ACASĂ / ARTICOLE / LUMEA DE AZI / SOCIETATEA CIVILĂ ROMÂNEASCĂ – FACTOR MODERATOR, DE ECHILIBRU ŞI DIALOG SOCIAL

SOCIETATEA CIVILĂ ROMÂNEASCĂ – FACTOR MODERATOR, DE ECHILIBRU ŞI DIALOG SOCIAL

SOCIETATEA CIVILĂ ROMÂNEASCĂ
FACTOR MODERATOR, DE ECHILIBRU
ŞI DIALOG SOCIAL

 

Dipl. Ec. PETRE RĂCĂNEL Preşedinte Federaţia Societatea Civilă Românească
Dipl. Ec. PETRE RĂCĂNEL Preşedinte Federaţia Societatea Civilă Românească

Obiectivul central al societății civile este crearea unui pol social puternic, care să aibă capacitatea şi atracţia de a coagula toate forţele sociale patriotice, în scopul deturnării actualului curs greşit al dezvoltării social economice din România spre reforme autentice şi transformarea statului într-un instrument eficient, care să lucreze realmente în favoarea poporului şi pentru realizarea interesului naţional.
Toate aceste forţe sociale, inclusiv politice şi guvernamentale, vor constitui un nucleu capabil să controleze puterea. În dialog şi colaborare cu aceasta, să conceapă un plan şi o strategie bazate pe realităţile româneşti de relansare economică a ţării şi ameliorare a situaţiei grave în care se află populaţia.
Societatea Civilă Românească, apolitică și echidistantă, trebuie să colaboreze cu toate forţele politice de la putere şi din opoziţie, în scopul întocmirii unei strategii realiste de scoatere a ţării din criză şi haos. Forţele sociale și civice care trebuie să joace un rol important într-o viitoare guvernare participativă cuprind un spectru larg de oameni simpli şi personalităţi marcante, de organizaţii, asociaţii, sindicate, fundaţii, patronate, partide politice, factori guvernamentali şi neguvernamentali, toate chemate să spună un NU hotărât politicii injuste şi antinaţionale, care a dus ţara într-o situaţie disperată, catastrofală.
În prezent, prin Constituţie și legislație, cetăţeanul este în slujba Statului, iar societatea civilă nu are încă instrumente reale, eficiente, prin care să poată trage la răspundere şi sancţiona reprezentanţii autorităţii de stat. Mai grav, clasa politică a ajuns să se confunde cu Statul şi, perpetuând o mentalitate de sorginte feudală, consideră că fiecare locuitor al ţării este în slujba sa, compromiţând astfel libera exprimare.
Astfel, s-a ajuns ca interesele personale sau de grup să fie ridicate la rang de doctrină de partid şi politică de stat, să fie prezentate pe scena luptei politice “în numele şi spre binele poporului”, transformând lupta politică în răfuieli personale, realizate prin mijloace care compromit noţiunile de “politică” şi de “om politic”, afectând în mod grav imaginea şi credibilitatea Statului Român.
Unii politicieni au ajuns să încalce făţiş Constituţia ţării modificând acele legi care le-ar putea ameninţa interesele şi ar permite controlul social al activităţii lor.
Consecinţa gravă şi imediată a politicilor de până acum rezidă în distrugerea fundamentului statului de drept şi a bazelor societăţii româneşti, ceea ce periclitează securitatea naţională, independenţa şi suveranitatea statului, afectează integritatea teritorială a României şi, în final, duce la destrămarea României ca entitate naţională şi teritorială şi împărţirea ei în regiuni. Fără a fi acuzaţi de populism şi alarme false, atragem atenţia că, mai mult ca niciodată, există pericolul ca România, ca stat unitar, indivizibil, să-i fie periclitate aceste comandamente şi să vorbim mâine numai despre diferite euroregiuni, care să funcţioneze pentru realizarea unor interese străine poporului român, şi aceasta, spre durerea noastră, pe fondul nepăsării şi aroganţei unor oameni politici.
Acest proces, deja demarat, ne face să regretăm jertfele strămoşilor noştri, care cu preţul vieţii şi al distrugerii propriilor familii au luptat permanent, sub stindardul şi lozinca integritaţii teritoriale a ţării, pentru apărarea pământului strămoşesc, limbii, credinței şi a independenţei naţionale.
Dacă însăşi puterea consimte la existenţa unei asemenea posibilităţi şi realităţi crude pentru ţară şi popor, ce ne mai rămâne nouă, societăţii civile, să facem, decât să acţionăm pentru stoparea imediată a acestor derapaje de la democraţie şi de la interesul naţional. Societatea civilă românească a intervenit prin proteste, manifestări și acțiuni în asemenea momente (de exemplu, Roșia Montană, exploatarea gazelor de șist, vânzarea CFR marfă, vânzarea și dezafectarea marilor combinate, ca apoi să fie vândute ca fier vechi, Oltchim, vânzarea rezervelor naționale de cupru etc).

