pe alesul Său, Vlădica Nicolae. A fost trecut în rândul sfinților, pe 18 martie 1987, în Catedrala Episcopală din Șabaț fiind oficiată prima slujbă de canonizare, prima Liturghie întru pomenirea sa. În luna mai a anului 1991, moaștele sale au fost aduse, după 35 de ani de înstrăinare, în Serbia.

Filosoful identității spirituale a neamului românesc:
ERNEST BERNEA

Ernest Bernea a fost o figură marcantă a generației de intelectuali români din perioada interbelică. A apărut pe lume la data de 28 martie 1905, la Focșani. Anii copilăriei îi trăiește în Brăila. Aici își finalizează studiile primare și liceale. În timpul liceului este membru activ al societății culturalpatriotice „Avântul”, patronată de Nicolae Iorga. Originile sale strămoşeşti îşi vor pune pecetea asupra formării sale spirituale ulterioare, atât la nivel de tematică intelectuală, cât şi ca atitudine de viaţă: pe tatăl său îl chema Marcu şi era de origine socială ţăran, din preajma Galaţiului. Tudora, mama sa, provenea din Ardeal. Condiţiile austere de viaţă i-au configurat încă de mic o atitudine spartană atât faţă de bunurile pământești, cât și față de încercările imprevizibile și dureroase la care îl va supune viața. S-a format la școala unor nume cu rezonanță ca Nae Ionescu, Iorga, Marcel Mauss (etnolog de limbă franceză), Martin Heidegger (considerat a fi cel mai mare filosof al secolului XX). Începând cu anul 1926, Ernest Bernea urmează Facultățile de Litere şi de Filozofie din Bucureşti. Aici intră în contact cu profesorii Nicolae Iorga, Nae Ionescu si Dimitrie Gusti. Devine colaborator la ziarul Cuvântul, coordonat de Nae Ionescu, şi intră în echipele sociologice ale lui Gusti. Anii 1930-1933 sunt dedicaţi unor studii de specializare în sociologie şi istoria religiilor la Paris, în filosofie la Freiburg (Germania), unde audiază cursurile fenomenologului existenţialist Martin Heidegger. Împreună cu soţia sa, Maria Patrichi, a avut un fiu, pe Horia Bernea – întemeietorul Muzeului Ţăranului Român, pictor de anvergură europeană – şi două gemene, Ana şi Tudora. A trecut la Domnul pe data de 14 noiembrie 1990 și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica. Existența publică a lui Ernest Bernea este complexă, ramificată. S-a manifestat în mai multe direcții: a fost etnolog, eseist, filosof, poet și prozator. În acei ani tulburi a publicat câteva capodopere ale genului eseistic: „Crist și condiția umană” (antropologie creștină, 1932), „Cartea Căpitanilor” (1937), „Îndemn la simplitate. Mărturisiri pentru un Om Nou” (1939). Înainte de 1945 a mai publicat următoarele volume: „Riturile” (1932), „Muzeul românesc de etnografie” (1937), „Filosofia la Universitate” (1937), „Preludii” (eseuri, 1937), „Gând și cântec” (poezii, 1939), „Moldova tristă” (poeme în proză, 1939-1940), „Pași în singurătate” (poeme în proză, 1940), „Timpul la țăranul român” (1941), „Colina lacrămilor” (1943), „Maramureșul – țară românească” (1944), „Firide literare” (1944). După 1989, cea mai cunoscută carte a sa, care a văzut lumina tiparului, a fost „Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român”, reeditare a volumului „Cadre ale gândirii populare românești”, apărut în perioada ceaușistă (1985) în variantă cenzurată: cenzorii comuniști eliminaseră din ea răspunsurile – culese de Bernea de la țăranii pe care îi chestionase în cercetările sale etnografice – care vizau credințele arhaice, autohtone despre cruce, troițe, adică toate informațiile despre cultura noastră creștină țărănească. Comuniștii instalați la putere după 1948 nu l-au iertat pentru viziunea sa conservatoare asupra lumii și a realităților spirituale românești. Securitatea l-a șicanat până la sfârșitul vieții în încercarea, eșuată, de a-l transforma într-un „turnător”. A fost urmărit informativ între 1948 și 1988 și a fost violentat fizic și psihic de nenumărate ori, până la sfârșitul vieții: comuniștii nu respectau senectutea și nu manifestau sentimente de milă nici în fața bătrânilor trecuți de 80 de ani! L-au închis, între anii 1952-1953, în coloniile de muncă de la Coasta Galeș, Valea Neagră și la Canal. Apoi, a fost trimis în comuna Schei, din Galați, unde a stat 12 luni în domiciliu obligatoriu. Pe 30 iulie 1955 este judecat și condamnat de Tribunalul Militar Teritorial București, sub învinuirea de „crimă de activitate contra clasei muncitoare”, la 10 ani de muncă silnică. A fost eliberat în anul 1962 (pentru informațiile esențiale cuprinse în dosarele sale întocmite de Securitate, recomand articolul „Urmărirea lui Ernest Bernea” de Ioana Diaconescu, apărut în Nr. 17 al revistei „România Literară”). De la Ernest Bernea au rămas câteva manuscrise inedite. Două dintre acestea – „Meditații filosofice – Note pentru o filosofie inactuală” (2010) și „Criza lumii moderne” (2011) au văzut lumina tiparului în anii din urmă la editura Predania și mi-au stârnit interesul în privința soluțiilor ideatice și practice, propuse de Ernest Bernea, de ieșire din criza spirituală actuală și, pe cale de consecință, de depășire salvatoare a crizelor de tot felul, care abundă în realitatea noastră cotidiană (economice, politice, sociale etc.). Este surprinzător să descoperi astăzi în paginile lui Ernest Bernea, scrise în anii ´70 („Meditațiile filosofice” au fost încheiate în 1975, iar „Criza lumii moderne” în 1974) teme care au devenit actuale, dominante, stringente în imediatul vieții noastre, în România anilor 2000: umanismul ateu; civilizația tehnicistă – care îl reduce pe om la stadiul de unealtă, îl reifică; îl instrumentalizează–; idolatrizarea corpului în paguba duhului și a sufletului; democrația ca formă degenerată de guvernământ și ca expresie a voinței maselor; feminismul care inversează, împotriva naturii umane și a rostului înscris în omenescul nostru de Dumnezeu, rolurile și raporturile firești dintre bărbat și femeie; freudismul (care este, în fapt, un pansexualism satanic, receptat necritic de mase și folosit ca ingredient de bază în majoritatea reclamelor publicitare); desfășurarea vieții omului în orizontul lui „a avea”, nu în sfera lui „a fi”.

Ciprian Voicilă

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Vocația…

Chemarea lăuntrică a omului spre împlinirea unui anumit lucru se numește vocație! Mare lucru este …

Taina Sfântului Botez

Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: