Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
Tocmai de aceea, istoria universală a spionajului stârneşte nu numai curiozitatea omului contemporan, ci şi nevoia acestuia de a-şi explica unele dintre nedumeririle şi enigmele, mistificările şi miturile cu care se confruntă, răspunzând necesităţii de a prevedea atâtea peri cole şi erori care ne mai ameninţă.
Cele mai multe dintre practicile spionajului îşi găsesc originea în perioada Antichităţii, desigur în forme corespunzătoare scopurilor şi posibilităţilor tehnice de atunci.
Cele dintâi izvoare referitoare la spionaj provin din Egiptul Antic. Consemnările hieroglifice se referă, între altele, la culegerea de informaţii cu ocazia operaţiunilor comerciale, la folosirea agenţilor pentru localizarea populaţiilor inamice care urmau să fie cucerite şi transformate în sclavi.
Din secolul I î.Hr., spionajul egiptean se concentrează asupra rivalilor europeni, Grecia şi Roma.
Tot în Egipt sunt folosite pentru prima oară şi sisteme de codificare a mesajelor, „cerneluri simpatice”, îmbrăcăminte cu compartimente ascunse. Spionii egipteni au cunoscut folosirea otrăvurilor extrase din plante şi a altor substanţe în vederea asasinatelor sau actelor de sabotaj.
Aşa cum scriam anterior, primul tratat despre spionaj aparţine lui Sun Tzu, care a trăit în urmă cu 15 secole, autor al unei lucrări despre „arta războiului”, „Cele treisprezece porunci”. Cartea dovedeşte nivelul înalt pe care îl dobândise strategia şi tactica activităţilor infor mative în China.
Consideraţiile lui Sun Tzu asupra „artei războiului” şi a spionaju lui pornesc de la idei cât se poate de pragmatice: „Ceea ce numim prevedere nu poate fi obţinut de la zei sau de la spirite, nici prin analogie cu evenimente petrecute şi nici prin calcule, ci cu ajutorul oamenilor care cunosc situaţia inamicului.”
Prin urmare, una dintre problemele cele mai importante care îl preocupă pe Sun Tzu era aceea a calităţilor pe care trebuie să le întrunească un agent.
Spionajul biblic
De partea cealaltă, „Cartea Cărţilor”, am numit „Biblia”, relatează o serie de cazuri legate de ceea ce s-a numit mai târziu spionaj.
Între altele, este amintită Cartea Genezei în care se arată că Moise a trimis nu mai puţin de 12 „agenţi”, printre care Caleb şi Ioşua, în „Ţara Canaan”, regiune care cuprindea actualele teritorii ale Israelului şi Libanului, unde trăiau diferite seminţii ce puteau periclita existenţa poporului evreu :
„Domnul i-a vorbit lui Moise şi a zis, trimite nişte oameni să iscodească Ţara Canaanului… Vedeţi ţara, cum este poporul care o locuieşte…”
Eforturile depuse de poporul evreu de a intra în posesia „ţării promise”, deci a întregului teritoriu pe care cărţile sfinte i-l atribuiau, a dus la necesitatea trimiterii aici a unor spioni ce urmau să aducă informaţii despre potenţialul militar al populaţiilor care ocupau teritoriul. Era vorba, în primul rând, de oraşul Jerichon, aflat pe malul râului Iordan.
Potrivit „Cărţii lui Joshua”, cel mai important sprijin pe care spionii evrei l-au avut în Jerichon a fost oferit de o prostituată, Rahab, care se pare că fusese obligată să îmbrăţişeze această meserie deoarece fusese acuzată de vrăjitorie.
Rahab s-a angajat să ascundă iscoadele evreilor de autorităţile locale. Această promisiune a fost respectată, soldaţii israelieni urmând să recunoască locuinţa lui Rahab după un cordon roşu aflat la fereastra casei.
Se pare că de aici provine culoarea roşie prin care erau marcate casele unde era practicată meseria care îşi dispută cu spionajul privilegiul de a fi cea mai veche, prostituţia.
Potrivit „Bibliei” au existat însă şi spioane care s-au pus în slujba unor puteri străine, deci trădătoare, cum a fost Dalila (Dalilah), aflată în tlujba regelui filistinilor. Dalila a fost însărcinată de acesta să afle secretele puterii lui Samson, unul dintre „judecătorii copiilor lui Israel”.
Pentru a-şi uşura sarcina, Dalila a devenit iubita lui Samson şi, după mai multe tentative, a aflat secretul puterii acestuia, care se afla în părul său. În timp ce Samson dormea, Dalila i-a tăiat pletele, astfel încât filistinii au putut să îl captureze. Ca simbol al trădării pentru bani, Dalila a pătruns în artă şi literatură, numeroase fiind picturile, compoziţiile muzicale, operele literare, dar şi filmele în care este imortalizată figura uneia dintre cele dintâi spioane din istorie.
Modelul „Calului Troian”
În opera lui Homer, cele mai interesante relatări cu privire la episoade de spionaj pot fi găsite în „Iliada” mai ales în „Cântecul X”. Sunt descrise trimiterea de spioni în tabăra duşmană dar şi unele acţiuni de diversiune şi dezinformare. Pentru a contracara acţiunea lui Palamedes, care dorea întreruperea războiului, Ulise răspândeşte zvonul că acesta fusese cumpărat de Priam, regele Troiei, ticluind o scrisoare din partea celui pe care dorea să-l compromită.
Un veritabil episod de diversiune este, desigur, acela legat de „Calul troian” acţiune pregătită prin trimiterea în Troia a unui agent, Simon, care le povesteşte apărătorilor cetăţii că intrarea „Calului troian”, adevărată „maşină infernală », in interiorul zidurilor are drept scop potolirea mâniei zeiţei Pallas Atena.
Tot din izvoare antice reiese că paternitatea sistemului de transmitere în secret a informaţiilor ar aparţine conducătorului spartanilor, Lysandru, care a utilizat o formă timpurie de scriere secretă pe tăbliţe de lemn acoperite cu ceară, pentru a-şi avertiza concetăţenii de o invazie persană.
Poliţia secretă romană şi spionul Hannibal
Nicio altă civilizaţie antică nu şi-a adus o contribuţie mai importantă în dezvoltarea spionajului ca Roma, datorită faptului că a creat cel mai mare imperiu al Antichităţii, care nu putea fi menţinut şi extins fără utilizarea unor asemenea metode.
Din secolul I d.Hr. este menţionată existenţa unei poliţii secrete, aşa-numiţii „frumentarii”, care aveau şi atribuţii de cenzură. Erau folosiţi şi aşa-numiţii „agentes in rebus”, cu atribuţii contrainformative.
Este interesantă în acest sens opinia exprimată de unul dintre cercetătorii Antichităţii, după care romanii „erau experţi în manipulări politice, spionaj şi operaţii murdare… Operaţiile sub acoperire au constituit o parte indispensabilă a politicii romane”.
Titus Livius povesteşte despre transmiterea unor mesaje secrete între Filip al Macedoniei şi Hannibal, care au fost interceptate de romani. Se aminteşte faptul că Hannibal obişnuia să-i deruteze pe romani prin scrisori ticluite.
Informaţiile culese de la dezertori erau verificate de Hannibal cu ajutorull spionilor săi. Uneori, travestit, Hannibal culegea şi verifica informaţii în teritoriul adversarului.
Tot cu ajutorul spionajului a fost descoperit locul în care se ascundea Hannibal la Nicomedia, obligându-l pe acesta să se sinucidă (186 Î.Hr.).
Senatorul roman Atticus ales de… Decebal
Acţiuni de culegere a informaţiilor prin intermediul agenţilor s-au de sfăşurat şi în perioada dacilor, în timpul domniei regelui Decebal.
După unele relatări, se pare că acesta l-a trimis la Roma pe omul lui de încredere, Atticus, care a reuşit să acţioneze astfel încât să fie ales în Senatul roman.
Nu este exclus ca primul război daco-roman (101-102) să se fi încheiat nedecis tocmai datorită activităţilor lui Atticus.
Dio Cassius narează o serie de episoade de spionaj din timpul războaielor cu dacii.
După primul dintre ele, Domitian primeşte o scrisoare din partea lui Decebal, prin care acesta se recunoaşte învins. Domitian arată această scrisoare Senatului, pentru a-l încredinţa de victoria sa.
De fapt, scrisoarea fusese falsificată de chiar Domitian pentru pentru a-şi sublinia meritele.
Este de asemenea posibil ca scrisoarea să fi fost trimisă de Decebal în scop de dezinformare.
Despre Decebal, Dio Cassius arată că era „meşter în a întinde curse”.
Caesar şi-a ignorat spionii…
Caius Iulius Caesar (100-44 Î.Hr.) a rămas în istorie nu numai ca politic şi conducător militar, ci şi ca unul dintre promotorii spiojului. Înainte de a porni o campanie militară, Caesar se informa amănunţit asupra ţării unde urma să desfăşoare operaţiile. Îl interesau obiceiurile, instituţiile politice, istoria, ca şi economia ţării. Însuşi Caesar menţionează, în cele şapte cărţi ale lucrării „bello gallico”, în mai multe rânduri, utilitatea folosirii agenţilor secreţi, mai ales a negustorilor, în acest scop.
Necesitatea acti vităţilor informative în cadrul campaniilor militare se reflectă, în timpul lui Caesar, şi în organizarea legiunilor sale. Fiecare dintre acestea, existau 10 spioni sau iscoade, care veneau pe urma şarjelor cavaleriei în vederea adunării de informaţii despre teritoriul şi populaţia cu care grosul armatei romane urma să lupte.
Diferite metode informative au fost folosite de Caesar şi în cadrul confruntărilor cu duşmanii interni, de fapt foşti aliaţi, deci în timpul războaielor civile.
Este vorba, de exemplu, de luptele duse împotriva lui Pompeius. În tabăra adversarilor au fost trimişi agenţi care trebuiau să se informeze, de exemplu, asupra mijloacelor financiare de care aceşti dispuneau.
Se pare că Caesar dispunea de cel mai mare număr de agenţi şi informatori cunoscut până în acel moment.
Şi totuşi, Iulius Cezar nu a ştiut să folosească întotdeauna informaţiile primite, ceea ce, în cele din urmă, i-a fost fatal. În ziua asasinării sale, Iulius Caesar a primit o informaţie de la un spion care anunţa asupra complotului împotriva sa, dar nu a luat în considerare această avertizare, astfel încât a fost ucis.
Conducătorul roman a fost şi în posesia unui sistem de cifrare cunoscut sub numele de „alfabetul lui Caesar”, bazat pe substituirea literelor.
Plutarch („Vieţi paralele”) arată că Iulius Caesar a fost unul dintre cei dintâi care au folosit cifrul.
BOGDAN PĂPĂDIE, GABRIEL I. NASTASE
(Din vol. Spionii și loviluția, Ed. Obiectiv, Craiova)
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro