STURIONII DIN BAZINUL DUNĂRII ȘI MĂRII NEGRE – AMENINȚĂRI ȘI MĂSURI DE CONSERVAE

Sturionii reprezintă una dintre cele mai valoroase resurse naturale, interesul pentru acest grup de pești manifestându-se atât din punct de vedere științific cat și din punct de vedere comercial.

Acest interes este perfect justificat având în vedere faptul că sturionii se numără printre cele mai vechi specii de peşti, apariţia lor datând de circa 200 milioane de ani, dintr-o linie de peşti teleosteeni. La ora actuală există numai două familii,

Acipenseridae şi Polyiodontidae, care numără specii ce populează fluvii, lacuri, ape de coastă şi mări interioare din emisfera nordică. Acipenseridae este numele unei familii de peşti marini de talie mare, cu scheletul cartilaginos-osos, cu corpul fără solzi, acoperit cu cinci şiruri longitudinale de discuri osoase, cu rostrul alungit, prevăzut cu mustăţi. Peştii din această familie sunt denumiţi şi sturioni. Se hrănesc cu precădere din fauna bentică: moluşte, crustacei, peşti bentici din familia guvizilor sau a blenidelor, icrele altor specii.

Sunt întâlniţi numai în emisfera nordică, fiind prezenţi îndeosebi în Marea Neagră şi Marea Caspică, mult mai rari în apele Europei occidentale (mai ales şipul), de unde migrează în fluviile aferente.

Sturionii sunt pescuiţi pentru carnea, icrele negre şi cleiul lor: supraexploatarea stocurilor naturale i-a rărit şi mai multe specii sunt acum crescute în întreprinderile de piscicultură.

În apele României trăiesc şase specii aparţinând la două genuri: Huso huso, morunul; Acipenser gueldenstaedtii, nisetrul; Acipenser stellatus, păstruga; Acipenser ruthenus, cega; Acipenser nudiventris, viza; Acipenser sturio, şipul

Morunul este un peşte marin bentonic, anadrom, din familia acipenseridelor (Acipenseridae), care trăieşte în Marea Neagră, Marea Adriatică şi Marea Caspică şi migrează în fluviile tributare pentru reproducere. Este cel mai mare dintre sturionii noştri, putând trece de 5 m lungime iar ca greutate ajunge la 2.000 kg (s-au citat şi moruni de 9 m lungime). Coloritul corpului cenuşieînchisă pe spate şi alb pe abdomen. Are corpul masiv, alungit şi gros, capul relativ mic şi botul scurt, aproximativ conic, cu gura inferioară semilunară. Buza de sus întreagă, cea de jos întreruptă la mijloc pe un spaţiu mare. Cele 4 mustăţi de pe partea ventrală a botului sunt turtite lateral. Este lipsit de solzi, iar corpul este acoperit cu cinci rânduri de plăci (scuturi) osoase mici longitudinale. Trăieşte până la 100 de ani. Depune icrele la adâncimi de 8-20 m în fluvii, pe fund argilos şi pietriş, în curentul apei în aprilieiunie. Este un peşte carnivor, se hrăneşte cu crustacee, larve de insecte, larve de peşti şi peşti mici: scrumbie, hamsii, guvizi etc. Are valoare economică foarte mare şi este pescuit pentru carnea gustoasă şi icrele negre. Morunul este clasificată după IUCN ca o specie pe cale de dispariţie (CR).

Nisetrul este un peşte marin, bentonic, potamotoc (anadrom), din familia acipenseride (Acipenseridae) care trăieşte în Marea Neagră şi Marea Caspică şi migrează, pentru reproducere în fluviile care se varsă în ele: din Marea Caspică migrează în Volga, Ural, Cura; din Marea Azov – în Don; din Marea Neagră – în Rion, Nipru, Bug, Nistru şi Dunăre. Sunt descrise 3 rase geografice: Acipenser gueldenstaedtii colchicus în bazinul Mării Negre, Acipenser gueldenstaedtii gueldenstaedtii în nordul Mării Caspice şi Acipenser gueldenstaedtii persicus în sudul Mării Caspice. Lungimea obişnuită 1-2 m; maximală 4 m. Greutatea obişnuită 20-30 kg; maximală 115 kg. Femelele sunt mai mari. Poate trăi 50 ani.

