TACTICA LUI SZASZ JOSKA

TACTICA LUI SZASZ JOSKA

Îl rog pe d. Dr. George Ohăbeanu – distinsul meu maestru întru gazetărie – să mă ierte că folosesc acelaș titlu, pe care domnia-sa l-a folosit odinioară în coloanele „României Noui”, la Cluj, însă, cum nu am momentan la îndemână colecția acelui ziar, nu pot controla dacă concluziile sunt aceleași. În consecință, chiar cu riscul de a ne repeta ținem să facem câteva încrestări pe marginea acestei teme, care nu este deloc lipsită de note pline de originalitate și în același timp de învățături.
Mai întâi de toate o constatare: Sunt mulți aceia, cari, în materie de luptă politică, preconizează neglijarea dușmanului. O tactică după părerea noastră, foarte greșită, care nici odată nu duce la țintă. Aceștia se mulțumesc a lua cunoștință de faptul că X. le este dușman și apoi țin să decreteze în mod apodictic că acest X. este prost, slab sau barbar, fără să-și dea osteneala să păptrundă mai adânc complexul de probleme ce se pun în legătură cu dușmanul lor.
Alții, dimpotrivă – și noi credem că tactica acestora este cea bună – își dau dela început silința să se documenteze asupra tuturor manifestațiilor și însușirilor dușmanului ce-l au în față. Să-i cunoască limba, literatura și obiceiurile, să-i cunoască istoria și credințele, însușirile bune și cele rele, părțile slabe, ca și cele tari, puterea economică, idealurile de viață, în sfârșit întreaga lui viață sufletească și materială. Și după ce cunosc bine aceste date, își făuresc, la rândul lor, armele potrivite de luptă, care pot să fie foarte variate. Concludem deci, că în orice fel de luptă – cu atât mai vârtos în lupta politică – adversarul trebuie perfect cunoscut.
Szasz Joska a fost multă vreme primpretor în Aiud, care pe atunci era capitala județului Alba, iar în timpul războiului mondial prefect al județului. I se mai spunea și „Orbul”, fiindcă ochiul drept îi era acoperit cu un petec de postav negru. A murit, după cât știm, în anul 1921. Dar și astăzi lumea din regiune vorbește cu mult interes despe „fișpanul” Szasz Joska. Fiindcă Szasz Joska nu era un om ca toți oamenii, aceasta în deosebi în ceeace privește pe conaționalii săi, cari, în materie politică, lucrează adeseori cu prea multă patimă.
Județul Alba își câștigase de multă vreme o adevărată faimă pentru luptele politice. În treacăt fie zis, ni se pare că și astăzi, acest județ stă în fruntea tuturora, când e vorba de viața publică. Explicația nu e prea grea, dacă ținem seama de faptul , că în Alba s-au petrecut cele mai de seamă fapte din mult sbuciumata noastră istorie. Drept urmare, mulțimile din acest județ participă cu pasiune la toate actele politice și sociale. Aici era doar fieful electoral al d-lui Iuliu Maniu (Vințul de Jos) și al d-lui Al. Vaida-Voievod (Ighiu), unde Românii au dovedit că știu câștiga și luptele politice. Poate tocmai din acest motiv, guvernul dela Budapesta a numit ca prefect al județului Alba pe Szasz Joska, un bun cunoscător al referințelor locale, ca și al rosturilor administrative în general. Și cum a înțeles aces tom să-și îndeplinească misiunea, într-o regiune plină cu Români căliți în luptele politice?
Mai întâi de toate, trebuie să spunem că Szasz Joska învățase așa de bine românește, că aproape nu știai că e Ungur. Și vorbia românește foarte bucuros de câte ori i se dădea ocazia. Lua parte cu multă placere la serbările culturale ale Românilor și tot așa la nunțile fruntașilor noștri. Sunt mulți dintre Românii din vechea generație, cari își aduc bine aminte și confirmă cu hotărâre faptul, că în numeroase cazuri, fostul „fișpan” (prefect) al județului Alba, în toiul petrecerilor, cânta împreună cu cei de față „Desteaptă-te române!” și juca dimpreună cu ei „învârtita”, „hățegana” și „țarina.
Dar Szasz Joska se mai bucura și de o memorie puternică. Pe toți primarii din județ îi cunoștea pe nume. Gurile rele spun că tot așa de bine le cunoștea și pe primărițe… – Dar nu numai atât. Trecea bunăoară prin satul X. și-i ieșia în cale un țăran oarecare. Prefectul i se adresa numaidecât: – Bună ziua, bade Toadere! O mai doare piciorul pe Dumana D-tale?…Dar Niculiță a isprăvit cu armata?
Și nu greșia niciodată, nici numele țăranului, nici al feciorului său, nici al vitei sale.
Cu toți intelectualii români din județ căuta să întrețină cele mai bune raporturi. Și mai cu seamă se străduia să-i mulțumească pe cei ce îi vedea că au rezerve față de stăpânire.
În aceste împrejurări, multă lume era dispusă să creadă că Szasz Joska este un adevărat filo-român. Fiindcă, lumea mare, în deobște, este lesne crezătoare. În fond însă „fișpanul” județului Alba era o vulpe vicleană. Dragostea lui era ca a ursului, care, pe cel ce-l prinde în brațe, îl strânge cu atâta foc că-i frânge toate oasele… Procedând în felul acesta a crezut că adduce cele mai bune servicii guvernului său, adormind conștiința Națiunei române și apoi furându-i sufletul. Cu atât mai vârtos, că Monarhia se găsia într-un război greu, la care Românii nu erau cu nimic interesați. Dimpotrivă, erau bucuroși s-o vadă pierzându-l.
E aproape sigur că Szasz Joska – dacă evenimentele nu ar fi avut desnodământul din 1918 – ar fi jucat un rol de seamă chiar în conducerea treburilor politice dela Budapesta. Aceasta în urma iscusinței ce a dovedit-o în diriguirea județului Alba, unul din cele mai politice județe românești în Ardeal. Încrestând acest fapt ce aparține trecutului, lăsăm pe cetitori să reflecteze adânc pe marginea lui…

CONSTANTIN HAGEA
(Articol apărut în ziarul “Ardealul” din 14 august 1943)