SOCIETATEA JUNIMEA – ISTORIA CENACLURILOR

SOCIETATEA JUNIMEA
– ISTORIA CENACLURILOR –

În iarna anului 1863, cinci tineri proaspăt întorşi de la studii din străinătate au luat iniţiativa creării unei societăţi literare: Theodor G. Rossetti (n. 1837), doctor în drept la Berlin, care şi pune numele Junimea (Tinerimea), Vasile Pogor (n.1833), doctor în drept la Paris, Petre P. Carp (n. 1837), doctor în drept la Bonn, Iacob
Negruzzi (n. 1843), doctor în drept la Heidelberg şi Titu Maiorescu (n. 1840), doctor în filosofie – Giessen, Germania, şi licenţiat în litere şi filosofie la Sorbona, Paris.
Din 10 februarie 1863, activitatea a început cu prelecţiunile populare, prelegeri pe teme variate, menite să educe masele care să devină apte pentru înţelegerea culturii ca factor de progres şi moralitate.
Din primăvara lui 1864, societatea se statorniceşte şi îşi va desfăşura prodigioasa ei activitate până în 1944, rămânând în istoria culturii societatea cu cea mai lungă activitate.
Conducătorul societăţii a fost Titu Maiorescu – spiritus rector care a impus direcţiile activităţii: limbă, literatură şi cultură, precum şi o rigoare, disciplină, ţinută a oratorilor ce susţineau prelegerile. Şedinţele erau săptămânale, sâmbăta, şi se desfăşurau în casa lui Titu Maiorescu, apoi în casa lui Vasile Pogor, devenită astăzi Muzeul Junimii, la Iaşi. În evoluţia Junimii se disting câteva etape cu trăsături distincte: prima (1864-1874) a fost denumită perioada ieşeană şi a fost considerată cea mai bogată.

S-a caracterizat printr-un pronunţat caracter polemic, cu accente de critică violentă; este etapa în care se elaborează principiile sociale, lingvistice şi estetice ale junimismului. A doua etapă (1874-1885) a fost cu dublă desfăşurare: la Iaşi şi Bucureşti şi s-a caracterizat prin consolidarea Noii direcţii: diminuarea criticismului junimist şi apariţia în paginile revistei Convorbiri literare a operelor de maturitate ale lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici etc. A treia etapă începe după 1885, etapa bucureşteană, când este strămutată în capitala României revista şi după ce veniseră pe rând Titu Maiorescu apoi cei mai mulţi junimişti. Se diminuează activitatea de cenaclu, revista capătă caracter preponderent universitar, publicând studii istorice, filosofice, filologice, de geografie.
Revista Convorbiri literare a apărut în 1867, 1 martie, sub conducerea lui Iacob Negruzzi, care în 1893 o încredinţează unui colectiv, apoi după 1900, când fondatorii lasă locul unei noi generaţii, revista îşi diminuează rolul avut până atunci. Rezistă până în 1944, fără bogăţia de valori din trecut.
Preocupările Junimii s-au concretizat în patru direcţii de activitate: de educare a publicului prin conferinţe, de promovare a unor principii lingvistice care să ducă la unificarea limbii literare, de formare a unor scriitori de valoare şi publicare a operelor acestora şi de combatere a formelor fără fond, adică a acelor instituţii create prin imitaţia unor modele occidentale pentru care noi nu aveam fondul necesar.
În primul deceniu al activităţii grupării era interzisă politica. Odată cu mutarea în Bucureşti, în sfera de interes a societăţii a intrat şi acest domeniu, mai mulţi membri alcătuind aripa junimistă a Partidului Conservator.
Tot ce a înfăptuit Junimea a mers în sensul temeiniciei. Ridiculizând mediocritatea şi combătând pericolele unei culturi neasimilate a marcat începutul funcţionării sigure şi la obiect a spiritului critic, instaurarea unui înalt nivel de exigenţă faţă de intelectualul român, victoria ideii de valoare estetică, dezvoltarea gustului artistic, activizarea instinctului creator naţional (constatările aparţin lui Tudor Vianu). Junimismul a avut un puternic efect de modelare şi înrâurire asupra epocii şi asupra deceniilor următoare.

FLOAREA NECŞOIU