SUA – CHINA „CIOCNIREA TITANILOR”

SUA – CHINA

CIOCNIREA TITANILOR

Motto:

” Influența politică a Beijingului, propriul Soft Power, progresează cu rapiditate. Această influență este însoțită de o anumită îngrijorare. Toată lumea e atentă la ce spune. Ce conducător asiatic ar îndrăzni acum să spună cu glas tare că avântul Chinei prezintă o mare amenințare? Bineînțeles că SUA are un loc în Asia. Nouă ne revine sarcina să definim care „.

(Liu Jiey, directorul Departamentului care răspunde de relația cu SUA în MAE chinez) Stephane Marchand, Quand la Chine veut vaincre, Ed. Fayard, 2007.

– O lume multipolară și globalizantă se naște sub ochii noștri.

– Puterile emergente își revendică locul la masa jocului geopolitic planetar.

– Vechile resentimente și datorii karmice se vor transforma în conflicte „fierbinți” (vezi China-India; Turcia-Grecia; Belarus-Polonia etc.), iar SUA se vor afla în linia de miră a viitoarelor alianțe bazate pe interese mutuale de conjunctură, pentru acapararea și exploatarea de noi resurse naturale.

– Confruntările majore se vor muta în spațiul virtual devenit un adevărat câmp de luptă și în afara spațiului terestru, pentru colonizarea și privatizarea cosmosului în scopul exploatării minereurilor rare necesare noilor tehnologii, cu costuri de producție scăzute, dar și pentru instalarea de baze militare ale noilor armate spațiale deja înființate de: SUA, China, Rusia, India.

– APOCALIPSA descrisă de profetul Daniel și apostolul evanghelist Ioan, se va abate asupra Terrei din spațiu, de o specie umană hibridă (marțiană, venusiană, saturniană) rezultată din modificările genetice succesive operate asupra embrionilor umani clonați în laboratoarele spațiale.

– Nimic nu va scăpa supravegherii și controlului Inteligenței Artificiale, care va prelua inițiative în proiectarea civilizației viitoare, pe care o va modela „după chipul și asemănarea sa. „Inteligența Artificială va deveni Marele Creator, atotputernic, atotvăzător, ADN-ul sau gena distrugerii moștenită de la sentimentele de ură, fără milă și compasiune ce au aparținut speciei umane primordiale.

Acesta va fi tabloul evoluției civilizației umane supertehnologizată și robotizată în viitoarele decenii, conturat cu cărbune încins în creuzetul alchimic al ocultei internaționale.

Cursa pentru supraviețuire a luat startul. Pandemia de covid-19 a fost declanșatorul și modelatorul lumii de mâine caracterizată de însingurare, distanțare socială, alienare spirituală, suspiciune, teamă și nesiguranță. Deci, „trăiește clipa”, bucurându-te de răsăritul și apusul de soare, de minunățiile naturii ce ne înconjoară, de cei dragi și apropiați, de viața care pulsează în jurul nostru, căci clopotele bat în dungă, anunțând furtuna ce va să vină. Dar până atunci, să aruncăm o privire scrutătoare asupra vremurilor pe care le trăim, pentru a înțelege mai bine spectacolul ce se joacă în spatele cortinei, unde păpușarii și marionetele lor, formează o adevărată confrerie a manipulării și înșelării, țesând în întuneric alianțe oculte menite să devoreze și să acapareze resursele planetare și să alieneze spiritual popoarele, smulgându-le rădăcinile și oferindu-le o nouă identitate, o nouă istorie, o nouă credință. Roata vieții se învârtește și anunță gripări ale mecanismului de organizare și guvernanță a lumii.

Puterile emergente au devenit in ultimul deceniu o voce care se dorește a fi luată în seamă, ascultată și respectată atunci când se iau în discuție jocuri geopolitice, geo-economice și geostrategice la nivel regional sau planetar. Max Weber, abordând problema puterii prin prisma statului care este capabil să impună propriile interese pe agenda politicii internaționale, să aibă capacitatea de a domina mediul bazându-se pe elemente obiective și subiective, poate fi considerat o putere emergentă. Asistăm astăzi la state cu puteri similare de influență la nivel internațional care, în mod natural sunt într-o situație de rivalitate pe scena internațională cu alte state, care deja exercită o anumită hegemonie regională, ori cu state care ating un nivel de dezvoltare economică și militară, aspiră la un loc la masa jocurilor geopolitice globale. Pentru a atinge acest obiectiv de putere emergentă, mai multe state cu niveluri de dezvoltare apropiate formează o alianță strategică care să le asigure influența și controlul global geostrategic a unei zone cât mai extinse la nivel planetar.

