Strategia națională de apărare a țării 2020 – 2024

Act constituţional (reglementat de art. 65 alin. 2 litera f și de art. 119 din legea fundamentală), elaborarea Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării (SNAT) reprezintă o obligaţie periodică a Administraţiei Prezidenţiale. Strategia a fost elaborată în baza legii 2003/ 2015, privind planificarea apărării. Deși la elaborarea precedentei legi s-a ridicat problema necesității unei Strategii de Securitate Națională, a cărei necesitate a fost argumentată de mai mulți experți în securitate, întrucît atribuțiile Președintelui prevăzute în constituție sunt reglementate în mod explicit la capitolul ”apărare”, s-a optat pentru menținerea titulaturii de ”Strategie Națională de Apărare a Țării”. Prin aceasta, s-ar putea înțelege că legislativul nu a dorit să-i ofere Președintelui României prerogative mai mari decît cele prevăzute de Constituție. Totuși, lipsa unei prevederi explicite privind instrumentul prin care Parlamentul stabilește, validează sau aprobă obiectivele de politică externă ale României, interesele sale strategice, determină abordarea acestora direct în acest document de planificare a apărării. În legea 203/2015 se prevede explicit că “Principalele documente care fundamentează planificarea apărării la nivel național sunt: Strategia Națională de Apărare a Țării și Programul de guvernare’’. Prin urmare, acest document este destinat planificării apărării naționale, și nu este unicul document care stă la baza planificării apărării, și împreună cu programul de guvernare. Acum subliniat această dispoziție legală, întrucât, din punctul meu de vedere, proiectul de strategie, la fel ca și precedentul, a depășit cadrul legal, printr-o abordare ce se dorește cuprinzătoare. Demersul nu este greșit, întrucât ar fi un bun mesaj strategic în mediul internațional, ar demonstra coerență în politica internă și externă a României, iar validarea de către Parlament ar atribui caracterul de lege, astfel încât orice guvern ar veni, va trebui să țină cont de strategia națională de apărare a țării atunci când își prezintă programul de guvernare. În condițiile în care suntem în prag de alegeri parlamentare, acest demers ar părea cu atât mai mult necesar. Cu toate acestea sunt câteva probleme care ar putea genera discuții și chiar respingerea documentului de către unele partide politice. Desigur, acest document, ca multe altele emise de cei care ne-au condus în decursul anilor, are o poveste. O poveste tristă. Tristă pentru că, aşa cum spunea unul dintre generalii care au participat cândva la elaborarea acestui act, fiindcă au existat perioade când la întocmirea SNAT participau şi militarii: „Sunt convins că noi, ca ţară, trăim de pe o zi pe alta şi că orice strategie la noi rămâne un document de sertar. Se adoptă şi nu-şi mai aduce nimeni aminte e ea. Dar, în mod sigur, după alţi cinci ani, cineva va întocmi o altă strategie, poate mai stufoasă decât prima, dar la fel de inutilă

Ce fel de strategie?
De apărare sau de securitate?

