ELVIRA GODEANU JURNALUL UNEI PASIUNI – SCENA Cum se numeau oare actorii care în anii 455-406 î.e.n au interpretat în amfiteatrele Eladei, cele aproape o sută de tragedii ale lui Euripide și Eschil? Glasul vestitei domnișoare Mars, actriță atât de elogiată a lui Napoleon, ce inflexiuni avea? Farmecul lui Rejanne sau surâsul lui Sarah Bernard în ce va fi constat: …
Citeşte articolul »MIRCEA DANELIUC sau fimul ca sentiment al istoriei
MIRCEA DANELIUC sau fimul ca sentiment al istoriei Locul unui cineast de talia lui Mircea Daneliuc în spațiul filmului autohton este unul greu de definit. Și aceasta nu doar din cauza temperamentului, sau avatarurilor sale estetic-vizionare, cât mai ales din multitudinea formelor protestului socio-politic ”văzut” prin intermediul artei. Filmele de autor ale acestuia comprimă mai mult o vocație a singularității …
Citeşte articolul »Amintiri din fotoliul Thaliei – ILEANA PREDESCU SAU ARTISTUL SUB PECETEA TAINEI
Amintiri din fotoliul Thaliei ILEANA PREDESCU SAU ARTISTUL SUB PECETEA TAINEI Dintr-un stil, realismul devine pentru artist un mod de a exista, de a-și apropia și înțelege personajul. Astfel, s-ar putea defini o existență dăruită integral teatrului, precum aceea a inconfundabilei Ileana Predescu. A debutat în „Pădurea” de M. A. Ostrovski, alături de Lucia S. Bulandra și de Jules Cazaban. …
Citeşte articolul »Creatii literare – ARMAND STERIADI
ARMAND STERIADI S-a născut la 28 august 1967, în Bucureşti. Specialitate principală: filologie romanică; critic de artă, de teatru, film şi literar, colaborator la revistele de literatură şi artă „Familia”, „Vatra”, „Apostrof” și „Tomis”. Cercetător principal (specializarea sociologia culturii) la Institutul de Sociologie al Academiei Române „Dimitrie Gusti”. Consilier artistic al Galeriei Virtuale de Artă Contemporană Românească cu vânzare, FANART …
Citeşte articolul »