Păstruga este o specie de sturion care trăieşte în Marea Neagră, Marea Caspică şi Marea Azov. Corpul prezintă 5 rânduri de discuri rombice osoase, deosebindu-se de celelalte specii din familia Acipenseridae prin lungimea botului, falca inferioară este întreruptă, iar cea superioară reprezintă circa 60% din lungimea capului. Spatele colorat în negru-brun. lungimea maximă pe care o poate atinge este de 214 cm, iar greutatea de 68 kg, exemplarele obişnuite măsoară 80 –100 cm şi cântăresc 5–8 kg.

Cega este o specie comună de sturion euro-asiatic. Este unul dintre cei mai mici sturioni, o specie comună în Europa centrală. Cega este pescuită, dar poate fi şi crescută pentru caviarul sau gelatina ce se obţin din icrele sale sau capturată pentru acvaristică. Deşi este membru al familiei sturionilor, este un peşte exclusiv de apă dulce. Se găseşte în Dunăre. Preferă apele adânci şi limpezi, cu fund tare, apropiindu-se de mal numai dacă acesta este abrupt. Nu suportă apele tulburi şi pe cele sărace în oxigen. Se hrăneşte cu crustacee şi larve de insecte. Măsoară în medie 60–70 cm şi cântăreşte 4+5 kg, putând ajunge la 1-1,25 m şi 16 kg. Carnea şi icrele sunt foarte apreciate. Cega nu ajunge la dimensiunea celorlalţi sturioni, fiind cel mai mic reprezentant al genului Acipenser. Poate trăi 26-27 ani. Se pescuiesc de obicei exemplare de 4-11 ani.

Viza este un peşte dulcicol, bentonic, din familia acipenseride (Acipenseridae), răspândit în râurile ce se varsă în Marea Neagră, Marea Azov, Marea Caspică şi Lacul Aral. Este o specie ameninţată cu dispariţia. În România şi Republica Moldova nu s-a mai pescuit de 50 de ani şi este considerată ca specie dispărută. În România se întâlnea în Dunăre, de la Baziaş la Galaţi, excepţional în deltă. Urca şi în cursul inferior al afluenţilor Dunării (Prut, Siret etc.), iar în Nistru până la barajul Dubăsari. Lungimea obişnuită 40-50 cm, maximă 221 cm. Greutatea obişnuită 8-10 kg; maximă 80 kg. Trăieşte până la 32 ani. Are valoare economică, fiind pescuit. Are carnea grasă şi foarte gustoasă.

Şipul este un peşte marin, bentonic, anadrom, din familia acipenseride (Acipenseridae), ameninţat cu dispariţia, care era răspândit pe litoralul atlantic al Europei până în Norvegia, mările Baltică, Nordului, Mediterană, Adriatică şi Neagră. Urca pe fluvii pe distanţe lungi. Astăzi, această specie trăieşte doar în râul Garonne (Franţa). În România nu s-a mai pescuit de 60 de ani şi este considerată ca specie dispărută, în trecut se întâlnea în tot lungul litoralului şi în faţa gurilor Dunării, iar în Dunăre era semnalat numai în deltă. Lungimea obişnuită 80-100 cm, maximă 6 m. Greutatea obişnuită 80 kg, maximă 400 kg. Poate trăi 100 de ani, obişnuit nu depăşeşte 25 ani. Are valoare economica, fiind pescuit. Carnea este mai puţin gustoasă decât a celorlalţi sturioni. Icrele sale sunt de calitate inferioară.

DECLINUL STURIONILOR

Deoarece tendinţa globală este de reducere dramatică a efectivelor, unii biologi sunt de părere că majoritatea speciilor de sturioni se află pe cale de dispariţie naturală, alţii considerând că modificările survenite în habitatul acestor peşti reprezintă principalele cauze de declin ale populaţiilor. Unele din cauzele scăderii dramatice a numărului de sturioni sunt poluarea şi distrugerea habitatelor de reproducere ale acestora, barajele şi alte construcţii care limitează migraţia către locurile de depunere a icrelor, pescuitul excesiv şi braconajul pentru a aproviziona piaţa neagră cu caviar. Tocmai de aceea, din aprilie 1998 toate speciile de sturioni au fost considerate ca fiind ameninţate cu dispariţia şi au fost incluse în Anexa II a Convenţiei privind Comerţul internaţional cu specii ameninţate de faună şi flora sălbatică (Convention on International Trade in Endangered Species of Wild Fauna and Flora – CITES). Administrarea naţională a speciilor de sturioni protejate de CITES se face prin Autoritatea Naţională de Management CITES, Autoritatea ştiinţifică CITES şi Administraţiile pescăriilor din România. Ca urmare a acestor reglementări, comerţul cu produsele sturionicole este permis şi considerat legal numai cu certificate de import/export.