2020 a debutat ca un an cu totul şi cu totul special. Pe măsură ce timpul trece, suntem la jumătatea sa, el continuă să ne uimească. Este prin urmare firesc ca, în esenţa sa, şi documentul elaborat de Administraţia Prezidenţială să fie influenţat de o sumă de factori specifici perioadei complicate pe care România o traversează şi, în mare parte, textul reflectă în conţinutul său această situaţie. Dintre multitudinea de factori externi şi interni, merită nominalizaţi câţiva care s-au dovedit determinanţi: existenţa pandemiei de SARS-Cov-2 cu suita de consecinţe specifice, situaţia deosebită cu care se confruntă America (pandemia, relaţiile complicate şi tensionate cu China, explozia socială fără precedent într-un an electoral şi aşa tensionat), un an electoral intern incert şi prelungit peste măsură, un guvern sub permanentă presiune socială (revenirea celor plecaţi peste hotare, şomajul în creştere etc), o situaţie financiară dezastruoasă şi, deloc de neglijat, câteva rateuri răsunătoare în politica externă. Documentul emis de Administraţia Prezidenţială şi atribuit în mod particular preşedintelui pare a genera o oarecare ambiguitate încă de la titulatură. Citindu-l atent, este greu de descifrat dacă, în ciuda noului concept de „securitate naţională extinsă” (introdus ca o noutate discutabilă din punctul de vedere al specialiştilor cu ocazia precendentului document elaborat de aceeaşi Administraţie) este vorba despre o Strategie de Apărare Naţională sau despre o Strategie de Securitate Naţională. Deşi, în anumite componente, cele două mari domenii se intersectează, în esenţă, apărarea şi securitatea sunt două concepte complet diferite care solicită abordări inconfundabile, specifice fiecăreia dintre ele. Abordări care, în acest document par a se amesteca copios, prioritate având latura caracteristică Securităţii şi, în contradicţie cu titlul, mai puţin, mult mai puţin, aceea a Apărării. De alfel, în preambul, se arată că: „Strategia de Apărare Naţională a Ţării pentru următorii patru ani propune un management al problematicii de securitate naţională (sn)” şi nu al apărării naţionale! Capitolul 2 al SNAT se intitulează „Interese şi obiective naţionale de securitate (sn)” şi nu de apărare naţională! Iar capitolul 5: „Direcţii de acţiune şi principalele modalităţi pentru asigurarea securităţii naţionale a României (sn)” şi nu pentru asigurarea apărarii naţionale a României. În cele 44 de pagini, niciun capitol sau subcapitol nu este dedicat strict strategiei de apărare națională pentru următorii patru ani. În text, cuvântul „securitate” apare de circa 200 de ori, iar cel de „apărare” de numai 30 ori şi numai în conjucturi adiacente securităţii. De aici, întrebarea firească: „Nu cumva s-a elaborat de fapt o Strategie de Securitate Naţională şi s-a păstrat titulatura de Strategie Naţională de Apărare numai pentru a se păstra aparenţele respectării Constituţiei?”

O strategie sau o platformă politică în an electoral?

O altă întrebare, la fel de firească este dacă documentul trimis spre aprobarea Parlamentului este cu adevărat o Strategie (în deplinul sens al noţiunii) sau este numai o platformă politică cu o puternică componentă electorală. Ceea ce numim Strategie nu poate fi, ca în cazul de faţă, o colecţie lărgită de definiţii, promisiuni, percepte şi reluări la scară largă a unor principii din Constituţie. Fără a-i nega latura evident politică, niciun document cu adevărat strategic nu poate fi, aşa cum promite acesta „un cumul sintetic al aspiraţiilor, dorinţelor, vizunilor şi ideilor…”. Cu atât mai puţin un asemenea act nu ar putea reprezenta, cu adevărat, o Strategie Naţională de Apărare care, conform dorinţei autorilor, este „un document care se adresează şi opiniei publice (…) permiţând acesteia într-o manieră trasparentă, să fie la curent cu modul în care instituţiile publice îşi îndeplinesc misiunile…”. O adevărată strategie naţională de apărare este imposibil de elaborat în condiţiile în care s-au împlinit de curând 16 ani de când, treptat, conform unui plan atent întocmit, cu deplinul acord al tuturor guvernelor şi al parlamentului naţional, România cedează permanent din suveranitatea sa. Practic, atât apărarea teritoriului cât şi asigurarea securităţii populaţiei sunt dependente „fundamental” de altcineva. Lucrurile nu stau mai bine nici din punct de vedere al utilizării conform dorinţelor strict interne, în caz de necesitate, a resurselor strategice naţionale. Nu este un secret pentru nimeni, au trecut aproape 30 de ani de când România renunţă, an de an, la resursele sale strategice şi, odată cu acestea, a dispărut orice posibilitate de a-şi construi o strategie de apărare proprie, naţională. Depindem, şi în această privinţă, tot „fundamental”, de bunăvoinţa celor care ne deţin resursele. Conform acestei SNAT, în domeniul apărării ne bazăm întregul viitor, ca naţiune, numai pe relaţiile, mai mult sau mai puţin speciale cu SUA. Nu vedem că lumea este în schimbare, nu avem în vedere, ca în orice strategie, alternative, rezerve. Nu avem un „Plan B”, cum ar spune prietenii noştri americani. Suntem, în continuare, timizi în ceea ce priveşte dezvoltarea, numerică şi ca înzestrare a armatei proprii. Anii care au trecut de la precedenta SNAT, au arătat că, deşi înscrise în document, progresele în domeniul dezvoltării Armatei României au fost sporadice, neconvingătoare şi de suprafaţă. Parcă pentru a ne atrage atenţia asupra acestei omisiuni, generalul britanic Richard Barrons, considerat unul dintre cei mai importanţi lideri de gândire militară din Marea Britanie, afirma cu puţin timp în urmă: „Dacă această criză Coronavirus a arătat ceva clar, este că momentan China este în drum spre puterea globală, în timp ce SUA se retrage. Lumea previzibilă a Occidentului așa cum o cunoaștem din perioada Războiului Rece, acum aparține trecutului. Mulți piloni care garantează securitatea și prosperitatea noastră se vor rupe. Și ar putea exista o mare luptă între China și Statele Unite”. Fără ca strategii noştri să observe, inclusiv Uniunea Europeană este în curs de a-şi schimba linia strategică. Cu mai puţin de două săptămâni în urmă, şeful diplomaţiei UE, Joseph Borrell, afirma că pandemia a marcat un moment de cotitură în schimbarea de putere de la vest spre est. Pentru UE „creşte presiunea de a alege una din părţi” spune dl. Borrell. Acelaşi domn Borrell precizează că blocul celor 27 de state ale Uniunii, între care, să nu uităm, se numără şi România „ar trebui să urmeze propriile noastre interese şi valori şi să evite să fie folosit de către o parte sau de către cealaltă” În textul recentei SNAT, aceste realităţi par a nu exista sau, oricum, ele nu sunt evidenţiate, decât, cel mult prin așezarea UE, înaintea NATO la enumerare.

