SIMINA DRĂGUȚ – Primii pași în literatură

SIMINA DRĂGUȚ

– Primii pași în literatură –

Simina Drăguț are 21 de ani și este o frumoasă și talentată studentă în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a descoperit înclinația către literatură în clasa a III-a, iar anul trecut a scris prima ei nuvelă – „La apus, după ziduri” pe care a și publicat-o la Editura Minela. Simina speră ca mesajul nuvelei ei să-i ajute pe toți cei care o vor lectura.
Viitorii cititori vor descoperi printre paginile fanteziste și o parte dintre concluziile și părerile ei personale. Bineînleles, ca orice tânăr, Simina mai are și alte preocupări, dar modestă fiind, dorește să ne împărtățească numai această mare realizare a ei, nuvela publicată cu ajutorul doamnei Claudia Minela, căreia îi mulțumește foarte mult pentru încrederea și sprijinul acordat.
Eu îi doresc succes în tot ceea ce va face!

MAGDA BĂCESCU

„LA APUS DUPĂ ZIDURI” – fragment

La o mică distanţa de ea, se vedea cum ieşea un firicel verde închis de fum de undeva de sub o piatră. Arina s-a apropiat şi a dat piatra într-o parte. Sala s-a umplut de acelaşi fum. La fel de repede s-a strâns într-o mică bilă.
Plutea în aer în faţa Arinei.
,,Ce-i chestia asta? Sper să nu explodeze sau să se transforme în ceva…’’, îşi zise speriată.
Bila a început să se topească din nou şi a devenit fumul de mai înainte. În următorul moment a luat forma siluetei unui bărbat. Se asemăna mult cu hoţul de mai devreme. Arina înlemnise cuprinsă de teamă. Stătea în faţa lui şi îl măsura din priviri. Părea alcătuit în totalitate din aceeaşi materie uniformă.
I se distingeau doar: mâinile, picioarele, gâtul şi capul.
,,Acum mai lipseşte să vorbească. Of… De ce tocmai eu a trebuit să mă pierd? Nici nu ştiu ce să fac. Dacă plec, mă întorc cu spatele la el, dacă mă îndepărtez cu faţa la el, poate să interpreteze greşit gestul. O fi măcar viu sau vreun spirit?
Pare atât de sinistru… Sper să nu se apropie de mine sau să mă atace. Atunci ar fi tacâmul complet. Ia stai! S-a mişcat?’’.
Apariţia a păşit spre ea, în timp ce Arina încerca să se stăpânească. Ea a făcut câţiva paşi înapoi. El a imitat-o. Arina mergea cu spatele tot mai repede, iar el o urma…
,,De ce mi se întâmplă mie asta? Ce vrea de la mine?’’.
Nu a durat mult până ce Arina a început să fugă, în vreme ce acea fiinţă de fum o urmărea. De fiecare dată când se apropia de ieşire îi apărea în cale, apoi îşi continua fuga prin sală. Alergând, a văzut câteva pietre pe jos şi s-a gândit să le adune. A aruncat cu ele în el, fără a da vreun rezultat.
,,Nu e bine deloc. Nu mai pot să alerg şi chestia asta nu pare să obosească. Are fizicul unui om şi nu al unui animal. Cel puţin ştiu că nu are cum să mă muşte sau să mă sfâşie. Abia mai pot să respir, vreau să mă opresc’’. S-a oprit când se mai putea ţine cu greu pe picioare. ,,Parcă îmi ard nările şi faţa. Se pare că nu sunt foarte rezistentă. Unde e chestia aia? Acum a reapărut.” Arina obosise.
Silueta umană s-a transformat din nou în fum lângă ea, după, a luat forma unui câine căruia i se distingeau colţii. La început a rămas ghemuit. Ea încă îşi revenea. Apoi s-a ridicat, s-a scuturat şi… Se apropia încet, mârâind în ecoul din sală. „Exact ce nu îmi place mie. De ce mârâie? Nu i-am făcut nimic”. Arina devenise confuză şi nu reuşea să îşi pună ordine în idei. S-a aşezat pe jos pentru puţin timp, apoi s-a ridicat văzând că spiritul continua să se deplaseze spre ea.
…Şi-a dus mâna la piept, un gest reflex al oamenilor cărora le este rău. Mai apoi, a pus-o la gât. Nu o simţea pe pielea ei. Contrariată, a privit în jos către piept şi a văzut o funie de culoare închisă. A înţeles că spiritul încerca să o sugrume. În jurul gâtului ei stătea o spirală de fum. Se strângea din ce în ce mai tare. Arina şi-a înfipt degetele în ea cât a putut de adânc şi a început să tragă cu toată puterea. De fiecare dată când încerca să o desfacă, o parte din ea se transforma în fum. Au urmat mai multe tentative de a se elibera, până ce a simţit că nu mai poate sta în picioare şi a căzut în genunchi. Din genunchi, la un moment dat, s-a prăbuşit, rostogolindu-se.
Sala îi lăsa impresia că se întuneca iar aerul că se rarefia.
O cuprindea din nou ameţeala şi vedea pereţii ca şi cum s-ar învârti pe lângă ea.
„Vreau să continui, după câte eforturi am făcut în toţi anii ăştia, acum chiar vreau să continui. Nu vreau să pierd tocmai acum, la cât m-am chinuit. Ar fi culmea să pierd, mai am atât de puţin… Nu, nu o să las pe nimeni să mă oprească şi niciun nimic nu o să mă mai pună la pământ!
Trebuie să mă eliberez! Am trecut prin multe, pot să trec şi peste asta, aşa cum am făcut întotdeauna. Nu-i aşa?”.
În următoarea secundă şi-a pus repede ambele mâini la gât ca să-şi desfacă funia. Spre surpriza ei, aceasta nu se mai afla acolo. Din nou nu o mai vedea nicăieri până ce zări focul din mijlocul sălii. A privit cum spiritul fusese înghiţit de acesta. S-a întors cu spatele, a văzut că fumul avea tendinţa să reapară până s-a îndreptat spre el hotărâtă şi a dispărut complet în flăcările albe. Ardeau neîncetat.