SNOAVE POPULARE

SNOAVE POPULARE

Neîncrederea-n Sfântul Nicolae

– Ce-i de eşti aşa de tristă, chiar ţi-ai pierdut ceva?
– Da, mi-am pierdut punga cu parale.
– Roagă-te numai la Sf. Nicolae şi o să ţi se afle punguliţa.
– Mi-am pierdut toată nădejdea, lele Vuţo, că-n vremile astea scumpe şi Sf. Nicolae dac-o află nu mi-o dă mie!
(Calendarul calicului, I (1886), p.35)

O căpşună

Era postul Crăciunului, şi puiul dadei se bolnăvise foarte rău, şi nu mânca nimica, măcar că dada l-a fost îmbiat cu fel şi fel de mâncări.
– Mânci, puiule, zamă de găină?
– Ba.
– Zamă de gâscă?
– Ba.
– Dară de raţă?
– Nu!
– Dar ce ai mânca, sufleţelul meu; spune-i lui dada, că măcar să-ţi stea pofta într-un galbăn dada ţi-o împlineşte!
– Apoi ştii ce aş mânca, dado? O căpşună!
– Ba un drac să te ia ogrisâtule, că doară acuma în postul Crăciunului cresc căpşunile?
(Gazeta poporului, II (1886), nr.5, p.7)

Popa şi sfinţii

Era odată un popă văduv şi acest popă, văzând că acasă nu mai poate ţine nimica de pieirea străinilor, se hotărî să-şi ducă oalele cu smântână în sfântul altar şi să le ţină acolo. Dar nici aici nu fu norocos popa, căci, cum se vede, se ţinea norocul de el ca pulberea după câine şi diavolul de crâsnic (paracliser) de câte ori da prin biserică îşi băga nasul prin oalele popii; când avea o prescure nu voia s-o mănânce goală; când se simţea sfârşit de tot la inimă trebuia să-şi caute leac prin oalele sfinţiei-sale. Şi aşa, de gustat în gustat până sâmbătă seara, crâsnicul păpă tot ce adunase bietul popă într-o săptămână, ba încă voi să mai batjocorească şi obrazul sfinţilor.
Dete cu smântâna ce-i mai rămăsese pe fundul oalelor pe la gura tuturor sfinţilor din biserică.
Duminică dimineaţa, părintele tocmai vrea să intre în slujbă când băgă de seamă că smântâna nu mai rămăsese ca în palmă în oale.
– Măi Sandule, întrebă bietul popă necăjit, măi, dar mare porc de câine a fost şi ăla, n-ar mai fi pomană de el. Răspunse crâsnicul ca şi când n-ar fi ştiut de istoria ce o făcuse.
Amărât până în adâncul inimii părintele voi să-şi ridice ochii spre cer ca să blesteme pe nelegiuitul care îi hăpăise oalele, când, deodată, ce văzu? Toţi sfinţii plini pe la nas de smântână.
De astă istorie începu a se mira părintele făcându-şi cruce cu mâna stângă.
Înaintea lui era icoana Maicii Domnului şi a Sfântului Nicolaie; clătind din cap popa grăi:
– Acum de dumneaei treacă, meargă, că este cu băiat mic şi a râmnit, dar îmi este ciudă de tine, om bătrân, că nu ţi-a fost ruşine să furi munca altuia şi să îndemni şi pe ăştilalţi calici să se ia după tine, zise bietul popă uitându-se la icoana Sf. Nicolaie.
(Hazul satelor, VI (1906), nr.5, p.3, Corbeni – Argeş)