În loc de concluzii

Exemple care să demonstreze că actul trimis spre aprobarea Parlamentului este scris pentru că trebuia scris şi nu pentru că se simte nevoia unei adevărate Strategii de Apărare Naţională, a unei proiecţii reale spre viitor, a unui program ambiţios care să permită progrese reale în domeniul apărării, sunt nenumărate. Ele pot fi extrase uşor, de oricine este interesat, comparând cele două SNAT elaborate de aceeaşi Administraţie la diferenţă de cinci ani şi analizând rezultatele concrete. Se vede clar, pentru orice cunoscător al domeniului, că pe măsură ce timpul trece rolul apărării este preluat de cel al securităţii şi că importanţa instituţiei militare este în declin comparativ cu celelalte elemente ale sistemului securităţii naţionale. Recenta SNAT, asemenea celor dinaintea ei, pare a reprezenta mai mult o platformă politică, subordonată luptei electorale într-un an cu alegeri locale şi parlamentare decât o proiecţie reală asupra măsurilor de urmat pentru apărarea ţării. Este un document care, după instalarea noii puteri, precum precedentele, are toate şansele să fie dat uitării a doua zi. Aţi auzit cumva, din 2015 şi până azi, în vreunul dintre forumurile importante ale puterii, vreo referinţă la Strategia Naţională de Apărare? Cu aceeaşi probabilitate vom auzi şi de această Strategie. În acest an, documentul, este aproape dublu ca volum faţă de cel dinainte (44 de pagini) în condiţiile în care nimeni, niciodată pe parcursul valabilităţii sale, nu a analizat serios ce s-a îndeplinit din cele 23 de pagini ale „Strategiei” anterioare. De ce? Pentru că, la o analiză atentă, s-ar fi descoperit că aproape niciunul dintre obiectivele stabilite acolo nu au fost atinse şi că, pe ansamblu, stăm mai prost la capitolul apărare (securitate) naţională decât am stat cu cinci ani în urmă. Acum câteva zile, cu prilejul înaintării spre aprobarea Parlamentului a unei noi SNAT, cetăţeanul ar fi trebuit să ştie dacă suntem mai puternici, dacă este mai bine apărat, dacă este mai în siguranţă decât cu o jumătate de deceniu în urmă. Să afle dacă avem capabilităţi de apărare în plus şi care sunt acestea. Însă, ca şi până acum, cetăţeanul habar nu are. Şi asta nu numai pentru că realizările în domeniu sunt invizibile, ci şi pentru că transparenţa, mult clamată de fiecare partid ajuns la putere, a rămas la nivel de deziderat. La fel cum a rămas şi povestea tristă a Strategiei de Apărare a Ţării.

Titi Sultan, Realizator TV