ITINERARII CREȘTINE EUROPENE Încercat-am să înţeleg de unde vin drumurile şi m-am oprit la sfinţi. Fiul protopopului din Răşinari ştia că fiecare sfânt a deschis o potecă, pe care oamenii au bătătorit-o şi au făcut-o drum. Când plecăm pe un astfel de drum, sperăm ca la capătului lui să ne găsim pe noi înşine. Şi nici nu mai pare atât …
Citeşte articolul »INIȚIATIVE DE ECOLOGIZARE CU FONDURI EUROPENE
INIȚIATIVE DE ECOLOGIZARE CU FONDURI EUROPENE Din prima zi a anului viitor, ţara noastră va prelua preşedinţia Consiliului Europei. Ne pregătim de mai bine de un an pentru acest moment şi sperăm să chivernisim cât mai bine banii din chimirul european. Este destul de probabil că vom renunţa la ghicitul „în stânga… în dreapta” şi accesarea fondurilor europene va deveni …
Citeşte articolul »DEFILEUL DUNĂRII, PE AMBELE MALURI
DEFILEUL DUNĂRII, PE AMBELE MALURI Probabil că aţi privit cu jind spre malul sârbesc, la drumul care urcă şi coboară munţi împăduriţi, iar apoi dispare în tunele sau mici golfuri, ca să apară puţin mai departe cu maşinile de jucărie care-i dau viaţă. În ceea ce priveşte drumul de pe malul românesc şi munţii cuprinşi în Parcul Natural Porţile de …
Citeşte articolul »MAI ARE BALTA PEȘTE?
MAI ARE BALTA PEȘTE? „Apa limpede de la munte, ieşită din izvor, se rostogoleşte mereu, murmurând, la vale. Vreme de adăstat nu este; clina repede a văii nu-i permite să curgă mai lin. Cel mult la un cot mai adânc, sub rădăcina unui tufan, o mică genune se formează. Acolo e apa în vârtej; clocoteşte, dar se mai opreşte în …
Citeşte articolul »MINERITUL URBAN ȘI METALE PREȚIOASE
MINERITUL URBAN ȘI METALE PREȚIOASE Plumbul, argintul, argintul viu, aurul, platina şi alte metale preţioase poleiesc gunoaiele, fără ca noi să facem mare lucru pentru recuperarea lor. Imediat după Revoluţia din Octombrie, Lenin nici nu se gândea că aurul ar putea să folosească la altceva decât la căptuşirea toaletelor publice. După un secol, se estimează că electronicele din toată lumea …
Citeşte articolul »PRO ȘI CONTRA FRACTURARE TECTONICĂ
PRO ȘI CONTRA FRACTURARE TECTONICĂ Politicianul şi Industriaşul nu-şi vor recunoaşte niciodată dragostea ascunsă. Nenumăratele rânduri pe care şi le scriu unul altuia se pot însă aşeza sub formă de sonet. La o citire atentă, asemenea dedicaţii se dezvăluie şi ca acrostihuri. Romanticii care au salutat Legea petrolului din 7 iunie 2004 n-au mai luat în seamă Hotărârea de Guvern …
Citeşte articolul »VOLOHII – ROMÂNII REGĂSIȚI
VOLOHII – ROMÂNII REGĂSIȚI Acum două decenii, la graniţa Ucrainei cu Polonia au fost identificate câteva comunităţi compacte care vorbeau o română arhaică. Ion Botoş este preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia şi a adus primii volohi în România prin 2005. Acum sprijină financiar o tânără din Poroşkovo care a ales să facă liceul în limba română. Tot de …
Citeşte articolul »MUNŢII RETEZAT – PATRU ZILE, 955 DE FOTOGRAFII
MUNŢII RETEZAT PATRU ZILE, 955 DE FOTOGRAFII Am plecat după-masa din Bucureşti, să rămână patru zile întregi pentru drumeţie. Piteşti, Sibiu, Simeria, Haţeg. Ajunşi cu noapte în Nucşoara, am mai mers până în cătunul Cârnic, unde se şi termină drumul. Am dormit la o cabană chiar peste drum de locul unde s-au cazat „copiii ăia, săracii”. Legendele Retezatului sunt înlocuite …
Citeşte articolul »AVENTURA DEŞEURILOR MENAJERE
AVENTURA DEŞEURILOR MENAJERE Legăm punga de gunoi şi o coborâm la container. Acest drum de cel mult câteva etaje e doar începutul aventurii. Dacă am pus separat resturile organice, celelalte resturi menajere vor putea fi reciclate. Luna Pădurii, care se încheie pe 15 aprilie, impune calculul reciclării hârtiei. Copacii rămân acolo unde le e locul şi se conservă un sfert …
Citeşte articolul »QUO VADIS, AGRICOLA?
QUO VADIS, AGRICOLA? În ce parte o s-o ia ţăranul român? Uneori scoate din pământ mai puţini cartofi decât a băgat, alteori nu e-n stare să-şi scoată singur ridichile din grădină. Deocamdată stă ameţit şi nu mai ştie dacă trebuie să cultive biotehnologic sau biologic (ecologic, organic). Oricum, belşugul a ajuns până-n oraşul Flămânzi. Oamenii cumpără pâine proaspătă de …
Citeşte articolul »