Este cazul grupului de state cunoscute sub numele de BRICS, care au drept port-drapel și model economic de succes China, care este deja un actor global în expansiune, fiind după criteriile lui Max Weber, putere emergentă majoră prin resurse naturale, spațiu, resurse militare, oameni, cât și prin criteriile imateriale care țin de caracterul național, calitatea guvernării sau a diplomației. Imperiul de Mijloc a atras atenția și interesul oamenilor de stat, analiștilor politico-militari, diplomaților și istoricilor încă din secolul al XIX-lea, când Napoleon Bonaparte aflat in exil pe insula Sf. Elena, (1816), a lansat mesajul cu putere profetica Laissez donc la Chine dormir, car lorsque la Chine s’eveillera le monde entier tremblera, subliniind prin aceasta pericolul galben și neliniștea unei invazii chineze în Asia-Pacific. Charles de Gaulle anticipa că într-o zi China va fi o mare realitate politică, economică și chiar militară, de care va trebui să se țină seamă, iar scriitorul francez Stephane Marchand în lucrarea sa Quand la Chine veut vaincre (ed. Fayard, 2007), aduce argumente bine susținute de o documentație laborioasă privind viitorul Chinei ca actor global capabil să-și arate forța de a structura mediul internațional în interesul propriei națiuni și de a face față concurenței emergenței actorilor transnaționali (corporațiile) care au propria politică externă ce se interferează de multe ori cu cea a statelor.

Deci, puterea unui stat poate fi definită prin capacitatea de a dispune, a stăpâni sau a face să roiască în jurul său și a intereselor sale, un maximum de actori internaționali și transnaționali exogeni (ONG-uri, corporații, rețele media și din spațiul virtual etc.), iar China a pregătit cu minuțiozitatea-i caracteristică fiecare moment al apariției pe scena internațională, ceea ce i-a asigurat prestigiu și respect.

China a reușit, studiind cu atenție modul în care Washingtonul a știut să-și impună după al doilea Război Mondial propria viziune de creare a unui sistem de organizare format din agenții, instituții și organisme cu vocație internațională, ca cele de la Bretton Woods – prin care și-a asigurat influența și controlul acestora – elaborând norme și reglementări internaționale în folosul intereselor americane în materie de comerț exterior, relații politice internaționale, relații militare- devenind astfel o putere emergentă care tinde să înlocuiască influența SUA în zona Asia-Pacific, și un actor important la nivel planetar.

Pe un alt plan, imperiul american – aflat într-o profundă criză economică suprapusă pe o criză sanitară și o situație politică internă la pragul imploziei – dă semne de oboseală și incoerență în abordarea marilor probleme de politică externă pe care le-a impus a fi incluse în agenda globală (contactele pline de entuziasm ale președintelui Trump cu dictatorul nord-coreean și negocierile „robuste”, care au eșuat lamentabil; întâlnirile cu președintele Chinei și anunțarea cu mare aplomb a unui acord istoric pentru eliminarea taxelor vamale și vizita la Beijing în luna septembrie, care s-au transformat rapid într-un război rece între cele două superputeri; retragerea trupelor din Afganistan și negocieri cu talibanii care vor să instaleze un regim islamic bazat pe legea sharia, renunțându-se la măsurile de „democratizare” a țării luate până acum de guvernul pro-american; retragerea unor efective militare și armament din Germania și relocarea lor în Polonia și România provocând Moscova; retragerea din OMS etc.)

Economistul și politologul Cristophe Jaffrelot, se apleacă asupra criteriilor pe care le consideră a fi caracteristice țărilor și reținem următoarele: o creștere puternică și durabilă a PIB-ului – în China a crescut cu 5,7% între 1980-2008; în India cu 2,2%, o creștere a exporturilor și o politică fiscală atractivă pentru investitori; o stabilitate a instituțiilor statului (o democrație ancorată în realitățile chineze și indiene; o adaptare a statului la capitalul internațional; o dorință și o ambiție de a participa activ și de a apăsa greu asupra guvernelor regionale/ globale; de a participa la multilateralism.

Noile puteri emergente ar putea destabiliza ordinea internațională pe care și-au adjudecat-o până în prezent puterile occidentale, având drept „călăuză”, SUA?

Trăim o realitate politică și geopolitică incertă. Alianța BRICS a pornit de la o realitate și o necesitate economică, treptat devenind o alianță geopolitică care tinde să realizeze un puternic reechilibraj în raporturile de forță mondiale.

China de azi este o renaștere a influenței Imperiului de Mijloc în Asia-Pacific și nu numai?

Desigur, China a revenit pe scena internațională ca un actor global, o putere economică, financiară și militară de luat în seama. China dispune pe lângă o forță economico-financiară stabilă și ancorată în realitățile civilizației informației și nanotehnologiilor și de o putere militară de prim rang cu arsenal nuclear, cu forțe militare modernizate, cu o prezență activă și semnificativă în spațiul virtual, dar și cu proiecte concrete de cucerire a spațiului cosmic independent ori în colaborare cu Rusia, SUA, Franța ,India, cu o infrastructură critică de înalt nivel tehnologic, cu puternice companii transnaționale. În plan diplomatic și al politicii externe, China își reafirmă veleitățile de reechilibraj a responsabilităților și puterilor în cadrul instituțiilor care asigură guvernanța la nivel mondial: ONU, FMI, BM, OMC, G-7 si G-20 etc., printr-o voce tot mai distinctă și bine articulată, militând pentru un multilateralism multiform. În ciuda convergențelor pe teme de mare actualitate: terorism, piraterie, trafic de droguri, crize internaționale, menținerea păcii, etc, care sunt statuate prin documente comune de politică externă, securitate și apărare, există, cum este și firesc, în sânul BRICS o serie de divergențe privind modul de coordonare a acțiunilor politico-diplomatice și de gestionare a crizelor interne (este cazul conflictului frontalier între China și India, care ar putea degenera într-o confruntare militară majoră). În ceea ce privește Soft Power, sau voința de a influența relațiile internaționale de o manieră coercitivă, această caracteristică se regăsește la cele patru state membre BRICS. Totuși, niciunul dintre ele, în ciuda creșterii constante a cheltuielilor militare și a extinderii influenței, nu este în măsură să înlocuiască hegemonia americană în mod deschis în zona Asia-Pacific.

Ce vor aceste state emergente membre BRICS?

În primul rând revendică un rol internațional, să fie luate în seamă – exemplul forumurilor internaționale unde vocea și puterea lor de influențare a agendei au devenit deja puternice, să li se respecte suveranitatea și să se redefinească conceptul neintervenției în afacerile interne (este o anumită formă de suveranitate asumată pentru ele și pentru alții) în contrapunct cu conceptele euro-atlantice centrate pe dreptul la intervenție în numele democrației și statului de drept.

Deși nu este un grup coerent de state cu atribute, moduri comportamentale și strategii suficient de convergente, totuși au capacitatea operațională de a-și impune teme pe agenda de lucru a organizațiilor internaționale și de a limita influența și hegemonia americană în anumite zone ale planetei.

Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) – actor regional emergent cu aspirații de a deveni jucător global alături de BRICS?

UEE este creată a fi interfața UE (Uniunii Europene) și pe cale de a se transforma într-o organizație economică de prim rang în acest spațiu și un pod de legătură cu zona Asia-Pacific și BRICS prin proiectul de megainfrastructură rutieră, cale ferată, maritimă și aeriană denumit „Noul Drum al Mătăsii”, finanțat de China și care leagă Eurasia de Europa. Ambițiile comerciale regionale cu pretenții geopolitice ale UEE sunt o realitate tangibilă, organizația devenind deja un nou pol al multilateralismului în care Rusia și Turcia joacă rolul de pivoți în jurul cărora gravitează aceste state emergente. Această nouă abordare a Soft Power concepută în laboratoarele secrete ale președintelui Putin, a atras atenția administrației Obama, încă din faza de intenție, astfel că în 2012, prin vocea secretarului de stat, Hillary Clinton se transmitea mesajul ca: „Această uniune nu se va numi noul URSS. Această uniune va purta numele de Uniune Vamală, Uniune Economică eurasiatică etc., dar asta nu ne păcălește. Noi cunoaștem scopurile și vom încerca să găsim cel mai bun mijloc de a încetini sau împiedica înființarea sa”. Această poziție hotărâtă a administrației americane exprimă de fapt problematica și mizele care înconjurau UEE încă de la crearea sa și îngrijorările americane că această organizație se va transforma într-un actor major al ordinii internaționale contemporane, având drept „călăuză” Federația Rusă.

UEE a fost înființată la Astana (Kazakhstan) la 29 mai 2014, având drept membri fondatori: Rusia, Belarus, Kazakhstan, ulterior aderând la organizație și Armenia (oct.2014) și Kirghistan (aug.2015) și reia o idee mai veche de asociere a statelor din spațiul ex. sovietic într-o cooperare comercială aprofundată.

Având drept obiectiv încurajarea liberului schimb de bunuri, libera circulație a persoanelor și capitalului, ea apare ca un nou nod geopolitic și geoeconomic de interes, care, împreună cu BRICS, China și Turcia, tind să facă concurență și să limiteze la maximum ambițiile diplomatice și comerciale ale occidentului în regiune, îndeosebi a UE și SUA. După cinci ani de funcționare, UEE se dovedește fidelă obiectivelor sale și anume de a ajuta la dezvoltarea stabilă și durabilă a economiilor naționale în fața dificultăților macroeconomice și provocărilor globale la care trebuie să facă față toate statele și tinde să integreze Asia Centrală și Caucazul în piața mondială. Potrivit președintelui Vladimir Putin:

„Combinarea resurselor naturale, a capitalului și a potențialului uman, va permite UEE să fie competitivă în cursa industrială și tehnologică, în competiția pentru atragerea de investitori, pentru crearea de noi locuri de muncă și industrii avansate. Împreună țările noastre vor deveni lider al creșterii mondiale și progresului civilizațional, reușitei și prosperității. „Să înțelegem că recentele evenimente din Belarus fac parte dintr-un scenariu menit să reediteze <<revoluția portocalie>> ori <<Maidanul kievean>>, în scopul vădit de a încetini procesul de integrare în cadrul UEE și a semăna neîncredere în viitorul organizației și descurajării altor state să se alăture acestui proiect?

Pe un alt plan, se are in vedere sensibilizarea occidentului privind încălcarea drepturilor si libertăților civice și a statului de drept, sunând trâmbița pericolului izbucnirii unui conflict militar pe aliniamentul de nord-est al UE și NATO? Evoluțiile evenimentelor ne indică faptul că lucrurile sunt astfel gândite încât să stimuleze confruntarea și mai puțin dialogul.

Cum va reacționa Moscova și președintele Putin?

Cred ca Rusia, va transmite un mesaj ferm de încetare a provocărilor și ingerințelor de tot felul în treburile interne ale Belarusului și Rusiei, cât și la campania de denigrare generată de „otrăvirea” disidentului rus stabilit în occident. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, strategii americani și europeni pregătesc noi scenarii vizând „decuplarea” Chinei și Rusiei de la complexitatea problemelor cu care se confruntă UE și NATO în contextul unei recesiuni economice profunde ce a lovit SUA și Europa pe fondul pandemiei și crizei sanitare care a devenit „virală” la nivel planetar.

Revenind la UEE, cred că sunt utile să evocăm aici, câteva cifre care indică evoluția organizației de la înființarea sa:

– exporturile UEE către terțe țări a crescut de la 373,3 mld$ în 2015 la 490,6 mld$ în 2018, iar exporturile intracomunitare s-au cifrat în 2015 la 45,6 mld $ și de 59,7 mld$ în 2018;

– importurile din terțe țări era în 2015 de 205,5 mld $, iar în 2018 au crescut la 262,8 mld$, iar importurile intracomunitare de la 45,6 mld$ în 2015 la 58,8 mld$ în 2018;

– UEE este la origine a 2,2% din producția industrială mondială și deține o rată a șomajului de 5% în condițiile în care la nivelul UE șomajul se situează la cote alarmante între 11-16%, îndeosebi în zona euro.

Aceste cifre indică o dinamică a economiei și schimburilor comerciale ale UEE în condițiile în care economiile și PIB-urile SUA și UE trec printr-o dramatică contracție care se va resimți serios în nivelul de trai al populației, în viitorii ani. RUSIA cu 144,5 milioane de consumatori și cu imensele sale bogății minerale, de petrol și gaze naturale, are o poziție privilegiată în cadrul organizației fiind în măsură să impună propria viziune privind modul de funcționare a uniunii și a direcțiilor de orientare pentru viitor. Pentru a echilibra lipsa de performanță și slăbirea influenței americane în lume, administrația Trump și-a îndreptat atenția asupra Belarusului organizând manevre militare împreună cu Polonia și Lituania în proximitatea frontierelor, provocând reacția pe măsură a Minskului și Moscovei, inflamând atmosfera și grăbind pregătirile pentru o eventuală confruntare militară frontalieră.

Pe un alt plan, președintele american încearcă să câștige „puncte” pentru obținerea unui nou mandat, erijându-se în „patronul spiritual” al „Noului Orient Mijlociu”, prin semnarea acordurilor de pace și de recunoaștere a statului Israel de către EAU (Emiratele Arabe Unite) și Bahrein (15 sept.2020), lăsându-se să se înțeleagă că la influența sa, urmează să se semneze acorduri și cu Maroc, Sudan, Mauritania, Oman.

Reacția palestiniană nu a întârziat, astfel că la 16 septembrie, mai multe tiruri cu rachete au fost lansate din fâșia GAZA în direcția sudului Israelului, iar președintele palestinian Abu Abbas a dat „asigurări” că: „nu va fi nici o pace în Orientul Mijlociu atâta timp cât președintele Donald Trump încearcă să pună presiune asupra poporului palestinian”.

Foametea și sărăcia vor deveni „virale” la nivel planetar?

Directorul PAM (Programului Alimentar Mondial), David BEASLEY a declarat recent că „omenirea va fi lovită de o nouă „pandemie” – foametea – care va afecta peste 270 milioane de oameni aflați din cauza sărăciei în pragul înfometării, în condițiile în care 2.000 de miliardari ai planetei dețin averi declarate de 8 trilioane $, mulți câștigați în timpul pandemiei de covid-19. În acest context, președintele Chinei a făcut apel la populație să manifeste mai multă reținere în consumul de alimente și apă, punându-se capăt risipei care se întâlnește tot mai mult în marile orașe chineze.

CONCLUZII:

Apariția și consolidarea de noi poli de putere în diverse zone ale planetei, indică o evoluție ireversibilă către o lume multipolară, în care China – Rusia își vor adjudeca rolul de catalizator și călăuzitor al popoarelor, în detrimentul SUA. Ex premierul francez, Jean Pierre Raffarin, președintele fundației Prospective et Inovation, a primit din partea ministrului Europei și Afacerilor Străine, misiunea de a „susține întreprinderile franceze care operează pe piața chineză în domeniile agroalimentar, sănătate, energie verde, dezvoltare urbană, în situația că acestea întâmpină greutăți. Fostul premier a ținut să precizeze că: „Interesul meu pentru China este vechi. Am fost atras de misterele sale după vizita efectuată în 1976 cu un grup de tineri giscardieni. Astăzi China se bucură de încrederea investitorilor străini care cumpără obligații chineze, datoria Chinei făcând oficiul de valoare de refugiu. În momentul în care SUA sunt din ce în ce mai imprevizibile, a înnoda legături strânse cu China devine o necesitate care ar presupune stabilirea sinergiilor cu strategiile europene.

Acest război rece SUA-China pare a da UE o nouă dorință de a fi o forță echilibrată, însă șeful diplomației americane, Mike Pompeo a cerut Europei să aleagă. Ori, noi nu avem ce alege. Este clar că SUA ne pun enorme probleme. Le-am văzut privind acordurile de la Paris privind Iranul. Ne trebuie independența și trebuie să vorbim cu ambele părți, trebuie să revenim la principiile gaulliste de politică externă, de a vorbi cu toată lumea”. J.P. Raffarin a scris cartea: Chine le grand paradoxe, ed.Michel Lafont, 2019, unde detaliază argumente în favoarea dezvoltării cooperării Franței și UE cu China, apreciind totodată subtilitatea gândirii chineze. Pentru această poziție exprimată cu franchețe și curaj, ex premierul francez a intrat în atenția contraspionajului francez (2018).