Datorită specificului de migrare şi reproducere previzibil, sturionii sunt uşor de capturat, pescuitul sturionilor din motive comerciale, pentru carne şi caviar, reprezentând o afacere prosperă, dacă ţinem cont de preţul foarte mare al caviarului. La această dată câteva ţări deţin monopolul comerţului cu caviar.

În ceea ce priveşte sturionii din România, situaţia acestora este asemănătoare cu cea întâlnită pe plan mondial. Cercetările efectuate în ultimii ani privind vârsta sturionilor capturaţi în ţara noastră au arătat că în perioada 1990-1999 numărul puietului a scăzut dramatic. Din aceasta cauză, în anul 2005, în România au fost capturate doar opt exemplare de sturioni adulţi.

Declinul sturionilor din Dunăre este demonstrat de scăderea rapidă a capturilor. Încă de la începutul secolului al XVI-lea, capturile de moruni au scăzut în bazinul mijlociu al Dunării, iar în secolul al XVIII-lea pescuitul sturionilor aflați în migrație în bazinul superior al Dunării a fost abandonat din cauza numărului redus de exemplare prinse.

Dunărea Inferioară a continuat să fie ultima fortăreaţă a sturionilor, până la declinul accelerat din ultimele decenii. În România capturile totale anuale au scăzut, de la 1.144 tone în 1940, la mai puţin de 8 tone în 1995. Motivele acestor scăderi dramatice sunt complexe, dar lipsa de conştientizare şi informare stă la baza celei mai grave cauze: pescuitul excesiv.

La aceasta s-a adăugat in anii ‘90 braconajul sălbatic, accentuându-se după anul 2000.
Principalele cauze ale declinului sturionilor sunt:
– barajele și alte construcții care limitează migrația către locurile de reproducere și de depunere a icrelor poluarea cu pesticide afectează speciile longevive (morunul)
– poluarea excesivă a mării negre a condus în cazul nisetrului la dezechilibre hormonale majore și implicit la apariția mai multor exemplare hermafrodite.
– distrugerea habitatelor de reproducere prin îndiguiri, exploatare de balast, defrișări excesive
– pescuitul excesiv și braconajul sălbatic în special pentru caviar

STOPAREA DECLINULUI STURIONILOR

Încercându-se stoparea acestui declin, au fost implementate o serie de programe de conservare, unde s-au pus bazele monitorizării sturionilor.

Programul de conservare desfășurat de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării începând cu anul 2006 pana in anul 2016, a interzis pescuitul sturionilor pana in 2020.

Cu toate acestea, programele de prohibiție au generat un braconaj sălbatic si implicit accentuarea declinului sturionilor din ce in ce mai mare.

Aceste date alarmante au impus adoptarea unui plan de protejare şi conservare a speciilor de sturioni din bazinul Dunării, un prim pas fiind reprezentat de interzicerea pescuitului comercial al sturionilor în România pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul 2006. Mai mult, în acest sens sunt necesare programe de conservare eficiente şi studii ale diversităţii genetice şi ale relaţiilor între populaţiile geografice de sturioni pentru speciile existente în Dunărea inferioară. În ultimele decenii, tehnologiile bazate pe markeri ADN au revoluţionat modul în care sunt conduse cercetările asupra acestui grup de peşti, oferind noi oportunităţi de cercetare. Progresele înregistrate în biologia moleculară permit folosirea unor markeri eficienţi pentru evaluarea relaţiilor filogenetice, a diversităţii genetice inter- şi intraspecifice şi a identificării exacte a speciilor de sturioni, ca parte a programelor de management şi conservare.

MĂSURI DE CONSERVARE A STURIONILOR

Fiind specii pe cale de dispariție, necesită o serie de măsuri de conservare, cât mai eficiente și mai adecvate.
Principalele măsuri sunt:
Repopularea bazinelor naturale cu indivizi produși în mediul artificial și crescuți în condiții de acvacultura. Această măsură reduce diversitatea genetica a speciilor din cauza numărului tot mai mic de indivizi nativi din mediul natural.
Repopularea cu hibrizi, etichetați greșit a fi indivizi ai acestor specii
Programe de conservare
Construirea unor ecluze și a unor canale de deviație în situația barajelor
Combaterea reală a braconajului și a pescuitului excesiv
Evitarea deversării poluanților Refacerea și protecția habitatelor de reproducere.

Există convingerea că toate eforturile care se depun acum, pentru salvarea și conservarea sturionilor vor fi încununate de succes în viitor și vor reda Dunării cele 5 specii fanion ale sale!

VASILE-OCTAVIAN COSMESCU Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, Brăila; Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu”, Însurăței