1

Situaţia care s-a creat în România impune acţiuni imediate şi concrete pentru reluarea de la capăt a reformei statului şi societăţii, eliminarea fermă a planurilor şi programelor antipopulare de ieşire din criză şi de dezvoltare viitoare a ţării. Constatăm că nu mai există o luptă dintre Opoziţie şi Putere care să fie motivată de interesul public – interesul cetăţeanului şi al Statului – ci numai de interesele personale şi de grup, care să fie realizate prin revenirea la putere, dar nu ca rezultat al calităţii soluţiilor propuse, ci prin sabotarea Puterii în detrimentul cetăţeanului, în numele şi spre binele căruia se pretinde că se acţionează.
Obiectivele Societaţii Civile Româneşti sunt legate de lupta împotriva acestui jaf naţional, patronat de unii factori politici, şi întoarcerea cursului social şi economic în favoarea populaţiei, care merită din plin acest lucru.
Nu se poate realiza acest deziderat decât prin structurarea şi consolidarea Societaţii Civile, prin unirea forţelor naţionale progresiste, a tuturor cetăţenilor patrioţi.
Noul guvern de tehnocraţi a adus cu sine și multe schimbări de miniștri, multe controversate, dar presiunea protestatarilor din stradă a determinat înființarea a două ministere importante pentru promovarea dialogului social și civic. Lipsește însă esențialul, concret, cadrul legislativ pentru implicarea cetățenilor și lucrătorilor într-un dialog instituționalizat! Funcționarea unui sistem viabil de dialog social și civic implică voință politică și asumarea responsabilității pentru implicarea tuturor partenerilor.
În contextul actual, este necesară, așa cum am mai susținut, recunoașterea societății civile ca partener al tuturor guvernelor, indiferent de culoarea politică și de continuitate în elaborarea, implementarea politicilor publice dar mai ales în monitorizarea acestora, a cheltuirii banului public și stoparea înstrăinării avuției naționale.
Societatea civilă trebuie să constituie un factor de echilibru în funcţionarea, pe baze democratice, a unor instituţii guvernamentale și/sau administrative, ea oferind o viziune neutră asupra unei activităţi, situații şi diverse soluţii la problemele ivite. Colaborarea guvernului și instituțiilor statului cu societatea civilă presupune deschidere către cetăţean, transparenţă, comunicare activă şi eficientă. Această colaborare cu societatea civilă poate fi materializată prin realizarea de acţiuni comune, proiecte în parteneriat, consultanţă reciprocă, menţinerea unor legături permanente.
Actuala clasă politică încă nu dă semne că se reformează sau că poate reforma România. Până acum nu s-a elaborat o strategie socio-economică și politică pe termen lung, legiferată și respectată de toate guvernele care se succed la putere, neexistând astfel o continuitate a proiectelor începute și neterminate de către guvernele care s-au perindat deja la putere și nici nu se va putea investi în alte proiecte viitoare.
Este de dorit ca noul sistem politic și administrativ să fie corect și transparent, să permită în mod real accesul și controlul civic asupra actului guvernării prin participare și dialog continuu, consultare consecventă și eficientă, participare amplă la luarea marilor decizii care hotărăsc soarta poporului român.
Iniţiativa cetăţenească trebuie stimulată în toate domeniile vieţii politice, sociale şi economice, pentru consolidarea și instituționalizarea societăţii civile ca factor moderator, de echilibru şi dialog social între Putere şi Opoziţie, pe de o parte, şi între clasa politică şi societatea civilă, pe de altă parte, printr-un proiect și acord de guvernare participativă.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Știință, religie, globalizare versus cunoaștere

Cultura este legată de credinţe şi idei religioase, de spaţii istorice şi geografice cu noi …

BRICS – alternativa în fața coaliției SUA – Europa

Motto: „Este încurajator să vedem entuziasmul și creșterea în interes a țărilor în curs de …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: