ACASĂ / ARTICOLE / Silviu-Andrei Constantin

Silviu-Andrei Constantin

S-a născut la 29 noiembrie 2005 și este elev al Liceului Tehnologic Dumitru Dumitrescu, Buftea, în clasa a XII-a.

APARIȚII: – Revista LTDD Abstract Ediție Iarnă-2021, nr.1, având un articol despre Viața Socială, Adolescenților.

– Revista LTDD Abstract Ediție Primăvară-2021, nr.2, având ca teme, Dragobetele, Valentine‘s Day, Interviu cu Profa din Gimnaziu, și poeziile Mi-aș da viața pentru tine, și Iubirea în a ei splendoare.

– Revista LTDD Abstract Ediție Primăvară-2022, având ca temă, interviul cu profesoara de limba engleză, poezia Frica, și povestea O altă iubire de februarie.

Am publicat două volume de poezie, primul volum Iubiri secerătoare a luat naștere în anul 2022 iar cel de-al doilea Te iubesc, să nu (mă) uiți! a luat ființă la un an distanță, 2023. Am fost prezent la Festivalul de poezie Gellu Naum cu cinci creații literare, etapa națională 2023.

CONCURSURI LITERARE: • Diplomă de participare, la concursul literar ediția de Halloween 2021 organizat de Arta de patru dimineața, insta-cenaclu literar, tema întunericul din min(t)e;

• Mențiune la proiectul regional – Schimb de experiență, Cercetăm analizăm, experimentăm, aplicăm, și comunicăm, organizat de Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, secțiunea creație artistică-creație literară, cu lucrarea Îngerul cu aripi de demon.

• Mențiune luată la concursul de poezie Floare albastră, Organizat de Centrul Cultural Buftea-2021.

• Premiul al lll-lea, luat la Festivalul Național de poezie Gellu Naum, faza regională, ediția 2022.

• Premiul al ll-lea luat la concursul de poezie Floare albastră, Organizat de Centrul Cultural Buftea-2022. • Diplomă de participare luată la proiectul La fete de la Francophonie în anul școlar 2021-2022.

• Adeverință de participare la Clubul Cercetătorilor Literari, în anul școlar 2021-2022

• Diplomă care atestă participarea la Concursul Vestigia litterarum, Ediția 2023

• Obținerea premiului l la concursul de poezie Floare albastră, Organizat de Centru Cultural Buftea-2023.

TU ȘI EU SUNTEM NOI
Iubirea… darul suprem al tinereții
Învăluit de splendoarea săruturilor
pasionale…
Ooo, ce n-aș da să mai fiu tânăr
Și să te simt aproape.
Sunt bătrân de zile, dar inima-mi
este plină de iubire!
Mă uit în preajma mea și nu te
găsesc lângă mine…
Nu sunt trist… dar nu mă pot mișca
să te strâng în brațe,
Iar eu spun… să nu uiți că cerul
este și plumburiu spre noapte.
Ascult… și simt… când mă gândesc
la tine,
Ziua și noaptea,
Mereu aș vrea să fiu cu tine…
Dar ce păcat că nu sunt eu
În zadar iubesc și-ascult a ta voce
fermecată…
Sunt un om, dar, în același timp,
nu sunt…
Cireșele au alt gust, iar eu simt altă
iubire.
IUBIRE STROPITĂ CU FOC
Suntem singuri pe-această bucată
de pământ
și nu știu ce ne dorim!
Muncim, ne dedicăm iubirii,
iar, în final, devenim roboți…
Iubim o viață-ntreagă persoana
greșită
și nu ne dăm seama de-această

