ROMÂNIA 2019 – ANUL SPERANȚELOR Anul 2019 a debutat cu două mari provocări pentru țara noastră. Preluarea Președinției rotative pe o perioada de șase luni a Consiliului Uniunii Europene iar pe plan intern cu punerea în practică a Ordonanței 114 de la sfârșit de an 2018. Dacă prima provocare, în ansamblul ei – deși tehnic bine pregătită – a fost …
Citeşte articolul »ROMÂNIA 2019 – CREDEM ÎN VIITORUL LOR LUMINOS
ROMÂNIA 2019 – CREDEM ÎN VIITORUL LOR LUMINOS Cu acest gând, Fundația Literar-Istorică „Stoika”, în data de 19 ianuarie 2019, a donat unei clase de copii talentați, condusă de profesoarele Oana Pârvu și Ileana Dumitrache, din cadrul Palatului Național al Copiilor, cu nume de scenă ADAGIO, instrumente muzicale, cu aparatura aferentă, necesare pregătirii lor. Au fost oferite, totodată, câteva zeci …
Citeşte articolul »CUM SE VEDE ROMÂNIA
CUM SE VEDE ROMÂNIA Situația geopolitică a României, datorită unor factori externi, mai ales de sorginte americană, poate fi caracterizată ca fiind sigură. Ne aflăm în NATO – este drept, în flancul estic avansat – iar relațiile bilaterale cu SUA potențează acest statut. În plan european se accentuează mișcările euroscepticilor, iar o eventuală slăbire a forței U. E. ar fi …
Citeşte articolul »ADEVĂRAT A INVIAT
SALONUL DE CARTE JURIDICĂ, POLIȚISTĂ ȘI CIVICĂ AL M.A.I.
SALONUL DE CARTE JURIDICĂ, POLIȚISTĂ ȘI CIVICĂ AL M.A.I. În perioada 15-18 noiembrie 2017 a avut loc în cadrul Centrului Cultural al M. A. I. o amplă manifestare structurată pe trei direcţii, expoziţie de carte, lansări de cărţi şi prezentări de autori. Editura „Laurent” a Fundaţiei Literar-Istorice „Stoika” a avut un stand, cuprinzând cincisprezece titluri de carte, precum şi câteva …
Citeşte articolul »ITINERAR ISTORIC
ITINERAR ISTORIC Vizita Preşedintelui Klaus Iohannis în SUA poate fi apreciată, lăsând la o parte încrâncenările dâmboviţene de a minimiza acest eveniment, ca o manifestare istorică. Obârşia comună a celor doi Preşedinţi de sorginte nemţească, religia luterană, ambele generând corectitudine, meticulozitate, răbdare, spirit de agregare şi stimulare a valorilor; toate acestea vin în sprijinul unei comuniuni personale, care la rândul …
Citeşte articolul »DEMOCRAȚIA – REDEFINIRI PRAGMATICE
DEMOCRAȚIA – REDEFINIRI PRAGMATICE – Noţiunea de democraţie a fost folosită cu peste 2500 ani în urmă, provenind din termenii greceşti „demos” – popor şi „kratos” – putere, cum s-ar spune, conducerea poporului de către popor. Pe timpul lui Pericle s-au delimitat, conturat şi aplicat formulele practice de conducere, Sfatul şi Adunarea Poporului. Spre vremurile timpurii ale actualelor democraţii, …
Citeşte articolul »EUROPA LA RĂSCRUCE, ROMÂNIA ÎNCOTRO?
EUROPA LA RĂSCRUCE, ROMÂNIA ÎNCOTRO? Europa, în accepţiunea mediei, reprezintă de fapt statele care compun Uniunea Europeană, prin conducătorii lor actuali, iar cele care încă nu au intrat în această formulă au fie statutul de a fi observate, fie se află în diferite stadii de integrare. De-a lungul istoriei, marile imperii au fost clădite pe mult „sânge”, actualul imperiu …
Citeşte articolul »SALONUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU“
SALONUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU“ În perioada 11-31 ianuarie s-au desfăşurat în sala „Constantin Brâncuşi” din cadrul Palatului Parlamentului României, SALONUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU”, o suită de manifestări cu caracter cultural şi artistic, unde un loc de seamă l-au avut reprezentanţii Fundaţiei Literar-Istorice „STOIKA”. A fost organizată cu acest prilej o expoziţie de medalii, plachete, insigne, pictură, carte veche şi …
Citeşte articolul »