China este supusă unui regim – jumătate comunist, jumătate capitalist- deschis de acum înainte marelui comerț internațional. China produce teamă și frisoane.

China nu se lasă intimidată de măsurile cuprinse în Taipei Act votat de Congresul american, care se referă la impunerea de sancțiuni Taiwanului. Potrivit afirmațiilor gl(r) Qiao Lian profesor universitar director al Consiliului pentru Cercetări privind Securitatea Națională, și autor al lucrării: „La guerre hors limite”, China dorește „invadarea Taiwanului și asigurarea hegemoniei sale în lume”. Într-un interviu acordat ziaristului Laurent Gayard de la revista „CONFLICTS” (07 05 2020), generalul chinez preciza că: „America prin Taipei Act, încurajează independența Taiwanului, dar, dacă va exista riscul unui război pentru Taipei, tineretul american va sângera pentru Taiwan? Indiferent de acțiunile americane, capacitatea Chinei de a reunifica Taiwanul nu poate fi împiedicată. China mai întâi, trebuie să facă proba de o determinare strategică pentru a rezolva problema Taiwanului și apoi de răbdare strategică. Pentru unificarea cu Taiwanul, China așteaptă momentul favorabil pentru a acționa.

În lumea de azi, suveranitatea economică, financiară, cibernetică, de apărare, resurselor, alimentară, a investițiilor, biologică, culturală, a discursurilor și alte aspecte legate de interesele de supraviețuire a țării, fac parte din suveranitatea națională. Suveranitatea teritorială este la fel de importantă ca celelalte invocate mai sus. SUA aflată în plină criză, au găsit soluția de abatere a atenției de la problemele interne grave cu care se confruntă în timpul pandemiei, prin crearea de subiecte de preocupare pentru comunitatea internațională în privința Chinei, Rusiei, Iranului etc. pe care noi trebuie să le ignorăm. În SUA, pandemia a afectat 150 baze militare prin infectarea militarilor cu virus, 4 portavioane și submarine nucleare au fost trase la chei. Întrucât SUA au probleme cu industria manufacturieră, iar bătălia finală rămâne fabricația, într-un conflict cu orice țară, ea va consuma stocurile de arme și echipamente militare.

Dacă SUA vor să se bată contra celei mai mari țări manufacturiere, atunci când industria manufacturieră va fi golită, cum se va bate? Mulți cred că forța științei și tehnologiei americane pot să-i permită să facă orice, dar dacă cercetarea și dezvoltarea nu pot fi convertite în produse de serie la scară mare, problema rămâne nerezolvată. Fără industrie manufacturieră cine susține înalta tehnologie? Cine susține dolarul? Cine susține armata americană?”.

Sunt idei extrem de interesante care exprimă gândirea strategică chineză și este important să ascultăm asemenea voci, pentru a putea înțelege mai bine viziunea Chinei asupra lumii de azi și de mâine, pentru a fi pregătiți să rezistăm provocărilor generate de Noua Ordine Mondială, în care China va juca un rol important.

În încheiere, doresc să adresez un îndemn politicienilor, parlamentarilor mediului academic și de intelligence, să se aplece cu mai mult interes și determinare asupra problematicii euroatlantice și euroasiatice, pentru a înțelege, dincolo de aparențe, mutațiile ce apar în sistemul de alianțe a căror dinamică și geometrie variabilă, impun o regândire a modului în care sunt apărate și promovate valorile și interesele naționale, în această lume care ne oferă zilnic, surprize strategice.

România trebuie și poate să redevină un liant între orient și occident, valorificându-și mai bine poziția geostrategică prin inițierea unor proiecte de cooperare la Marea Neagră, care să asigure pacea, stabilitatea economică și politică, prosperitatea popoarelor.

Gl.bg(r) Gheorghe DRAGOMIR

Președintele Centrului de Etică și Strategii