iubire amară,
suntem și vom fi niște morți
îmbălsămați cu viața de odinioară.
Inima este fructul oprit,
iar eu caut să îl gust…
Sunt înger și văd soarele-n apus
cu sentimentele-nvăluite
IERTARE DIN IUBIRE
Iert pentru că iubirea va dăinui și
sufletu-mi va fi în pace!
Iert pentru că iubesc și inima-mi
este o gămălie de ace,
Iert și sufletu-mi este în al nouălea
cer,
Iert și totdeauna aș vrea ca
rugăciunea mea să ajungă și la
îngeri.
-Doamne, Tată, Dumnezeu, sunt
eu un om liber?
-Fiule nu-ți aminti trecutul, pentru
că eu sunt viitorul!
-Iubesc, Tată, și mă rog s-ajung la
cer, la tine, la Dumnezeu!
-Iubește și vei trăi, iar, astfel,
iubirea va dăinui.
Iertarea păcatelor este aura lui
Dumnezeu,
Așa sper să fie și inima mea,
S-ajung la cer și Te Rog, Tată, nu
mă uita,
S-ajung la cer, la bunătatea Ta
ALEG SĂ TE IUBESC
Am ales să rămân…
să ard din nou pentru purificare,
să-ți fiu călăuză în noapte
sau iubire, pentru durerea creată
de El,
sunt aici, mereu lângă tine,
aș vrea doar să îmi fii aproape
și să îmi spui de ce mă stingi cu
benzină!
Am ales să ard în focul mistuitor
de rece,
am ales să beau vin în loc de apă!
de ce?
iubirea are o pată de culoare,
vinul roșu creează o pată a iubirii,
iar noi suntem patima fericirii
Aleg să-mi iau adio,
să te văd zâmbind sub ploaie de
iubire,
să nu plângi amar… ooo, verde
utopie!
aleg… să am o viață… un nou
destin,
la fel ca tine, când nu ești în suspin.
AMAR DESTIN
Dorm sub cerul plin de stele, iar
luna mă privește cu
milă…
Aș vrea ca tu să fii cu mine, să poți
să-mi fii iubită!
Dar sunt singur lângă malul apei și
mă gândesc la tine…
Ooo, ce frumos ar fi dacă n-ar fi
existat suspine!
Te iubesc și viața-ntreagă nu te voi
uita, mă voi gândi la tine…
Îmi doresc nespus un sărut să-mi fi
dat și să mă iubești pe mine!
Ce păcat că m-ai lăsat pierdut în
vale,
Iar acum caut să-mi oglindesc
viața, în frig, în jale.
Nu am să uit a ta voce, a ta iubire…
Cum tu mă sărutai și te uitai spre
mine,
Dar ce viață… acum sunt doar
amintiri
Când ne iubeam și nu aveam reci
porniri
AMORUL ÎN SEARA EXILĂRII
Inima-mi dictează să sper, iar
sufletul îmi spune să mor,
Creierul este un mecanism simplu,
dar nu atrăgător.
Nu-ți fie frică c-ai să mori, o
s-ajungi în rai,
O să cânți lui Dumnezeu, în
Grădină, pe culmile unui serai.
Îți cânt cu inima-nnegrită și merg
spre un nou destin,
Cicatricea este încă pecetluită, de
patima acelui pahar cu vin.
Sufăr și mă gândesc neîncetat, la
tine, la mine, la noi,
Dar ne-am pierdut iubirea, odată
cu viața, spre infernul exilat
ADIO!
Corola sufletului meu este un
infinit
care evocă transpunerea iubirii
spre inima ta, a mea, a noastră.
Adorm și simt mirosul parfumului
de trandafir,
un trandafir negru, cu parfumul
usturător al iubirii…
știu!
De fiecare dată când îmi este dor
de prezența ta,
merg noaptea sub clar de lună
și stau lângă trandafirul care este
îmbibat în licoarea iubirii…
Îl cunoști?
Se numește iubirea pentru
senzualitatea ta
și pentru metaforele în stil
filozofic,
pe care mi le spui atunci când
creez

Doina Bârcă

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Gheorghe Viorel Surdoiu

Data și anul nașterii: 27 noiembrie 1964, Târgu-Jiu. Licență în jurnalism și filosofie Experiență artistică …

Caleidoscop politico-economic

Ne apropiem cu pași hotărâți către sfârșitul acestui an, plin de evenimente interne dar mai …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: