Spionii şi loviluţia (III)

Spionii şi loviluţia (III)

Maria Bălan – „regina spionajului”

Un succes deosebit al contrainformaţiilor româneşti l-a constituit identificarea, cu ajutorul unor agenţi strecuraţi în teritoriul ocupat de inamic, a spionilor inamici din România, ceea ce a dat posibilitatea anihilării activităţilor lor.
Un alt succes al serviciului de contrainformaţii român l-a constituit întocmirea, în primăvara anului 1917, a unor liste de persoane care au colaborat cu inamicul.
Ca şi alte servicii de informaţii europene, şi cel românesc s-a folosit de „spionajul feminin”.
Una din aceste spioane a fost Tereza Colbeu. La arestarea sa, au fost găsite în gulerul de blană, pe care îl purta, documente informative.
Dar cea mai importantă agentă a fost Maria Bălan care a transmis multă vreme informaţii deosebit de preţioase despre mişcările trupelor austro-ungare în Banat, acţionând sub numele de cod „B9”.
Contraspionajul austro-ungar o descoperă cu mare dificultate pe tânăra şi frumoasa femeie.
Arestată, este condamnată la moarte, dar reuşeşte să evadeze, reapărând la Bucureşti.
Despre Bălan, ziarul francez „Paris Soir” scria că a fost „regina spionajului”, „o Mata Hari” autohtonă care „a adus imense servicii României”.

Asasinul lui Troţki –
Erou al Uniunii Sovietice

Mexic s-a înscris pe harta acţiunilor informative şi a asasinatelor politice datorită faptului că aici s-a desfăşurat episodul final al „cayului Troţki”.
Dizidentul sovietic era considerat de Stalin ca principalul său duşman, astfel încât a ordonat serviciilor de spionaj sovietice să organizeze asasinarea sa.
După mai multe tentative nereuşite, NKVD îl recrutează pe Ramon Mercader (1914-1978), de origine spaniolă, fervent comunist.
Acesta, la 20 august 1940, îl răneşte grav pe Leon Troţki, care ulterior va muri. Întemniţat în Mexic, Mercader este eliberat în 1960, vine în URSS, unde primeşte titlul de „Erou al Uniunii Sovietice”.
Portretul său se găseşte în Muzeul KGB din Moscova.
De reţinut că, la una din tentativele de asasinare a lui Troţki participase şi cunoscutul grafician mexican David Alfaro Siqueiros (1896-1974).

Şeful Poştei Române –
trădătorul amnistiat

Din păcate, serviciul de contrainformaţii român s-a confruntat nu numai cu duşmanul din exterior, ci şi cu cel din interior.
Este vorba de identificarea şi anihilarea unor agenţi care se puseseră în slujba spionajului Puterilor Centrale, acţionând, uneori din posturi destul de înalte.
În ultimă instanţă, actele lor, determinate de remunerări sau de avantaje, posturi într-o viitoare organizare a unei Românii ocupate, au costat vieţile unor conaţionali.
În sfârşit, mai este de amintit cazul unor români care au spionat în România, din postura de militari în armata austro ungară. Este vorba, spre exemplu, de Leo Onciul, locotenent în armata chezarocrăiască, care cade prizonier al armatei României şi, după ce evadează, întocmeşte un raport detaliat înaintat autorităţilor militare austro-ungare despre armata României.
Dintre agenţii în slujba spionajului austroungar, cel mai important a fost colonelul Victor Verzea, care, în calitate de şef al serviciilor poştale, încă din perioada neutralizării României a transmis inamicului, ambasadorul Czerin şi celui german, codul de descifrare a telegramelor, copii ale corespondenţei comandanţilor militari şi a oamenilor politici.
Odată cu intrarea trupelor Puterilor Centrale în Bucureşti, pune la dispoziţia acestora instalaţiile telefonice şi telegrafice. Ca răsplată pentru serviciile sale, Verzea este numit de autorităţile de ocupaţie primar al Bucureştilor.
În 1919, la Bucureşti, este pronunţată sentinţa împotriva lui Verzea, de muncă silnică pe viaţă, care nu va fi executată pentru că, la 9 noiembrie 1920, delictele săvârşite în timpul războiului, între care şi actele de spionaj, au fost amnistiate

BOGDAN PĂPĂDIE, GABRIEL I. NĂSTASE
(Din vol. Spionii și loviluția, Ed. Obiectiv, Craiova, 2014)